loader
Foto

Galerie foto

Sandrino Gavriloaia aduce la TVRi: Aniversări româneşti la Düsseldorf

Duminică, 17 decembrie, de la ora 18.00 - urmăriţi o relatare a manifestărilor cu semnificaţii multiple pentru românii din ţară şi din Germania.

 

În 2017, s-au aniversat 50 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre Germania şi România, 25 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie şi cooperare dintre Germania şi România şi 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană.

În realitate, relaţiile diplomatice ale României cu Germania au împlinit 137 de ani, debutând în 1880, anul când România devenea regat sub sceptrul Regelui Carol I. Urmând turbulenţelor istoriei, acum 50 de ani, în 1967, au fost reluate legăturile noastre diplomatice, stabilirea relaţiilor dintre un stat comunist, Republica Socialistă România şi Republica Federală Germania, fiind, pe atunci, un fapt fără precedent.

În 1992, după recâştigarea libertăţii noastre, s-a semnat tratatul de cooperare cu Germania. Iar aderarea României la comunitatea europeană acum 10 ani s-a petrecut, nu întâmplător, sub preşedinţia germană a Uniunii Europene.

Dorind să marcheze această triplă aniversare, Asociaţia germano-română ATHENEUM a organizat la Düsseldorf mai multe evenimente la care au fost invitate personalităţi din domeniul politic, diplomatic şi cultural din ambele ţări. Cu acest prilej, E.S. Dl.

Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin, i-a înmânat Meritul Cultural în Grad de Cavaler, doamnei Livia Grama Medilanski, preşedinte al Asociaţiei ATHENEUM, scriitoare, fostă sportivă de performanţă care a antrenat echipele de gimnastică ritmică ale României, Germaniei şi Olandei, având titlul de sportivă emerită. Primarul oraşului Düsseldorf, dl. Thomas Geisel a primit delegaţia din România, condusă de dl. Mihai Chirica, primar al municipiului Iaşi, pentru a discuta oportunitatea înfrăţirii oraşelor Düsseldorf şi Iaşi. Au fost vizitate Palatele Benrath şi Jägerhof, reşedinţe istorice legate de personalitatea primilor regi ai României, Carol I şi Ferdinand Întregitorul. Totodată, a fost vernisată expoziţia “Iaşi, oraş regal”, curatoriată de d-na Iulia Scântei, senator de Iaşi.

Au mai fost prezenţi: dr. Lazăr Comănescu, consilier presidenţial, Veaceslav Şaramet, Secretar de stat în Ministerul Românilor de Pretutindeni, Ovidiu Victor Ganţ, deputat în Parlamentul României, Mihai Botorog, Consulul General al României la Bonn, prof. univ. dr. Vasile Dâncu. Programul muzical al seratei a fost susţinut de artişti din România şi Germania: quartetul “Athenäum” din Iaşi, Corul “Junger Konzertchor Düsseldorf”, soprana Theresa Wagner, naista Raluca Pătuleanu.

Conferinţa „Thomas Mann şi Luther” susţinută de prof. dr. Volkmar Hansen, preşedinte de onoare al Asociaţiei ATHENEUM, la Universitatea “Heinrich Heine” din Düsseldorf, a marcat o altă aniversare importantă nu numai pentru Germania: 500 de ani de Reformă.

Totodată, manifestările de la Düsseldorf au avut în vedere stabilirea unor parteneriate pentru sărbătorirea “Centenarului Marii Uniri” din 2018, eveniment prevăzut a se desfăşura în Landul Rhenania de Nord-Westfalia sub denumirea „Centenarul României la Düsseldorf”.

Producător şi scenarist: Sandrino Gavriloaia

Imaginea: Andrei Coruţ

Fotografii de Sandrino Gavriloaia

7:00 În Slujba Binelui

La 30 de ani de când Mitropolia Basarabiei şi-a reluat misiunea spirituală, observăm strădania preoţilor de pe ambele maluri ale Prutului-adevăraţi promotori ai valorilor şi spiritului românesc-de a face misiune în parohiile din Republica Moldova.

Moderator si producator Tatiana Slivca

(redifuzare)

7:30 Vivi Art

Vivi Art este o emisiune de divertisment, cu impact educativ, destinată atât copiilor, cât și părinților. Gazda proiectului este Vivien Rusu, o fetiţă talentată, curioasă din fire, care îşi propune să îi descopere pe copiii talentati din Republica Moldova. Domeniile explorate sunt diverse: gastronomie, teatru, muzică, sport, dans, astronomie, hipism, călătorie, vlogging, etc. Emisiunea, filmată în manieră home video, este interesantă, veselă şi educativă.

Moderator Vivien Rusu

Producător Natalia Catan

 
Contractul de asigurare și contractul de întreținere

Luni, 29 aprilie, de la ora 21:00, TVR Internațional transmite o nouă ediție ”Avocatul dumneavoastră”.

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

Ediţie specială

În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 21.00, TVR Internaţional difuzează o ediţie specială a emisiunii " Terasa urbană" , în care artistul Kyrie ...

 

#tvri