Din Sheffield cu drag și dor de România, Corina Iordache, fost jurnalist de teren și corespondent pentru posturi radio din România, i-a împărtășit jurnalistei Aura Dobre gânduri despre anotimpul incertitudinii...  

Corina Iordache a beneficiat de o bursă în Statele Unite ale Americii pentru că era jurnalist. A stat 3 luni în Ucraina fiind și observator direct al Maidan-ului din Kiev. Acum trăiește în Marea Britanie, este managerul Departamentului Internațional într-o instituție de învățământ superior din Sheffield și este mamă a doi copii și... două pisici!

Aura Dobre: Corina, pentru cine nu te cunoaște, cine ești și cu ce te ocupi?

Corina Iordache: Să vedem... Cred că sunt un om în continuă schimbare și căutare de sine! Mamă de doi copii și două pisici. Bine, am și două fete prin adopție, copilele partenerului meu de viață. Sunt un om dedicat multor cauze, am lucrat zece ani în jurnalism și cel puțin tot atâția am activat în societatea civilă din România.

Acum, profesional vorbind, sunt managerul departamentului internațional într-o instituție de învățământ superior din Sheffield. Ocupația mea este de a-i ajuta pe studenți să își facă viața mai bună și de a le da o șansă la educație.

Aura Dobre: De cât timp ești în Marea Britanie? De ce ai ales tu și familia ta să vă mutați acolo și cât de greu sau ușor a fost să vă adaptați?

Corina Iordache: De cinci ani. Acum, când mă gândesc în urmă, îmi dau seama că a fost curată nebunie: ne-am aruncat într-o aventură fără plasă de siguranță, am lăsat copiii în țară la fosta soacră și am plecat pe un drum necunoscut, fugind de sentimentul că, oricât te zbați, vei fi învins în țara ta, pe munca ta. Decizia mutării a fost mai mult o provocare: să vedem ce ar însemna, apoi dacă am reuși, apoi dacă vom putea să închiriem o casă și tot așa, fiecare dintre pașii de început au fost provocări. Și suficient de mult chin, de exemplu în primele 3 luni, Cristi, partenerul meu, făcea naveta cu trenul și pentru că era destul de scump și-a cumpărat o bicicletă cu care mai mergea niște stații prin ploaie și vânt pentru a economisi câteva lire. Imaginează-ți după o tură de 12 ore de muncă fizică, să te urci pe bicicletă în luna februarie, să pedalezi 10 mile sau mai mult prin vântul care îți îngheață oasele. Primele șase luni pentru el și primele trei luni pentru mine au fost infinit de grele. Am stat în case cu alți români, polonezi. Am stat în case în care noaptea circulau șobolani. Am stat în case cu oameni care fumau iarbă, cu fete care s-ar fi culcat cu oricine ca să aibă unde dormi. Plângeam noaptea în somn de dorul copiilor. Da, a fost destul de greu. Dar au fost și părți bune care ne-au ajutat să izbândim: relația bună dintre noi, frumusețea Angliei, felul oamenilor de a fi, politețea lor, toate oportunitățile de aici care au devenit acum normalitate.

Aura Dobre: Cum era viața ta până la începutul lunii martie 2020?

Corina Iordache: Liniștită. Ne-am cumpărat casă de un an și încă ne așezăm în ea. Ne propuseserăm să mai încetinim ritmul din ultimii ani, să ne bucurăm mai mult de reușite. Să trăim mai mult.

Aura Dobre: Cum s-a schimbat viața în ultima lună?

Corina Iordache: Ca pentru toți ceilalți: am plonjat din nou în incertitudine. Doar că acum nu mai suntem doar noi afectați, pentru că tot mapamondul e în aceeași situație. Cu oricine vorbesc - prin natura muncii sunt în contact permanent cu parteneri din toată lumea - nu mai văd nicio diferență. Suntem toți în anotimpul incertitudinii.

Aura Dobre: Cum e situația în orașul în care locuiești de la începutul crizei? Ai informații despre românii din regiune, din oraș, din împrejurimi?

