loader
Foto

Jurnal de carantină din vestul Australiei (partea a II-a)

„Fiul meu face față situației actuale cu brio. Nu cred că pentru această generație statul în casă este o problemă”, povestește Dana Florea despre viața sa și a familiei sale, în autoizolare, în Australia.

 

„Criza COVID-19 a pus totul în perspectivă. Cu toții ne-am oprit din ritmul nebun și am început să reanalizăm și să ne recalibrăm afacerile și viețile personale.

Vestul Australiei s-a autoizolat de restul țării pentru a diminua numărul infectărilor. 50% dintre infectări sunt cauzate de navele de croazieră și încă 25% de cei veniți din străinătate. Australia este colacul de salvare al multor armatori și operatori maritimi ale căror nave rătăcesc în Oceanul Pacific. Vasele de croazieră cu 2.000-3.000 de suflete la bord au devenit focare de COVID-19 și, în momentul apariției primelor semne, caută ajutor aici. Autoritățile au o sarcină foarte dificilă, de a asista cetățenii altor țări, fără a copleși sistemul nostru medical.

Soluțiile de carantinare au venit în pași. Inițial, au fost anulate concertele, târgurile și toate manifestările care adunau peste 500 persoane. Ulterior, a fost redus numărul participanților. Pe măsură ce numărul cazurilor creștea, aveam un nou anunț din partea prim-ministrului, cu noi limitări. Primele limitări au apărut în cazul restaurantelor și al cafenelelor (4 mp/persoană), pentru ca în final să fie închise toate afacerile care implicau un număr mare de persoane. Acestea încă își pot desfășura activitatea cu ușile închise, ca take away.

De asemenea, afaceri care necesitau contactul fizic cu clienții (saloanele de cosmetică, unghii false, tatuaje) au fost închise, cu excepția frizeriilor și a saloanelor de coafură, cărora li s-a limitat activitatea la 30 min/client. Această măsură a stârnit controverse în cazul saloanelor de coafură, pentru că nici măcar unul nu își putea termina lucrul cu un client în doar 30 de minute.

Cu toate aceste limitări, un număr mare de australieni au încălcat regula păstrării distanței sociale de 2 m  în spațiul public (pe plaje), fapt ce a condus la aplicarea unui alt val de restricții. Plajele sunt acum patrulate de poliție.

Persoanele venite din străinătate sunt verificate dacă se autoizolează. Operatorii de telefonie mobilă au fost solicitați să ofere detalii despre locul în care se află cei ce trebuie legal să se autoizoleze, pentru a depista dacă cineva a încălcat regula. Ultimul val de sosiri în Vest a fost acompaniat de măsura carantinei obligatorii într-un hotel ales de autorități.

Magazinele rămân în continuare deschise, dar întâlnirile sunt limitate la doar două persoane, cu păstrarea distanței de 2 metri. Măștile nu sunt încă recomandate (deși unii medici îndeamnă la folosirea lor). Supermarket-urile au fost luate cu asalt, mai ales pentru anumite produse de igienă personală, „vedeta” fiind  hârtia igienică, o alegere pe care niciun psiholog nu și-o poate explica.

Școlile nu sunt închise, dar părinților li s-a oferit posibilitatea de a retrage copiii de la ore, iar lecțiile se desfășoară online.

Viața în aceste condiții merge înainte. În Perth, majoritatea populației locuiește în suburbii. Aceasta înseamnă: la casă, cu un pic de curte în spate. În afara mersului la cumpărături, locuitorii se autoizolează. Cei care trebuie să meargă la serviciu încă o fac. Afacerile care pot au cerut angajaților să lucreze de acasă. Altfel, mulți aleg să se ocupe de grădinărit, bricolaj, gătit, cursuri online.

Personal, am ales să particip în câteva webinarii pentru afaceri mici și mijlocii – cursuri la care voiam să merg de mult, dar pentru care nu aveam niciodată timp fizic. Acum am posibilitatea să regândesc întreaga afacere și să îmi reorientez energia către lucrurile care îmi fac plăcere.

(w882) Dana Flore

Am aici câteva prietene românce cu care țin legătura mai mult, datorită faptului că suntem femei cu spirit întreprinzător și întotdeauna avem o bază de comunicare. Una dintre ele este designer vestimentar și a avut câteva afaceri aici, cealaltă este contabilă, dar a avut și ea o afacere în domeniul vestimentar, a treia este geolog și lucrează în domeniul minier. Toate sunt născute în România și au avut experiențe diverse în alte țări, în afara Australiei (Brazilia, Africa de Sud, Noua Zeelandă).

În...lumina experiențelor anterioare din Diaspora, am ales să mă implic mai puțin într-o comunitate românească. Odată ajunsă în Australia, am hotărât să mă integrez în societatea australiană și să nu mă las copleșită de negativism. Am constatat că aici diaspora e împărțită religios, pe „bisericuțe”, în sensul strict al cuvântului. Comunitatea românească de aici provine în majoritate din Ardeal, puțini din Banat și foarte puțini din Oltenia sau Moldova. Există o comunitate penticostală, o comunitate baptistă și o comunitate ortodoxă.

