loader

Ora Regelui

Emisiunea reflectă prezentul românesc prin prisma valorilor şi principiilor Coroanei. Reportaje, interviuri şi dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, juridice, economice, constituţionale – toate din perspectiva reprezentării statale şi a intereselor fundamentale româneşti.

 

 

În fiecare sâmbătă, de la ora 14:30, Ora Regelui îşi propune, la TVR 1 și TVR 1 HD, prin dovezi şi mărturii, să facă lumină în istoria României, reinterpretată şi modificată în ultimii 70 de ani, să ofere românilor adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regelui Carol I în modernizarea ţării sau câştigarea independeţei, despre cum a ajutat Casa Regală România, despre rolul Regilor României în evoluţia societăţii româneşti.

„Românii nu ştiu nici astăzi care este adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regilor României în societatea românească, despre care, se ştie, a început să se dezvolte şi să se modernizeze mai ales în perioada respectivă. Sunt multe aspecte de lămurit... Să nu uităm că şi anul trecut au apărut neadevăruri legate de abdicarea Regului Mihai sau că nici acum lumea nu ştie dacă Regele Mihai a plecat cu un tren încărcat cu bogăţii, o informatie falsă propagată de comunişti încă din 1948. Vom încerca să lămurim multe alte aspecte legate de Coroana Română, vom readuce istoria susţinută de dovezi şi mărturii”, promite Camelia Csiki, unul dintre realizatorii emisiunii Ora Regelui de la TVR 1.

La Ora Regelui, telespectatorii pot urmări imagini de arhivă cu şi despre toţi regii şi reginele României, începând cu Regele Carol I şi Regina ElisabetaRegele FerdinandMaria, copiii acestora, Regina Mamă ElenaRegele Mihai, Majestatea Sa Margareta - Custodele Coroanei Române, dar şi imagini actuale, din viaţa de zi cu zi a Casei Regale a României.

În emisiune apar oameni de ştiinţă, de artă, diplomaţi, scriitori precum şi analişti români şi străini. De asemenea, sunt ilustrate cele mai semnificative şi mai prestigioase prezenţe regale româneşti în capitalele lumii.

ECHIPA EMISIUNII:

Regia artistică: Dan Manoliu
Regia muzicală:
Tudor Stănescu
Producător:
Lidia Voicu
Redactori:
Diana Ilica, Adelina Dumitrescu
Realizatori:
Camelia Csiki, Cristina Ionescu, Bogdan Şerban-Iancu

***

oraregelui@tvr.ro este adresa unde puteți scrie opiniile dumneavoastră legate de emisiunea "Ora Regelui".

17:00 Puternici, împreună

*Ce dam copilului, bani sau sendvici?

Invitaţi: Raluca Petrica, mama a patru copii, care ne povesteste despre alimentatia copiilor şi Cristi Mărgărit, nutriţionist

Prezentator Liana Stanciu

Regizor Dan Manoliu

Producator Liana Daman

Jurnalisti Elena Cristescu, Dana Gutu, Luiza Caravasile, Andreea Baciu

17:55 VideoART

Realizator şi producător Ileana Ploscaru Panait

 

#tvri