loader
Foto

Galerie foto

Televiziunea Română lansează campania „Brâncuşi, sculptorul luminii”

TVR  marchează împlinirea a 140 de ani de la naşterea sculptorului printr-o serie de producţii-eveniment. Timp de o lună, telespectatorii vor putea urmări diferite documentare şi materiale de arhivă despre viaţa şi lucrările „sculptorului luminii”.

 

De la vatra satului din Hobiţa Peştişanilor, unde avea să se nască în 1876, şi până la moartea sa, în 1957, Constantin Brâncuşi a parcurs drumul de la tinda casei de ţăran, la aula Academiei Române. Cine şi-ar fi închipuit atunci, că dintr-un sat anonim, dintr-o Românie idilică şi necunoscută avea să se ridice un OM şi un ARTIST care „a rotit pentru totdeauna destinul sculpturii moderne”.

Televiziunea Română marchează împlinirea a 140 de ani de la naşterea sculptorului printr-o serie de emisiuni-eveniment.  Prima din acest ciclu este „Brâncuşi, sculptorul luminii” – dezbaterea realizată în 2013, moderată de Daniela Zeca Buzura şi la care au fost invitaţi Pavel Şuşară – critic, istoric de artă şi Cornel Mihalache – jurnalist şi regizor. Ea va putea fi urmărită vineri, de la ora 19:00, la TVR 2 şi TVR+. Mai multe detalii aici.

Dezbaterea este urmată de concertul extraordinar „Brâncuşi şi bucuria muzicii”, transmis în direct de la Târgu Jiu. Începând cu ora 20:00, telespectatorii îi vor putea asculta pe Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaş şi Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului din Târgu Jiu.

Sub numele „Ziua Brâncuşi” , TVR 1 difuzează tot vineri, 19 februarie, de la ora 21:10, două filme-documentar realizate de Cornel Mihalache.

„Pornind de la câteva fotografii realizate de Brâncuşi, care demonstrează că decriptarea sensurilor lucrărilor poate începe de la fotografiile personale ale sculptorului şi mă refer la aserţiunea «Cocoşul sînt eu! »-, am imaginat o poveste a întîlnirii sculptorului cu alter ego-ul său, Cocoşul de gips din anul 1949, ultima sa lucrare, neterminată”, descrie Cornel Mihalache primul film: „Brâncuşi”.

Cea de-a doua producţie – „Hobiţa, coloana şi tractorul” – îl aduce în prim plan pe Tanasie Lolescu. El este  este omul care, în 1953, a tras cu tractorul de Coloana fără sfârşit a lui Brâncuşi de la Târgu Jiu. Astăzi, după 53 de ani, regretă acest lucru şi chiar este cel care, la Hobiţa, satul în care s-a născut Brâncuşi, a construit un monument cu tentă brâncuşiană în onoarea marelui sculptor. Documentarul a câştigat Premiul GOPO  pentru cel mai bun film documentar în 2007 şi premiul UCIN pentru regie film documentar în 2006.  Mai multe detalii aici.

TVR 3: La 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi, instituţii culturale din Craiova şi Târgu Jiu îşi propun să recupereze dimensiunea operei sale şi statura artistului, ca personaj de excepţie, prin mai multe proiecte de valoare şi evenimente expoziţionale care încearcă să-l readucă în conştiinţa publică. Vineri, 19 februarie, urmărim mai multe detalii în emisiunea Memoria locului”, difuzată de la ora 21:30, pe TVR 3. Programul complet îl găsiţi aici.

Tot vineri, de la ora 20:30, la TVR Internaţional, emisiunea „Lumea şi noi” ne-o prezintă pe Doina Lemny, istoricul de artă care, din 1990, lucrează la Centrul Georges Pompidou, locul unde a fost reconstituit, pentru a treia oară, Atelierul lui Brâncuşi. Mai multe detalii găsiţi aici.