Corina Iordache: Orășelul în care stăm este micuț, de doar 8000 de locuitori, și aici este aparent calm. Cu toate că în ultimii ani, pe rând, am adus aici întreaga familie, adică cele trei surori și fratele meu, fratele lui Cristi, fosta lui soție și fiicele lor, ba chiar și alte câteva familii de cunoscuți, acum stăm izolați și atunci este posibil să nu am cea mai clară imagine a realității. Știu că aproape de noi în Mansfield, Nottingham și Derby sunt comunități mai mari de români și chiar o organizație de români care primește sprijin de la Ambasada României, iar cei cu care vorbim mai des sunt încă bine. Unii sunt afectați de nebunia asta, de exemplu fratele meu, dar sunt și locuri unde s-au făcut angajări în perioada asta, cel mai mult în domenii adiacente sănătății, la depozitele de medicamente. Cred că englezii au închis doar ce era absolut necesar să fie închis: cafenelele, turismul, școlile care își pot desfășura activitatea online.

Aura Dobre: Cum te protejezi tu și cum îi protejezi pe ai tăi?

Corina Iordache: Stăm izolați, am ieșit la o săptămână sau la zece zile după provizii și atât, dezinfectăm sau cel puțin spălăm tot ce vine din exterior. Pentru a-i proteja pe cei în vârstă am făcut diverse aranjamente cu rețetele de medicamente, în loc să trimitem colete în țară, am trimis bani.

Aura Dobre: Cum reușești să faci față situației? Ce îți dă putere să mergi în fiecare zi mai departe?

Corina Iordache: Mantra mea este că și copiii mei vor reacționa în viață cum mă văd pe mine că mă comport acum. Puterea îmi vine de la oamenii dragi care au nevoie să fiu calmă, apoi în raport cu studenții de la școală și echipa cu care lucrez, gândul că sunt omul la care ei pot veni să caute sprijin. Ajută mult onestitatea de a recunoaște că ne e tuturor greu și că ne străduim să găsim împreună soluții de a trece încercarea asta fără precedent.

În plan rațional, mă gândesc că sunt o norocoasă: nu suntem afectați în mod direct, sunt aproape de familie, pot lucra de acasă, ceea ce mi-a plăcut dintotdeauna, studenții au nevoie mine și sentimentul de utilitate e un puternic factor motivațional, nu există pericol de faliment într-o instituție atât de mare. În plus, statul englez chiar a luat măsuri de prevenire a unei crize: reduceri de taxe, 80% din salariu celor care nu au de muncă, 10 mii de lire ajutor pentru firmele mici care sunt închise și 26 mii de lire pentru cele active în turism, ca să le ajute să treacă de perioada asta. Sunt convinsă că dacă izolarea se va extinde, vor fi luate și alte măsuri.

Ei, dar e și planul irațional, e subconștientul îmbibat de frici și astea iau forma unor îngrijorări: dacă se îmbolnăvește tatăl meu care este în România și la care nu putem ajunge, sunt griji pentru oamenii expuși, mă gândesc la ce se va întâmpla cu România, care nu are puterea economică a Angliei.

Aura Dobre: Ce spun copiii tăi despre situația actuală? Au cursuri online?

Corina Iordache: Copiii sunt bine, momentan sunt în vacanță, dar au studiat online. Fiecare școală ține legătura prin aplicații proprii cu părinții şi cu elevii. Eu văd în aplicația mea ce au fiecare dintre ei de lucru și în felul acesta îi pot și controla. Fata e încă la școala primară și nivelul de implicare al părinților e mai mare. Primim teme și noi părinții, pe care să le facem cu copiii, ceea ce e o încântare, în sine. Oricum, la momentul actual știm că până la 1 iunie în niciun caz nu se redeschid școlile și că pregătirile de redeschidere vor fi mai grele decât pregătirile pe care le-am făcut când am mutat cursurile online.

Aura Dobre: Ce faci în timpul... liber în această perioadă?

