loader
Foto

”Prezenţe româneşti în Italia”: Cătălina Oana Curceanu, fizician

Un proiect realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, dedicat celei mai mari comunităţi româneşti din străinătate. Seria a început la TVR Internațional pe 11 noiembrie, de la ora 22:00, ora României. | VIDEO  

 

Prezențe românești în Italia

Seria de la TVR Internaţional a debutat vineri, 11 noiembrie, de la ora 22.00, ora României, cu cercetătoarea Cătălina Oana Curceanu, care contribuie în Italia la o revoluție științifică în plină desfășurare. Cercetătoarea conduce acum o echipă de 20 de fizicieni, matematicieni și informaticieni la Institutul Național de Fizică Nucleară, Laboratorul Frasati. Echipa sa, în care se află și trei români, este axată pe studiul experimental al fizicii nucleare.

(w882)

Chiar aici, în Laboratorul din Frascati, se află un accelerator de particule unic în lume, fiind locul unde a început, de fapt, istoria acceleratoarelor de particule. Echipa TVR, formată din realizatoarea Anca Berlogea-Boariu, directorul de imagine Claudiu Petringenaru și asistentul de imagine Valentin Ciolan, a avut privilegiul să pătrundă în laborator și să afle mai multe despre fascinanta muncă de cercetare, ghidați de Cătălina Oana Curceanu. În prezent, ea lucrează la un experiment fascinant, denumit SIDDHARTA2, care studiază interacțiunea între particule elementare din interiorul unor nuclee de atomi stranii, creați în acceleratorul de particule și care ar putea aduce răspunsuri privitor la misterul materiei din inima stelelor de neutroni.

Privind în adâncul materiei, cercetătoarea nu încetează să privească spre stelele care au fascinat-o din copilărie.

„Când eram mică, aveam 9-10 ani, petreceam vacanțele la bunica mea la Mediaș, în afara orașului. Și împreună cu tatăl meu și cu surorile mele mă uitam la stele. Era un cer senin, perfect, minunat. Și vedeam aceste stele și mă întrebam cum e posibil să știm la ce distanță sunt? Cum ? De unde știm? De ce strălucesc? Care e procesul? Care e focul ce le menține în viață? Și așa a pornit curiozitatea mea pentru știință, care nu s-a stins niciodată. Și după cum ați văzut, chiar și astăzi studiez, dintr-un anumit punct de vedere, stelele, cele de neutroni.

Stele de neutroni au o particularitate aparte: sunt extrem de dense și sunt formate din materia rămasă după explozia unor stele, mai mari decât soarele, materie care se strânge, sub un colaps gravitațional, până formează un bulgăre de cca 10 km în diametru. Ca să vă imaginați mai bine cât de densă este materia, încercați să înghesuiți 50 de milioane de elefanți într-un degetar, spunea astrofizicianul Neil deGrasse Tyson! Cum de ajunge să fie atât de densă și ce tip de materie se află în inima acestor stele este una din întrebările la care ar putea răspunde cercetarea echipei condusă de Cătălina Oana Curceanu la Laboratorul din Frascati. Dar asta nu este tot. Cercetătoarea face parte și dintr-o altă echipă a Institutului Național de Fizică Nucleară din Italia, care își desfășoară activitatea la laboratorul național de la Gran Sasso.

„Ce răspunsuri caut acum? Dacă mecanica cuantică este teoria finală sau există o teorie dincolo de mecanica cuantică, care ar putea să explice în mod natural anumite - să le zicem - mistere, din cadrul actualei mecanici cuantice. Asta facem la Gran Sasso, laboratorul de sub munte, într-un tunel care unește două orașe, l’Aquila și Teramo, un tunel lung de 10 kilometri în care circulă mașinile. Dar la jumătate se deschide o poartă, care pare ceva cu totul fantastic, mare și din metal, și intri într-un univers paralel. Intri în așa-numitul laborator subteran, sub 1400 de metri de munte, și acolo sunt o grămadă de experimente zeci de experimente care încearcă să studieze neutrinii, proprietățile neutrinilor, încearcă să măsoare materia întunecată sau, cum suntem noi, încearcă să descopere semnale ale unei eventuale teorii dincolo de actuala mecanică cuantică. Până acum nu am descoperit, dar în viitor cine știe! Ar fi o descoperire evident de premiul Nobel, plus ar fi o descoperire care ar schimba total fizica actuală și știința de la ora actuală. Este fascinant să lucrezi în laboratorul de la Gran Sasso din multe puncte de vedere, inclusiv faptul că stai acolo sub munte, te simți în inima muntelui și încerci să faci tot ceea ce poți și tot ceea ce îți poți imagina ca să descoperi o lume necunoscută.”

Seria „Prezenţe româneşti în Italia”, realizată de Anca Berlogea Boariu şi Claudia Nedelcu Duca şi coordonată de Mihaela Crăciun si Corina Dobre, va putea fi urmărită la TVR Internaţional în perioada 11 – 20 noiembrie, la ora 22.00 (luni-vineri) şi la ora 21.00 (sâmbătă şi duminică), dar şi pe platforma tvrplus.ro.

(w882)

Proiectul editorial dedicat celei mai mari comunităţi româneşti din străinătate a fost realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

11:00 Mic dejun cu un campion

Moderator şi realizator Daniela Zeca Buzura

12:00 Un doctor pentru dumneavoastră

*Dincolo de diagnostic, viaţa cu şi după cancer-psiholog clinician Adina Moraru, psiho-oncolog, psihoterapeut, doctorand în psihologie la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”, Chişinău

*Eveniment: Campania naţională EUROMELANOMA DAY-Nu te arde de dragul unui trend. Nu crede tot ce vezi pe internet!-Conf. Univ. Dr. Alin Codruţ Nicolescu, preşedintele Societăţii Române de Dermatologie, coordonatorul naţional al campaniei Euromelanoma în România și Prof. Univ. dr. Magda Constantin, medic primar dermato-venerologie, Spitalul Clinic Colentina

Prezentator Măriuca Mihăilescu

Jurnalist Lucian Băbeanu

Realizator şi producător Monica Ancuţa-Tiuntiuc

 
„Dune Colorate” – trofeele Festivalului Mamaia 2026, inspirate de mare, lumină și memorie

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20.00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

„Un doctor pentru dumneavoastră”: despre viața cu și după cancer, dincolo de diagnostic

Echipa emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” aduce în prim-plan una dintre cele mai delicate și complexe teme din zona sănătății: viața cu ...

Turismul, generator de imagine şi accelerator de business

Obiectivele de patrimoniu bine conservate datorită investiţiilor şi puse în valoare prin manifestări care le dau viaţă sunt generatoare de ...

 

#tvri