Tot din 19 februarie, în fiecare zi, TVR 2 va prezenta câte o „Capodoperă Brâncuşi” în scurte materiale de cinci minute. Astfel, istoricul de artă Cosmin Ungureanu ne va vorbi despre lucrări ca Rugăciune, Danaidă sau Somnul. Mai multe detalii aici.

Pe lângă aceste prezentări, TVR 2 va difuza, tot zilnic, scurte interviuri şi fragmente din filmele de arhivă produse de Manase Radnev, Constantin Chelba, Carmen Dumitrescu,  Ruxandra Garofeanu  şi Ileana Ploscaru Panait. Telespectatorii vor afla detalii despre ucenicia în atelierul lui Auguste Rodin, primele sale sculpturi, atelierul de la Paris, ansamblul de la Târgu Jiu sau autoportretele sale.

2:00 Un doctor pentru dumneavoastră (R)

*Abordarea modernă a sarcinii

Invitați: dr. Ioana Dumitrașcu-Biriș, specialist cardiologie fetală și pediatrică și dr. Dan Dumitrașcu-Biriș, specialist obstetrică-ginecologie, expert medicină materno-fetală

Invitata noastră este primul specialist din România în cardiologie fetală. A revenit în țară după 12 ani de pregătire în două centre de referință din Marea Britanie: Evelina London Children’s Hospital și King’s College Hospital. Decizia i se datorează invitatului nostru care a convins-o să aducă Acasă tot ce au învățat în străinătate. Cardiologia fetală dă șansă la viață iar în malformațiile de cord este important rolul expertului în cardiologie fetală. Invitații noștri vorbesc despre importanța pregătirii sarcinii, etapele cheie în monitorizarea acesteia, identificarea și consilierea anomaliilor precum și despre abordarea în echipă a sarcinilor complexe.

*Secretul longevității și vitalității

Invitat: dr. Alina Epure, nutriţionist

Medicina stilului de viață este secretul vitalității și longevității. Ideal este ca educația să înceapă din copilărie. Pas cu pas să ne îndreptăm spre sănătate și echilibru între minte-trup-suflet mai ales că, prevenția și tratamentul afecțiunilor pornesc din farfuria noastră.

*Rolul cheie al asistentului medical

Invitat: asistent medical licenţiat Liliana Constantin, director îngrijiri medicale, Spitalul Clinic de Urgență Bucureşti

Ziua Internațională a Asistentului Medical e celebrată anual, în lume, la 12 mai, cu scopul de a conștientiza importanța activității și efortului depus în îngrijirea semenilor de o categorie medicală extrem de importantă atât pentru pacient cât și pentru echipa medicală. Vorbim despre rolul cheie în monitorizarea pacientului, în tratamenul și alinarea suferințelor acestuia dar și în susținerea familiei. OMS estimează că, până în 2030, lumea va avea nevoie de încă 9 milioane de asistente și moașe.

Moderator Ana Maria Ghiur

Documentarist Giorgiana Şuşurincă

Jurnalist Lucian Băbeanu

Producător Monica Ancuţa

(Reluare)

3:00 Telejurnal (R)

*Ştiri

Prezintă Alina Stancu, Eugen Rusu

Producători: Diana Anghel şi Dorin Munteanu

Sport *Montaj

Meteo *Montaj

(Reluare)
 
Film românesc la TVRi:

Film românesc la TVRi: "Înghiţitorul de săbii"

publicat: miercuri, 15 mai 2024

Dramă, inspirată din nuvelele "Moartea înghiţitorului de săbii", "Revoltă în port" de Alexandru Sahia şi din schiţa "Vine doamna şi domnul ...

Abordarea modernă a sarcinii

Abordarea modernă a sarcinii

publicat: luni, 13 mai 2024

În ediția de luni, 13 mai, a emisiunii ”Un doctor pentru dumneavoastră” aflați despre pregătirea sarcinii, etapele-cheie în monitorizarea ...

O nouă ediție "Avocatul dumneavoastră" s-a difuzat luni, 13 mai, de la ora 21:00, la TVR Internațional.

 

#tvri