Corina Iordache: Citesc mult și lucrez în grădină. Iubesc cititul și cumpăr cărți cel puțin la fiecare drum în România. Cărți în engleză cumpăr și mai des, în principiu cumpăr mai mult decât am timp să citesc, așa că acum e casa plină de cărți. Plantez legume, răsaduri, flori. Mai nou, văd că și vecinul de alături a început să sape, sper că l-am inspirat cu un braț de ceapă verde recoltat anul trecut! Seara e pentru un film, un pahar de vin sau o plimbare în parcul de lângă casă.

Aura Dobre: Te gândești să te întorci în România?

Corina Iordache: Da, și chiar revenim des, în primul rând pentru tata, dar nu aș reveni pentru a locui permanent. Cred că normalitatea asta este mai potrivită cu omul care am devenit. Sunt însă locuri de iubit în România, sunt oameni dragi care țin în ei o parte din sufletul meu, oameni care sar în ajutor de câte ori apare ceva. Pentru tot ce iubim... acolo ne întoarcem, de câteva ori pe an. Însă... nu ne putem întoarce să ne adaptăm la motivele pentru care am plecat.

Aura Dobre: Ce fac cei din familia ta care au rămas în România? Cum se descurcă în această perioadă?

Corina Iordache: Cum pe cei tineri i-am tras după noi în Anglia, acasă ne-au rămas bătrânii care stau și ei izolați. Nu avem pe nimeni afectat prea rău: tatăl meu și partenera lui o au pe fata ei aproape, foștii socrii sunt izolați la țară, iar actualii socrii la fel. Aceștia sunt cei cărora le ducem noi grija mai mult și ca să ne mai liniștim îi sunăm, facem videoconferințe, le trimitem câte ceva. Oricum, indiferent ce am face, grija tot rămâne. Bătrânețea e grea prin natura ei... Singura consolare în ce îl privește pe tata este că... nu suferă de dorul nostru, având Alzheimer. Să nu te recunoască propriul tată e în sine extrem de dureros, însă prefer să știu că suferim noi, decât să mă gândesc că suferă el.

Aura Dobre: Este perioada premergătoare Paștelui. Acum suntem nevoiți și să ne adaptăm. Cum era Paștele până anul trecut, cum va fi acum?

Corina Iordache: O mare diferență va fi că nu vom mai mânca unii din mâncarea celorlalți și că nu vom avea o masă mare, la care să stăm toți așa cum făceam în alți ani. Sora mea cea mai mare gătește demențial așa că, anul ăsta, nu vom mânca din mâncarea ei, iar ea din grătarul nostru. Deși vom face videoconferințe, ne vor lipsi mult: conectarea, întâlnirea, bucuria, îmbrățișările, glumele. Dar, dincolo de toate, Paștele celebrează Învierea Mântuitorului și răscumpărarea păcatelor noastre. E un moment potrivit să ne gândim la binele pe care îl putem sădi în lume plecând de la noi înșine și de la cei de pe lângă noi.

Aura Dobre: Ai un mesaj pentru românii de oriunde, pentru prieteni, pentru cei din familie pentru a putea depăși împreună această situație?

Corina Iordache: Pot da un exemplu, care zic eu, ar fi bine de urmat și în altă pare. Ce admir cel mai tare în societatea britanică este cultura facerii de bine. Aici lucrurile care nu mai sunt folositoare sunt donate unor instituții caritabile care le vând ieftin celor care au nevoie de ele și banii obținuți se duc către copiii cu dizabilități, către bolnavii de cancer, către bătrâni, în general cu banii generați fac bine mai departe.

Nu ne dăm seama cum un lucru mic poate să pună în mișcare rotițe mai mari.

Mesajul meu pentru români este acesta: bunătatea voastră, indiferent cui o arătați, se va întoarce la voi la un moment dat.

Dialogul nostru s-a adaptat vremurilor. Așa că întrebările au fost trimise pe messenger, răspunsurile au fost primite pe email și fotografiile și comentariile... care s-au întins până după miezul nopții... au fost tot pe messenger. Ne-am promis să ne întâlnim din nou în vremuri mai bune. Dimineață mi-a trimis o postare de pe site-urile interne. În Sheffield erau mai mult de 1300 de cazuri confirmate de oameni bolnavi de Covid-19...

Aura Dobre