loader
Foto

Ora Regelui - o nouă ediţie emoţionantă

Cu subiecte despre proiectul "Regina-Soldat" şi comemorarea soldaţilor români căzuţi în Alsacia, despre medaliile câştigate de români la Jocurile Invictus şi primul Concertul Regal organizat în lipsa Regelui Mihai - sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 15.00 la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR MOLDOVA.

 

Ora Regelui

Anul Centenarului Marii Uniri marchează și 80 de ani de când se stingea din viață Regina inimilor românilor. Proiectul cultural ”Regina – soldat”, realizat cu participarea celor mai importante instituții, biblioteci și arhive din România, a fost prezentat mai întâi la București.

Pe 25 octombrie, de Ziua Armatei Române,  Ambasadorul Adrian Cioroianu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, a vernisat expoziția la Academia Regală din Bruxelles. Fotografiile inedite ale Reginei Maria sunt povestea de vitejie și noblețe a Reginei care a demonstrat, cu un veac în urmă, că un om hotărît, cultivat și fermecător poate schimba cursul istoriei. România Întregită, realizată de Regele Ferdinand I de Hohenzollern și de Regina Maria, înrudită cu Regina Victoria a Marii Britanii și Împăratul Nicolae al Rusiei, a fost nu doar ambiția celor doi suverani, ci și darul lor pentru națiunea care i-a adoptat și pe care au slujit-o.

(oar_w460)

____________________________________________________________

”Soldaţi Români! Departe de patria voastră pentru care v-aţi jertfit, odihniţi-vă în pace, aureolaţi de glorie, în acest pământ, care nu vă mai este străin.” Sunt cuvintele Reginei Maria de pe placa de marmură a monumentului de la Soultzmatt. Chipul reginei veghează din anul 1933 cea mai mare necropolă militară românească din Franța unde odihnesc 678 de soldați-martiri, uciși în Primul Război Mondial, în anii 1917 și 1918.

Majestatea Sa Margareta și  Alteța Sa Regală Principele Radu au fost în Alsacia pentru a onora memoria soldaților români uciși în lagărul de prizonieri ai armatei germane. Custodele Coroanei  a dorit să aducă omagiu localității Soultzmatt, care a donat Guvernului României, în anul 1919, locul pe care fusese așezat lagărul, pentru a fi transformat în cimitir militar românesc. Cimitirul a fost construit în anii 1919-1920 și a fost vizitat de  suveranii României Mari, Ferdinand I și Maria, la 9 aprilie 1924. Regina Maria a revenit la Soultzmatt într-o vizită oficială în anul 1936. Acum trei decenii, pe urmele strămoșilor, au pășit Regele Mihai I, Regina Ana și Principesa Moștenitoare Margareta, care  s-au recules în fața mormintelor soldaților români în ziua de 14 iunie 1986, alături de sute de membri ai comunității românești din Franța. Pe 3 iunie 2017, Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat pe Regele Mihai I și pe Custodele Coroanei române în orașul Soultzmatt, unde a fost comemorat cu mult respect sacrificiul de acum un secol al soldaților români, prizonieri în Primul Război Mondial.

(oar_w460)

____________________________________________________________

Fundația Invictus Games din Marea Britanie care se află sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Harry, a inspirat Familia Regală română în a sprijini participarea României la Jocurile Invictus. Asociația voluntarilor Invictus din România a primit  Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu.

Anul acesta, echipa României a cucerit cinci medalii la Invictus Games Sydney. Cei 15 militari care au format Echipa Invictus România s-au găsit alături de colegi din 18 țări, într-o competiție la care au luat parte 500 de sportivi. A fost a doua participare a veteranilor români la Jocurile Invictus, după cea de la Toronto din septembrie 2017.

A treia participare a militarilor români, veterani ai teatrelor de operații din Irak și Afganistan, va avea loc la Haga, în Olanda, în anul 2020.

(oar_w460)

____________________________________________________________

În ”Ora Regelui”, a doua parte a Concertului Regal în care îi vedem pe violonista Anna Trifu și pianistul Mihai Diaconescu alături de Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore.

Concertul Caritabil al ”Fundației Principesa Margareta a României” este cel pe care fiica cea mare a Regelui l-a dăruit pentru prima oară tatălui său, cu 11 ani în urmă.

Creat în beneficiul Programului Național ”Tinere Talente”, Concertul Regal este azi unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România, iar fiecare ediție a lui a adus pe scena Ateneului Român cei mai valoroși muzicieni ai momentului și mari orchestre.

Fondurile strânse din sponsorizări și donații la Concertul Regal au însumat peste 1.300.000 de euro și au dezvoltat programul național Tinere Talente.  Programul susține tinerii artisti din familii cu venituri modeste, prin burse, mentori și promovare, pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a-și dezvolta potențialul și a-și exprima talentul. Au fost oferite 290 de burse - o rampă de lansare pentru mulți tineri artiști vizuali si muzicieni fără posibilități de afirmare, care astăzi sunt valoroși ambasadori culturali ai României.

(oar_w460)

____________________________________________________________

Prezintă: Bogdan Șerban - Iancu

Redactori: Valentina Băințan, Sandrino Gavriloaia

Producător: Lidia Voicu

Realizator: Cristina Ionescu

13:35 Românii universali (R)

*Mircea Tudor-inventatorul care a cucerit lumea

Mircea Tudor este romanul care a construit celebrul Roboscan, un scanner de securitate pentru camioane, care poate detecta arme, droguri sau alte materiale periculoase in cateva secunde. Impreuna cu o intreaga echipa de cercetare pe care a stiut sa o construiasca, sa o motiveze si sa o pastreze chiar si in anii de cumpana, Mircea Tudor a castigat marele premiu la Salonul de inventica de la Geneva in 2009 cu Roboscan. Dupa doar 4 ani a castigat din nou Marele premiu cu un scanner complet automatizat de avioane, fiind singurul inventator din lume care a fost premiat de doua ori la prestigiosul Salon. Tot el a pus bazele unui Centru de cercetare aplicativa, care este o veritabila scoala pentru tinerii cercetatori romani. Astazi, scannerele de camioane si de avioane inventate de o companie romaneasca ajuta la prevenirea traficului ilegal de persoane sau de obiecte periculoase in multe tari din lume. In aceasta editie a emisiunii Romani Universali veti afla povestea unui roman care si-a dedicat viata si banii, muncii de cercetare, ajungand sa creeze o tehnologie unica in lume, cu un imens impact in viata comunitatilor. Veti afla ce sacrificii a facut si cum a crezut intr-un proiect pe care multi inaintea lui l-au considerat utopic. Realizator Codruta Angelescu

Director imagine Mihai Patrascu

Producători: Marin Găbudean, Cristian Tabără

(Reluare)

14:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă Andra Soceanu

Translator mimico gestual Laura Ioana

Producători: Anamaria Panait şi Diana Anghel

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

Sport *Montaj

Meteo *Montaj

 
România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

Pictorul Silviu Oravitzan, la „Biografii necesare”: Credinţa este răspunsul firesc al devenirii mele

Pictorul Silviu Oravitzan, profesor la Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității de Vest din Timișoara, este invitatul artistei ...

Echipa emisiunii „Tradiții” vă invită la o ediție cu gânduri alese, povețe spirituale, cântece pascale și secrete din bucătăria gospodinelor, ...

 

#tvri