loader
Foto

Jurnal de carantină din vestul Australiei (partea I)

Dana Florea a răspuns întrebărilor Aurei Dobre despre viața în autoizolare. Căsătorită cu un egiptean, Dana trăiește cu familia ei în Perth, Australia.

 

Pe Dana Florea am descoperit-o acum mai bine de 11 ani, când intenționam să facem împreună câteva emisiuni despre comunitatea de români din Egipt. Puseserăm totul la cale, pas cu pas, ce se va întâmpla în fiecare zi. Era totul semnat, când de la Ministerul Afacerilor Externe am fost sfătuiți să stăm acasă, pentru că starea de fapt din Egipt nu este una tocmai prielnică unor călătorii, fie ele şi jurnalistice. Așa că am rămas cu proiectele pe hârtie și cu o prietenie virtuală.

Dana trăiește de aproape 7 ani la Perth, în vestul Australiei, și are o afacere care include şi un magazin cu mobilier unicat și obiecte de decor.

***

„Familia mea este una mixtă și poate de aceea am ales să emigrez. Pentru că eram copleșită de sentimentul acela de neputință și neîncredere în viitor. Am făcut mereu distincția între a pleca pentru că nu am avut un rost în România sau a pleca pentru că doream un viitor mai puțin corupt pentru copilul meu. La noi a fost mereu varianta 2 !

Am ajuns în Australia după o perioadă mai lungă decât mi-am imaginat la început. Am făcut un stop în Egipt pentru câțiva ani. Acolo adaptarea a fost mai grea, din cauza diferențelor culturale.

Am crezut că în Australia va fi mai ușor, dar am realizat că niciun început nu este ușor. Australia este un loc foarte primitor, cu oameni inimoși și săritori. Asta m-a impresionat enorm.

De-a lungul timpului, am realizat că un profesionist abia sosit are de muncit mult mai mult pentru a se afirma în domeniul său. Australienii nu fac distincție între meserii, iar prestarea unui anumit job nu atrage reverențele nimănui.

În Australia sunt meserii foarte bine remunerate, care nu necesită titluri universitare, în timp ce alte meserii (intelectuale) sunt remunerate mai puțin. Am ales să lucrez în aviație și turism, ceea ce făceam și în România. Am activat și în imobiliare pentru o perioadă, până când mi-am lansat propria afacere.

(w882) Dana Flore

A fost greu ? Sigur că a fost, mai ales din punct de vedere profesional. Am aflat însă că absolut toți imigranții (indiferent de origine) trec prin asta: englezi, irlandezi, indieni, asiatici, sud-africani, est-europeni, mediteraneeni.

Vestea bună este că, după un număr de ani, reușim să ne stabilizăm profesional și financiar. Nu există o baghetă sau rețetă magică, doar un mediu prielnic afacerilor, muncă și speranță.

Viața mea nu a fost ușoară, pentru că am ales să îmi deschid propria afacere, care îmi solicită foarte mult timp și efort. Mergeam la magazin, întâlneam clienți, ofeream consultații, mă ocupam de tot ce însemna administrare și contabilitate".

Sfârșitul părții I

Citiți aici Partea a II-a.

Interviu realizat de Aura Dobre

19:10 Dincolo de alb şi negru

*Pensii şi asigurări de viaţă

Invitată Violeta Ciurel, profesor ASSEBUS, consultant în Management şi Leadership

Moderator Mihaela Crăciun

Producător Ioana Mureşan

20:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă Claudiu Lucaci si Mihai Rădulescu

Producători: Diana Anghel şi Dorin Munteanu

Transmisiune directă

Sport *Montaj

Meteo *Montaj

 
Contractul de asigurare și contractul de întreținere

Luni, 29 aprilie, de la ora 21:00, TVR Internațional transmite o nouă ediție ”Avocatul dumneavoastră”.

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

Ediţie specială

În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 21.00, TVR Internaţional difuzează o ediţie specială a emisiunii " Terasa urbană" , în care artistul Kyrie ...

 

#tvri