loader
Foto

Galerie foto

Valori culturale româneşti, în programe speciale la TVR, de Ziua Culturii Naţionale

Televiziunea Română celebrează Ziua Culturii Naționale, moment important pentru promovarea și aprecierea valorilor culturale românești. Cu această ocazie, telespectatorii pot urmări o serie de programe speciale dedicate artei, literaturii și istoriei românești, TVR subliniind astfel preocuparea sa față de cultura națională.

 

Miercuri, 15 ianuarie, TVR Cultural, singurul post TV dedicat promovării artei și culturii, ne îndeamnă să explorăm o varietate de emisiuni care includ documentare, interviuri cu personalități marcante, ediţii speciale şi evenimente culturale de prestigiu.

15 ianuarie este ziua de naştere a marelui poet Mihai Eminescu, sărbătorită pe ambele maluri ale Prutului prin Ziua Culturii Naţionale. De la ora 19:00, telespectatorii TVR Cultural pot urmări o ediţie specială a emisiunii „Intrare liberă”, moderată de Mirela Nagâţ. „Supratema acestei ediții pasionante, pe alocuri polemică, e ,,statuia” lui Eminescu. Vorbim, evident, despre mitul cultural și comunitar crescut în jurul figurii lui Eminescu, despre felul în care a fost instrumentat în peisajul memorial: ne uităm la toponimie, la monumentele care i-au fost dedicate. Și nu în ultimul rând, chestionăm felul în care ne raportăm la publicistica lui naționalistă, care are și texte antidemocrate”, a spus Mirela Nagâţ.

(w882) TVR

„Cum este receptat Mihai Eminescu astăzi?”, „Dincolo de mitul care îl învăluie, cum îl (mai) citim astăzi pe Mihai Eminescu?”, „Cum a fost exploatat mitul Eminescu de diversele regimuri politice?” sau „Cum ar trebui predată în şcoli opera eminesciană?” sunt doar câteva dintre întrebările la care vor încerca să răspundă invitaţii Mirelei Nagâţ: Ioana Bot - profesor de literatură română la Universitatea „Babeş Bolyai" din Cluj-Napoca, Mihai Coman - profesor universitar emerit, fondatorul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea Bucureşti, Bogdan Creţu - profesor la Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza" din Iaşi, Caius Dobrescu - profesor la Departamentul de Studii Literare, Universitatea Bucureşti şi Mihai S. Rusu - conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Univesitatea „Lucian Blaga" din Sibiu. Ediţia specială „Intrarea liberă”, poate fi urmărită şi la TVR 1 şi TVR Internaţional, de la ora 21:00.

(w882) TVR

Cultura este temă şi în documentarele pe care TVR Cultural ni le propune în premieră: „Mânăstirea Văcăreşti”, povestea demolării Mânăstirii Văcăreşti, documentar realizat în 1985 şi interzis până în 1990, în regia lui Nicolae Corjos (ora 15:00 – