loader

Programe speciale de Ziua Culturii Naţionale, la TVR MOLDOVA

TVR MOLDOVA marchează prin documentare, ediții speciale și concerte Ziua Culturii Naţionale, vineri, 15 ianuarie 2021.

 

Ziua de 15 ianuarie, în care întreg spațiul românesc aduce un omagiu valorilor culturale ale neamului, reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu, dată de la care se împlinesc 171 de ani.

TVR MOLDOVA difuzează vineri, de la ora 13.30, Cufărul lui Eminescu, un documentar artistic care îşi propune să răspundă la întrebarea „Ce sunt caietele lui Eminescu?”. Actorii Ion Caramitru şi Cristian Moţiu îi poartă pe telespectatori prin lumea fascinantă a tinereţii eminesciene, când poetul însoţit de cufărul său cu manuscrise călătorea spre Viena, Berlin sau Bucureşti. Realizatorii s-au bucurat de privilegiul de a filma cufărul original pe care Mihai Eminescu l-a primit de la tatăl său, Gheorghe Eminovici. Filmul a fost realizat cu sprijinul ştiinţific al academicianului Alexandru Surdu care a studiat preţ de mai mulţi ani împreună cu filosoful Constantin Noica cele 44 de Caiete ale lui Mihai Eminescu.

Ediţia specială a emisiunii Obiectiv comun, realizată sub genericul Ziua culturii naționale pe ambele maluri ale Prutului. Opera lui Mihai Eminescu - liant al românilor de pretutindeni va fi transmisă de la ora 16.00. Renumitul compozitor Eugen Doga va evoca propria viziune asupra operei eminesciene, iar Mihai Firică - secretar de stat în Ministerul Culturii din România, Igor Şarov - fost Ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi Mihail Agafiţa - director artistic al Filarmonicii Naţionale vor vorbi, între altele, despre colaborarea în domeniul culturii, proiecte culturale de importanţă naţională realizate cu sprijinul poporului român şi solidaritatea oamenilor și a instituțiilor de profil în perioada pandemiei.

Tot vineri, începând cu ora 17.00, TVR MOLDOVA transmite în direct un amplu proiect în care vor fi omagiate trei mari personalităţi ale culturii române: Ciprian Porumbescu, Lucian Blaga şi Alexe Mateevici. Programul, initulat Porumbescu, Mateevici, Blaga. Personalităţi culturale în România Mare,  este un triplex Suceava-Alba Iulia-Chişinău, la care participă oameni de cultură, personalităţi de pe ambele maluri ale Prutului, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor şi ai unor importante instituţii culturale. Emisiunea va include un moment muzical în direct, dar şi reportaje din locurile în care s-au născut Lucian Blaga şi Alexe Mateevici.

Talk show-ul Punctul pe AZi, realizat în direct, la Chişinău, poate fi urmărit de românii de pretutindeni la ora 19.00. Pentru a evoca Ziua Culturii Naţionale, în studio va fi prezent eminescologul Mihai Cimpoi, academician român, critic și istoric literar, redactor literar și eseist basarabean. Fost președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1999-2001, Mihai Cimpoi este autorul unor opere fundamentale, cum ar fi: „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia“ și „Mihai Eminescu. Dicționar Enciclopedic. Mihai Cimpoi este autorul și realizatorul proiectului „Congresul Mondial al Eminescologilor“, lansat în 2012 și devenit o tradiție.

Evenimentul special, organizat de Ministerul Culturii din România, la Ateneul Român din Bucureşti, de Ziua Culturii Naţionale va fi difuzat începând cu ora 21.00. În prima parte a evenimentului, Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Mandeal ne propun un program cu lucrări simfonice românești, semnate de George Enescu, Bela Bartok şi Sabin Păutza.

(w882)

În partea a doua a evenimentului, Orchestra Română de Tineret se va afla pe scenă împreună cu formația Direcția 5 și dirijorii Ionel Tudor și Andrei Tudor, într-un program de piese moderne din repertoriul formației transpuse, inedit, în aranjament simfonic.

(w882)

(w882)

De pe scena Ateneului Român nu vor lipsi momentele lirice în care actorul Adrian Păduraru, prezentatorul întregului spectacol, va recita din creaţia eminesciană.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate mesajele de Ziua Culturii Naţionale din partea mai multor oficialităţi, în frunte cu Preşedintele României, dl. Klaus-Werner Iohannis.

*Prezintă Adrian Păduraru, realizator Valentina Băinţan, producător Smaranda Vornicu-Shalit.

La ora 22.15 este programat spectacolul extraordinar al maestrului Eugen Doga, cel mai mare compozitor român din Basarabia cu recunoaștere internațională, susţinut la Ateneul Român din Bucureşti în anul 2017, sub genericul Gala Eugen Doga - 80 de primăveri.

Vă invităm să sărbătoriţi Ziua Culturii Naţionale împreună cu TVR MOLDOVA!

22:40 Năpasta

Film *

România, 1982

Scenariul şi Regia: Alexa Visarion.

Muzica: Anton Şuteu

Cu: Dorina Lazăr, Corneliu Dumitraş, Florin Zamfirescu, Leopoldina Bălănuţă

Dramă. Îndrăgostit de Anca, Dragomir îi ucide soţul. Dar la închisoare ajunge Ion, un pădurar slab de minte, care jefuise cadavrul. După zece ani, Ion, ajuns nebun din cauza bătăilor primite în închisoare, evadează şi se întoarce în sat, unde este găzduit de Anca. Acum căsătorită cu Dragomir, femeia bănuieşte adevărul şi îşi plănuieşte răzbunarea.

* 1982-ACIN-Premiile pentru muzică şi sunet; Diplomă de onoare-Vivi Drăgan Vasile
* 1983-Costineşti-Premiul pentru scenografie (decoruri)

Redactor Gabriela Onea

Drepturi online: simulcast cu emisia TV, exclusiv pe site-ul tvrplus.ro

0:15 Rock Maniac

*Interviu cu membrii trupei Odyssey

Jurnalişti: Ana Maria Pleşcan, Laurenţiu Mandu

Realizator şi producător Cristi I. Popescu

 
Final de sezon „Un doctor pentru dumneavoastră”, pe TVR Internațional

În ultima ediţie din acest sezon, descoperim secretele longevivilor planetei , cum ne influențează stilul de viață sănătatea fizică și mentală, ...

Identitate românească, educație și comunitate în inima Bavariei

În Bavaria trăiește una dintre cele mai active și bine reprezentate comunități românești din Germania. O comunitate care a reușit să se ...

Business în România, provocări şi oportunităţi

Fiecare zi aduce din ce în ce mai multe riscuri pentru antreprenori, fie că sunt creşteri generate de costul utilităţilor, al transportului sau ...

 

#tvri