Vineri, 21 februarie, “Lumea şi noi” v-a prezentat povestea doctorului Claudiu Cârmaciu, care şi-a construit o carieră de succes în psihiatrie la Londra.
UPDATE: Ediția din 21 februarie este disponibilă online pe TVR+
Absolvent al Liceul German din Bucureşti, în 1980, şi al Facultăţii de Medicină Generală, în 1986, a făcut stagiatura în câteva spitale universitare bucureştene.
În toamna anului 1990 ateriza pe Heathrow Airport din Londra, lăsând în urmă o Românie care nu îl mai avea pe Ceauşescu la cârmă, dar care nu corespundea nici pe departe aspiraţiilor sale de la vremea respectivă.
A trecut cu succes examenul de echivalare engleză, temutul P.L.A.B. (Professional and Linguistic Assessment Board), din prima încercare.
A avut multe dificultăţi, mai ales la început, dar cu perseverenţă, multă muncă, un optimism caracteristic tinereţii şi, nu în ultimul rând, prin alegerea unei specialităţi – psihiatria – mai puţin atractivă medicilor britanici, barierele s-au ridicat una câte una şi cariera sa a evoluat rapid.
După câteva slujbe în Medicina de Urgenţă, Pediatrie şi Geriatrie, în august 1992, s-a hotărât să îmbrăţişeze psihiatria ca direcţie de specializare.
A început ca Senior House Officer (similar rezident) în cadrul Merseyside Psychiatric Rotation, schemă organizată în colaborare cu Liverpool University. Ulterior a fost promovat la grad de Registrar (medic secundar) în Warley Hospital.
Au urmat poziţii ca Senior Clinical Medical Oficer în Chelmsford, apoi Specialist Registrar (medic specialist) pe rotaţia Universităţii din Cambridge, după ce devenise, trecând examenul MRCPsych, membru al Colegiului Regal al Psihiatrilor din Anglia.
A urmat o specializare pe schema Royal London şi St. Bartholomew’s Hospitals şi, în 2002, ocupă primul post permanent de Consultant Psychiatrist (medic primar) în Clacton-on-Sea. La un an după transferul la Chelmsford a fost numit Associate Medical Director pentru zona centrală a trustului. În 2010 îşi înfiinţează la Chelmsford propria clinica.