loader
Foto

Galerie foto

Documentarul „China, gust şi savoare”, la TVR MOLDOVA

La TVR MOLDOVA puteţi urmări din 16 iulie, începând cu ora 15.00, seria  „China, gust şi savoare” din care puteţi afla secretele gastronomiei chineze.

 

În prezent, pare aproape imposibil să numeri câte variaţiuni ale bucătăriei chinezeşti există sau să le separi în categorii geografice, fără să stârneşti obiecţii. În afară de mâncarea în sine, există un lucru mult mai important: controlul căldurii, asezonarea şi cuţitele. Sunt prea multe secrete de descoperit în bucătăria chinezească.

Documentarul este o explorare culinară, geografică şi culturală a Chinei, o prezentare plină de culoare a diverselor tradiţii din Hong Kong şi Taiwan, care îmbină vechiul şi noul, trecutul istoric şi modernitatea, bogăţiile naturii şi tehnicile inventate de om.

(w882) China, gus

Cele 7 episoade pe care le difuzăm fac parte din primul sezon al unui documentar eveniment realizat de CCTV (Televiziunea Publică din China) şi oferit românilor de Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti. „China, gust şi savoare" însemnă pentru telespectatori o incursiune într-unul dintre cele mai semnificative universuri ale îndepartatei culturi: gastronomia.

„A bite of China" este unul din cele mai reuşite documentare chinezeşti din ultimii ani, preluat în numeroase ţări şi care a luat multe premii naţionale. Filmul reflectă atât viaţa cotidiană a chinezilor de rând, cât şi cultura şi istoria milenară a ţinutului.

(w882) China, gus

Chinezii au fost cei care au introdus metoda gătirii cu aburi în bucătărie şi au invetat şi varietate destul de largă a aparatelor şi vaselor speciale acestui procedeu. „Unul dintre cele mai importante centre comerciale din Asia, Hong Kong le prezintă chinezilor delicateţuri de peste tot din lume, iar în acelaşi timp duce bucătăria chinezească în toate colţurile lumii. Pământul oferă tot ce are oamenilor, iar oamenii îşi împărtăşesc laolaltă entuziasmul faţă de aceste delicateţuri. Aşadar, putem spune că nu există niciun secret, de fapt, în bucătăria chinezească”(english.cntv.cn)

***

Zile de difuzare: luna iulie - 16, 23 şi 30; luna august - 2, 9, 16, 23, 30; de la ora 15.00.

 

5:50 Investiţi în România! (R)

* Internaţionalizarea firmelor româneşti

Invitati: Maria Grapini-membru al Parlamentului European, Lucian Rotar-investitor, antreprenor în serie Franţa şi România, Ambasador Repatriot în Franţa, Radu Hanga-preşedinte Bursa de Valori Bucureşti, Cosmin Mălureanu-investitor, antreprenor companie de e-learning, Cristian Tudor-investitor, antreprenor companie agricultură

Moderator Cristina Leorenţ

Grafică Laurenţiu Năstase

Documentarist & Poster Maker Giorgiana Şuşurincă

Jurnalişti tv: Ana Maria Ghiur, Roxana Segneanu şi Răzvan Onesa

Realizator Cristina Leorenţ

Producător Raluca Amzăr

(Reluare)

6:55 Imnul României

 
Contractul de asigurare și contractul de întreținere

Luni, 29 aprilie, de la ora 21:00, TVR Internațional transmite o nouă ediție ”Avocatul dumneavoastră”.

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

Ediţie specială

În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 21.00, TVR Internaţional difuzează o ediţie specială a emisiunii " Terasa urbană" , în care artistul Kyrie ...

 

#tvri