loader
Foto

Galerie foto

Jurnal de carantină din Bruxelles, Belgia

Florentina Cîlțu, analist media în cadrul Parlamentului European, i-a povestit jurnalistei TVR Internațional, Aura Dobre, despre viața la Bruxelles, provocările cu care se confruntă și lucrurile pentru care este recunoscătoare.

 

Florentina locuiește în Bruxelles, iar în vremurile bune își ține în permanență un troler pregătit pentru călătorii, fie ele în interes de serviciu, fie de dragul unor locuri deosebite despre care a aflat recent, fie pentru a se întoarce în România la părinții, frații și prietenii ei.

(w882)

”Sunt în Belgia de 12 ani. Cred că mereu am fost o fire adaptabilă, deci n-aș spune că mi-a fost greu sau ușor, ci mai degrabă a fost interesant ! Înainte de criza de acum călătoream mult mai mult, asta e clar. De fapt, la finalul lui februarie m-am întors de la Centrul de Cercetare al Comisiei Europene, care se află undeva lângă Milano. Am avut o reuniune de lucru și am intrat preventiv în carantină două săptămâni, imediat după ce m-am întors.

Acum, în afară de faptul că îmi văd foarte rar, spre deloc, prietenii cei mai apropriați, nu s-a schimbat prea mult....în rău. Dimpotrivă, acum lucrez de acasă ceea ce îmi dă posibilitatea să mă bucur de casa mea mai mult, lucru pe care mi l-am dorit, recunosc, de vreo 15 ani.

Obișnuiam să mă gândesc uneori că nu e corect să ai o locuință pentru care... să muncești, ca să-i plătești facturile ! Trebuie să te și bucuri de ea ! Din păcate, familia e în România și zborurile sunt oprite, așa că bucuria nu e completă când nu e împărtășită...

(w882)

Ai mei sunt bine. Îmi doresc să fie optimiști. Cred că presa din România ar putea să contribuie mai mult și mai bine la crearea unui sentiment pozitiv de încredere în ziua de mâine și i-ar ajuta și pe ai mei, din moment ce televizorul a devenit în această perioadă centrul de interes. În concluzie, cred că ai mei, mai ales părinții, se descurcă bine date fiind circumstanțele, dar ar fi și mai bine dacă ar fi expuși mai puțin la știri false și alarmiste.

(w882)

Mama trebuia să fie aici de pe 9 aprilie și ar fi stat la mine mai multă vreme. Cum zborul i-a fost anulat, așteptăm cu nerăbdare următoarele date disponibile. Ar fi trebuit să fie cu mine de Paști... dar, până la urmă, un Paști în care părinții mei sunt sănătoși și în siguranță este mult mai important pentru mine.

(w882)

Din fericire, toți prietenii mei de aici și din țară sunt bine și sunt bucuroasă pentru lucrul acesta.

(w882)

Aici, în Bruxelles, pot să spun că vecinii mei sunt optimiști. În fiecare seară, la 20:00, ies la geamuri, aplaudă în semn de mulțumire pentru personalul sanitar din linia întâi și ascultă muzică. În restul zilei sunt foarte puțini, spre deloc, oameni pe stradă.... e așa... o atmosferă de august mai mult decât de aprilie. În august, de obicei, lumea este în vacanță și Bruxelles este destul de pustiu....ca și acum. Am fost foarte norocoși cu vremea, care pare a fi tot de august, contrar bine-cunoscutei și nelipsitei ploi belgiene !

Eu ies cam o dată pe săptămână la cumpărături, încerc să evit supermarket-urile. În rest, îmi place să ies des la plimbare, cam o dată pe zi, aleg străzile mai pustii și atunci când sunt oameni care vin din sens opus... îi ocolesc. Uneori pe stradă, uneori pe celălalt trotuar. Port mănuși când ies din casă, nu mai folosesc liftul, iar de curând mi-am și confecționat o mască, pentru că nu se găsesc de vânzare. Nu de frică, ci pentru că vreau să respect regulile. Mi-ar plăcea să facă toți la fel...

Nu mi se pare că fac un efort deosebit pentru a face față situației. În general, sunt o fire optimistă și adaptabilă și nu mi se pare că sunt în situația în care să mă plâng de ceva. Sunt sigură că există oameni care se confruntă cu situații mult mai complicate, care ar vrea să aibă o casă în care să stea izolați, să aibă cu ce găti o mâncare caldă și, în general, să fie la adăpost de stresul zilei de mâine.

Nu prea am timp liber, dar aici e ok, pentru că sunt o persoană activă. În timpul zilei lucrez, pe plan profesional nu s-a schimbat nimic. Dimpotrivă, mi se pare că lucrul de acasă îți dă un impuls suplimentar să arăți că și ce faci tu contribuie la misiunea echipei din care faci parte.

În rest, îmi place să gătesc, îmi place să citesc, îmi place să mă plimb o oră prin împrejurimi și îmi place să visez cu ochii deschiși la momentul când voi putea să călătoresc din nou, să-mi îmbrățișez familia, colegii și prietenii. Ne vedem aproape zilnic online, dar nu este același lucru ca atunci când suntem aproape.

Știu că trecem prin momente dificile, dar eu sper ca românii din țară și de oriunde s-ar afla, să găsească în ei voința și puterea de a vedea și partea plină a paharului. Felul în care privești situația face toată diferența în această perioadă.

Și mai sper că ori de câte ori se vor simți îngenuncheați de viață, să se gândească la faptul că unul dintre talentele românilor este și acela de a face haz de necaz ! Așa că atunci când le este greu, sper să găsească în ei puterea să facă haz de necaz !

Iar cei care trec cu adevărat prin momente grele, să știe că nu sunt singuri. Că suntem mulți care ne gândim la ei cu drag, care ne rugăm pentru sănătatea lor și că, de oriunde am fi, departe, dar aproape, vom trece și peste asta !

Iar medicilor, asistentelor și tuturor celor care salvează vieți și încearcă să aducă o zi de mâine mai bună, aș dori să le spun că sunt EROII MEI și că sunt foarte prețuiți și respectați!”

 

Interviu realizat de Aura Dobre

 

 

18:00 Care pe care

* Editia 7

Prezentator Ruxandra Gheorghe Negrea

Regia Dan Manoliu

Format Marius Toder (Media Factory)

Producător Elena Stirbescu

18:45 Copiii spun

cu Virgil Ianţu

Lumea se schimbă permanent. Totuși, copiii rămân copii și spun lucruri năstrușnice! Ei văd într un fel aparte lumea, cum numai ei știu s-o explice!

Virgil Ianțu știe cifrul și împărtășește acest secret cu noi, în fiecare editie.

 
Contractul de asigurare și contractul de întreținere

Luni, 29 aprilie, de la ora 21:00, TVR Internațional transmite o nouă ediție ”Avocatul dumneavoastră”.

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

Ediţie specială

În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 21.00, TVR Internaţional difuzează o ediţie specială a emisiunii " Terasa urbană" , în care artistul Kyrie ...

 

#tvri