loader

La un pas de România: Tradiție și istorie în Moravia și Banat

Primul episod al noii serii a fost difuzat joi, 12 octombrie, de la ora 21.00 la TVR Internaţional şi online pe TVR+.

 

La un pas de România

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Documentele istorice vorbesc foarte puțin despre valahii care au ajuns cu turmele de oi prin munții Moraviei.

Istoricii şi cercetătorii sunt împărţiţi în două tabere.

Prima dintre ele susţine că aceşti oameni sunt descendenţi direcţi din daci, având ca argument faptul că, în timpul regelui Burebista, statul unitar dac se întindea în partea sa de vest până în Elveţia de astăzi, deci cu mult dincolo de ţinuturile Moraviei.

(w882) Moravia

Ceilalţi istorici cred că vlahii moravi au fost la originile lor păstori români din Ardeal care, din cauza faptului că erau oprimaţi de unguri, au migrat între secolele XIV-XVII dinspre Ardeal spre Moravia, alegând în cele din urmă să se stabilească aici.

(w882) Moravia

Conform studiilor realizate și de către  istoricii cehi şi slovaci, păstorii români stabiliţi în Moravia proveneau din provinciile istorice româneşti ale Transilvaniei, Maramureşului, Crişanei şi chiar din Banat.

(w882) Moravia

Interesant este că, la o distanță de 300 de ani de la venirea ultimilor valahi în Moravia, din câteva localități aflate în nordul Boemiei de azi plecau, mânați de sărăci și atrași de promisiunile unui conte maghiar, un grup  de cehi care au fost aduși la Dunăre, în zona montană a Banatului, să apere frontierele. Iar peste alți 100 de ani, ajungeau și slovacii în nord-vestul Transilvaniei de azi.

***

Pentru noua serie de emisiuni  ”La un pas de România”echipa TVR Internațional a mers și în comunitățile istorice de cehi și slovaci din Banatul Montan și din nord-vestul Transilvaniei. Poveștile cehilor pe de Clisura Dunării  sau  cele ale slovacilor din Valea  Cerului vor fi spuse în paralel cu cele ale urmașilor valahilor din Moravia.

***

(w235) LA UN PASNoua serie „La un pas de România” cuprinde patru ediţii difuzate începând de joi, 12 octombrie, de la ora 21.00 la TVR Internaţional şi online pe TVR+.

ECHIPA:

Imagine: Rudolf Szilagyi

Sunet: Marius Stanciu

Lectură: Constantin Lupescu

Ilustraţie muzicală: Cătălin Grigore

Montaj: Nicoleta Georgescu

Producător: Aura Dobre

***

Emisiunea poate fi urmărită pe TVR+ şi pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

15:05 Exclusiv în România

*Oltenia, între haiducie și poezie

Echipa Exclusiv în România ajunge din nou în Oltenia-o zonă veșnic surprinzătoare, bogată în subiecte diverse și în lucruri care merită să fie descoperite.

Cristi Tabără și Cristina Șoloc vă învită mai întâi în Cararcal, pe urmele haiducului Iancu Jianu-un personaj extrem de interesant, care a fost și boier și haiduc, în egală măsură. Un caz unic în istoria românească, a unui oltean care provine dintr-o clasă instărită, ca să ajungă să lupte împotriva propriei clase sociale și să-i ajute pe săraci. Mergem la Casa Iancu Jianu, ca să vedem cine a fost, cum arată casa lui și mai ales, ce mâncau haiducii lui Iancu Jianu. Există niște rețete remarcabile pe care ni le vor găti oamenii locului, ca de exemplu ciorba de raci sau cocă-n teacă, o pastramă excepțională și ostropior de pui copt în ceaun.

Iar ca să aflăm mai multe despre tradițiile și istoria Caracalului și a Romanațiului, vă propunem o vizită la Muzeul de Etnografie și Istorie Urbană, găzduit de Casa Hagiescu-Miriște, o clădire superbă, proaspăt renovată și premiată pentru arhitectura sa. În 1923, la moartea sa, magistratul Ion Hagiescu Miriște a lăsat prin testament dorința ca această casă, pe care a cumpărat-o în Caracal, să devină muzeu, dorință care i s-a împlinit după 102 ani, fiind deschisă publicului din 2024, ca secție a Muzeului Romanațiului.

Tot în această ediție, ajungem și în Craiova, unde îi facem o vizită rapsodului Ion Crețeanu-un maestru al cobzei și, din 2020, Tezaur Uman Viu UNESCO.

Și ultima oprire o facem în comuna Bulzești, la 30 de Km de Craiova, pentru că acolo s-a născut Marin Sorescu, unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și dramaturgi ai literaturii române contemporane. Vedem Casa Memorială Marin Sorescu, dar și cimitirul La Lilieci, care l-a inspirat pe scriitor să scrie cunoscuta operă La Lilieci.

Prezentator Cristian Tabără

Realizatori: Cristina Şoloc şi Cristian Tabără

Producători: Cristian Tabără şi Marin Găbudean

(Reluare)

16:00 Care pe care

Singurul quiz show din România dedicat limbii române, un format dinamic și educativ, care îmbină competiția cu distracția. 4 concurenţi se întrec în 5 runde ce aduc în prim plan cele mai întâlnite greșeli gramaticale, capcanele în care cad jurnaliștii, ”influencerii”, cântăreții, oamenii obişnuiţi etc.

Format Marius Toder (Media Factory)

Prezentator Ruxandra Gheorghe Negrea

Producător Elena Ştirbescu

 
 Tratamentul diabetului zaharat

Tratamentul diabetului zaharat

publicat: vineri, 09 mai 2025

Diabetul este o afecțiune caracterizată de creșterea nivelului de glucoză din sânge. Pentru persoanele care au diabet, stilul de viață și ...

Teodora Groza - inteligenţa concurenţei

Teodora Groza - inteligenţa concurenţei

publicat: joi, 08 mai 2025

Teodora Groza unul dintre acele nume romanești care au intrat deja în elita mondială. Deși foarte tânără, este licențiată în drept, absolventă ...

Drumuri aproape: Lugoj

Drumuri aproape: Lugoj

publicat: miercuri, 07 mai 2025

Lugojul e nod rutier și feroviar, dar mai e, privit din altă perspectivă, un nod cultural și istoric de mare importanță, atât în vremea ...

 

#tvri