loader
Foto

Iubirea prin fapte

Melania Medeleanu: ”Mi-e teamă că AZI, în contextul COVID-19, doar IUBIREA de oameni e cea care ne va scoate la liman, spre MÂINE”.

 

Monica Ancuţa, producător al emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră”, a realizat un interviu cu Melania Medeleanu, fondatoarea Asociaţiei „Zi de bine”.

Legătura care îi unește pe oameni este cea a iubirii, iar iubirea prin fapte este cea mai grăitoare și importantă dintre toate poruncile lui Dumnezeu.

Actele de caritate, oricât de mărunte și neînsemnate par, mângâie inimi zdrobite, suflete triste, oameni încercați... Oricare dintre noi poate fi omul care ajută un alt om.

În 2014, Melania Medeleanu a renunțat la televiziune. Pentru a ajuta copiii unui centru de plasament din Valea Plopului, care nu puteau pronunța cuvintele corect, a făcut un Masterat în Logopedie, apoi și-a canalizat energia spre acțiuni caritabile. S-a implicat în multe cauze sociale. Împreună cu Luciana Zaharia au fondat o asociație cu scopul de a uni oamenii care vor să facă bine în România.

„Nu sunt atât de puternică, încât să-i ajut pe toți. Și nu sunt așa de mică, încât să nu ajut pe nimeni. Acolo unde simt că pot, fac”, declară Melania Medeleanu.

Așa a făcut și când pandemia declanșată de noul virus a creat atât de multe probleme în sistemul medical românesc. A simțit că trebuie să sprijine medicii.

Reporter: Monica Ancuţa, producător „Un doctor pentru dumneavoastră”, TVR Internațional

Covid - 19 a schimbat direcția, viața tuturor. Asociația „Zi de bine” ajută România în aceste momente dificile. Este important scutul pentru spitale pe care l-ați creat pentru a salva vieți.

Melania Medeleanu: Așa este. Ne aflăm într-un punct critic, din care putem ieși doar dacă rămânem uniți și responsabili. Campania #ScutPentruSpitale, pe care am început-o la jumătatea lunii martie, este în plină desfășurare. Până în prezent, am reușit să ajutăm peste 40 de spitale din țară și cu ajutorul oamenilor s-au strâns din donații și sponsorizări peste 650.000 euro.

Mai mult decât atât, ne-am alăturat de curând și proiectului demarat de Auchan și Leroy Merlin, pentru construirea unui centru pentru pacienții infectați cu Covid-19, Unitatea de Suport Medical Bucureștii Noi. Acest centru permite internarea și tratarea a 350 de pacienți cu forme ușoare ale bolii, ceea ce va degreva semnificativ spitalele, iar medicii se vor putea concentra asupra cazurilor grave. Bineînțeles, vom avea nevoie în continuare de susținerea oamenilor. Se poate dona fie printr-un SMS cu textul SUS la 8862 sau direct în contul acestui proiect: ASOCIAȚIA ZI DE BINE: RO61BACX0000002013736000, UniCredit Bank, cont în lei.

Reporter: Monica Ancuţa, producător „Un doctor pentru dumneavoastră”, TVR Internațional

Ce v-a impresionat cel mai mult în aceste zile?

Melania Medeleanu: Sunt foarte impresionată de mobilizarea și promptitudinea oamenilor. Ne-au demonstrat încă de la început că sunt alături de noi, pas cu pas, cauză cu cauză. Acesta este un semn de BINE.

Reporter: Monica Ancuţa, producător „Un doctor pentru dumneavoastră”, TVR Internațional

Ce gânduri transmiteți medicilor?

(w882)

Melania Medeleanu: Mulțumim! În aceste momente dificile medicii duc greul. Poate că un simplu mulțumesc nu poate să exprime tot efortul lor, de aceea am construit, cu toții, acest #ScutPentruSpitale, pentru a le arăta că nu sunt singuri în această luptă. Însă, la fel de important mi se pare să punctez faptul că mi-aș dori ca acești oameni să aibă mai mult curaj și să vorbească mai apăsat despre lipsuri. Dacă ei ar face asta, atunci poate că ar fi fost mai pregătiți pentru lupta pe care o duc azi. Îmi imaginez că e greu, îmi imaginez că uneori să spui adevărul poate să te coste. Dar, dacă adevărul te poate costa funcția, lipsa lui te poate costa viața.

Reporter: Monica Ancuţa, producător „Un doctor pentru dumneavoastră”, TVR Internațional

Ce este important să știe românii, indiferent în ce colț de lume se află?

Melania Medeleanu: Cred că ne-am cam dat seama cu toții cât este de vulnerabilă ființa umană. Cum, iată, un virus microscopic poate să ne dea complet viața peste cap. Așa că, atunci când toate vor trece, mi-ar plăcea să ne uităm în jur cu mai multă responsabilitate. De câteva săptămâni, de când omul consumă mai puțin, apele sunt mai curate, aerul e mai puțin poluat, natura se dă mare. Poate azi, mai mult ca oricând, putem să vedem cât rău i-am făcut. Și să nu-i mai facem.

