loader
Foto

”A doua emigrare” la TVR Internațional - O emisiune despre românii care se întorc acasă

TVR Internațional se adresează tuturor românilor care trăiesc dincolo de granițele țării. Unii dintre aceștia aleg să se întoarcă acasă. Alții ar vrea poate să o facă, dar nu îndrăznesc. Nu știu ce îi așteaptă, le e teamă că le va fi greu să se acomodeze la ritmul și cerințele unei societăți pe care au părăsit-o de mulți ani.

 

A doua emigrare

Mai ales aceștia din urmă pot găsi în emisiunea ”A doua emigrare” informațiile de care au nevoie, pentru a lua o hotărâre în cunoștință de cauză.

Aici pot întâlni alți români care s-au întors în țara din care au plecat. Nu le-a fost ușor, dar au reușit. Și, lucrul cel mai important, nu au regretat.

(w882) a doua emiEdiția din 2 noiembrie a programului ” A doua emigrare” este despre un artist special. A cunoscut succesul pe marile scene ale lumii. Și-a construit o carieră solidă departe de țară. Și s-a întors.

(w882) a doua emiDupă zece ani petrecuţi peste hotare, timp în care a studiat cu pasiune interpretarea la chitara clasică, participând la numeroase concursuri internaţionale, Dragoş Ilie a revenit în România. Cu peste 40 de premii, un doctorat finalizat şi o bogată experienţă concertistică, vrea acum să dăruiască din harul şi cunoştinţele sale publicului din România, dar şi tinerilor învăţăcei, cărora le este profesor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi.

Numai la TVR Internațional, în 2 noiembrie de la 19:30, cu reluări în 3 noiembrie de la 02:30 și 12:00.

Realizator și producător: Aziza Micu

19:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă Alina Stancu

Producător Diana Anghel / Dorin Munteanu

Transmisiune directă

19:55 Zi de zi cu părintele Constantin Necula

Producător Victor Dochia

 
Despre viața cu și după cancer, dincolo de diagnostic

Despre viața cu și după cancer, dincolo de diagnostic

publicat: vineri, 25 septembrie 2026

Echipa emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” aduce în prim-plan una dintre cele mai delicate și complexe teme din zona sănătății: viața cu ...

TVR Internațional deschide toamna cu noi ediții dedicate românilor de pretutindeni

Din 28 septembrie, TVR Internațional își îmbogățește grila de toamnă cu noi ediții ale programelor dedicate românilor de pretutindeni. Informații ...

Antreprenoriat în România, provocări economice

Antreprenoriat în România, provocări economice

publicat: vineri, 25 septembrie 2026

Noul sezon „Investiţi în România!” debutează cu o analiză a economiei românești din toamna anului 2026. Despre principalii indicatori economici ...

 

#tvri