Noi am fost ajutați enorm de o familie aparținând uneia dintre aceste biserici, imediat cum am ajuns. A fost mâna Celui de Sus ! Am avut plăcerea să-i cunosc pe mulți dintre ei și pot spune cu mâna pe suflet că au fost toți oameni foarte săritori. Sunt sigură că dacă un român se află vreodată în vreo nevoie, nimeni nu îl va lăsa.

Pe de altă parte, însă, nu am cunoscut români aflați aici fără o viză care să le asigure acces la ajutor social și servicii medicale. Marea majoritate a celor care sunt aici are deja cetățenie sau rezidență permanentă.

Cum mă protejez eu de COVID-19 ? Deși nu se recomandă măștile, prefer să le folosesc când merg la cumpărături. Merg la cumpărături o dată pe săptămână. Aici distanțele sunt mari și nu te poți descurca fără mașină. Dezinfectez mașina. Sunt foarte atentă la dezinfectarea volanului și a mâinilor, în special după alimentarea cu petrol, dezinfectarea interiorului cu spray. Un alt element pe care încerc să pun accent (uităm adesea) este dezinfectarea telefonulului și laptop-ulului sau Ipad-ului. Ne spălăm pe mâini așa cum este normal, dezinfectăm hainele cu care am fost afară și le punem la aerisit.

Ce îmi dă mie putere în perioada asta ? Să povestesc: când eram în școală, „am trecut" prin explozia de la Cernobîl. Stăteam în casă fără TV, fără Xbox și fără toată tehnologia actuală ! Cât de greu putea fi atunci ? Nici nu îmi mai amintesc ! Citeam foarte mult, îmi făceam temele. Apoi a venit Revoluția ! Stăteam în case. Ne uitam la cei din București, la gloanțele care le treceau prin ziduri ! La baia de sânge de la metrou ! Cât de rău putea fi pentru noi, cei din provincie ?

Mai târziu, în București, am locuit într-un apartament cu urme de gloanțe și atunci am realizat cât de rău ar fi putut fi !

În Egipt, am trecut printr-o altă revoluție, săracii veneau în gloată să prăduiască zonele mai înstărite. Intrau cu forța în blocuri, spărgeau uși, ucideau. Ca în „Răscoala” și alte filme gen 1907. Câteva luni am trăit cu gărzi ad-hoc întocmite la bloc, bărbați purtători de armă, care făceau pază cu rândul. Atunci, împreună cu alte românce, am realizat cât de bun a fost acel PTAP (Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei !) care ne-a învățat cum să mânuim o armă.

Consider situația actuală cel mai ușor de suportat ! Mă protejez cât pot, fără a intra în alte extreme, și prefer să stau acasă cât mai mult și să îmi conduc afacerea online.

(w882) Dana Flore

Personal, acum nu am doar timp de reflecție, am timp să îmi pun la punct contabilitatea, să îmi transfer afacerea online, apoi am un garaj plin cu mobilier pe care îl pictez și îl pun la vânzare. Aceste activități îmi vor lua probabil o lună sau chiar două.

Urmează o curățenie generală cu selectarea garderobei (nu am făcut asta de ani buni), grădinărit (o săptămână) și curățenie în bibliotecă. Printre picături, voi mai participa și la câteva cursuri online (gratuite în această perioadă !).

După, probabil, trei luni de muncă, voi reuși să mă relaxez citind. Am un dulap plin cu titluri cumpărate și necitite din lipsa timpului. Când le voi termina, voi relua lectura online ori voi comanda alte cărţi. Doresc să citesc mai mult despre alimentația naturală și sănătoasă și să mă pregătesc să îmi schimb stilul de viață !

Fiul meu face față situației actuale cu brio ! Participă și el la cursuri online. Totul e în timp real, astfel încât e destul de ușor. Copiii australieni sunt familiarizați cu tehnologia. Noua generație trăiește foarte mult online aici. Școală se face numai la școală ! Nu prea se dau teme pentru acasă. Fiul meu este acaparat de anumite jocuri online și de unul, în particular, care mă intrigă. Construiește case pentru prietenii virtuali sau pentru youtuberi ! Astfel, acum încerc să îl învăț aplicabilitatea noțiunii de copyright. Nu cred că pentru această generație statul în casă este o problemă !"

Sfârșitul părții a II-a

Citiți aici Partea a III-a.

Interviu realizat de Aura Dobre

19:10 Dincolo de alb şi negru

*Pensii şi asigurări de viaţă

Invitată Violeta Ciurel, profesor ASSEBUS, consultant în Management şi Leadership

Moderator Mihaela Crăciun

Producător Ioana Mureşan

20:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă Claudiu Lucaci si Mihai Rădulescu

Producători: Diana Anghel şi Dorin Munteanu

Transmisiune directă

Sport *Montaj

Meteo *Montaj

 
Contractul de asigurare și contractul de întreținere

Luni, 29 aprilie, de la ora 21:00, TVR Internațional transmite o nouă ediție ”Avocatul dumneavoastră”.

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

Ediţie specială

În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 21.00, TVR Internaţional difuzează o ediţie specială a emisiunii " Terasa urbană" , în care artistul Kyrie ...

 

#tvri