Reporter: Monica Ancuţa, producător „Un doctor pentru dumneavoastră”, TVR Internațional

Fiecare donație, oricât de mică, înseamnă foarte mult pentru nevoile spitalelor. Ce modalități avem la îndemână fiecare dintre noi pentru a întări scutul? Până când mai poate fi redirecționat impozitul pe venit?

Melania Medeleanu: Orice donație este importantă și extrem de binevenită. Oamenii au la dispoziție mai multe canale prin care pot dona: prin SMS cu textul SUS la 8862 (mesaj în valoare de 4 euro); prin transfer bancar: în contul deschis la Banca Comercială Română (RON: RO56RNCB0092166359160001); prin PayPal; donație online prin PAGO sau prin contract de sponsorizare. În privința impozitului pe venit, termenul este sfârşitul lunii mai. Și ne-am bucura tare să ne ajutați să ducem mai departe toată munca acestor zile. Pe www.zidebine.ro, la secțiunea DONEAZĂ puteți descărca formularul nostru.

Reporter: Monica Ancuţa, producător „Un doctor pentru dumneavoastră”, TVR Internațional

Cum au primit spitalele din țară gesturile mărunte, dar vitale ale românilor care au donat?

Melania Medeleanu: La nicio lună de la lansarea campaniei #ScutPentruSpitale, s-au strâns peste 650.000 de euro. Bani pe care i-am folosit pentru a achiziționa aparatură medicală (aparate de ventilație mecanică, kit ecograf, ventilatoare ATI, monitoare ATI, sistem de protecție respiratorie cu sincronizare etc.), echipamente de protecție (combinezoane, măști, mănuși, halate de unică folosință, ochelari de protecție, viziere etc.), dezinfectanți și alte materiale necesare spitalelor din România. Toate aceste lucruri sunt esențiale pentru ca medicii și spitalele să își poată desfășura activitatea în siguranță. Iar fiecare dintre noi, persoană fizică sau companie, care a donat, e la rândul său un salvator.

Reporter: Monica Ancuţa, producător „Un doctor pentru dumneavoastră”, TVR Internațional

Cum mai putem ajuta fiecare dintre noi în lupta cu Covid - 19?

Melania Medeleanu: În primul rând este extrem de important să respectăm recomandările autorităților, să stăm acasă cât timp este necesar pentru a evita răspândirea acestui virus. Și în al doilea rând, să donăm cât putem și cum putem, pentru a prelua puțin din greutatea de pe umerii medicilor.

Reporter: Monica Ancuţa, producător „Un doctor pentru dumneavoastră”, TVR Internațional

Sunteți mamă… Ce îi spuneți copilului dvs., indiferent de ce se întâmplă în jur? Ce-i transmiteți zilnic?

Melania Medeleanu: Radu e prea mic să înțeleagă ce se întâmplă în aceste zile. Dar e evident mai morocănos pentru că am furat din timpul petrecut împreună. Iar, când mă vede cu telefonul la ureche, pot deja să-i citesc în ochi supărarea. Sper totuși ca toate astea să treacă mai repede și să-i pot vorbi despre generozitatea oamenilor de la celălalt capăt al firului și despre cât de important e să ajuți atunci când este nevoie.

Reporter: Monica Ancuţa, producător „Un doctor pentru dumneavoastră”, TVR Internațional

Iubirea, prezentul și viitorul, vă rugăm să le definim acum.

Melania Medeleanu: Mi-e teamă că AZI, în contextul COVID-19, doar IUBIREA de oameni e cea care ne va scoate la liman, spre MÂINE.

Reporter: Monica Ancuţa, producător „Un doctor pentru dumneavoastră”, TVR Internațional

Un ultim mesaj, o concluzie. Un dicton...

Melania Medeleanu: ÎNCEPE DE UNDE EȘTI, FOLOSEȘTE-TE DE CE AI ȘI FĂ TOT CE POȚI!

 

 

19:15 Breaking fake news

Moderator Marian Voicu

Jurnalisti: Tatiana Ţarfulea, Gabriela Avram, Horia Gruşcă

Producător Marian Voicu

20:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă Claudiu Lucaci si Mihai Rădulescu

Producători: Anamaria Panait şi Diana Anghel

Transmisiune directă

*Sport (montaj)

*Meteo (montaj)

 
Turismul religios, pelerinaj pentru suflet

Turismul religios, pelerinaj pentru suflet

publicat: duminică, 28 aprilie 2024

În Săptămâna Patimilor, la „Investiţi în România!”, am ales o temă deosebită: Turismul religios, pelerinaj pentru suflet. Emisiunea se difuzează ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, am celebrat Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor | VIDEO

Ediţiile speciale au putut fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur ...

 

#tvri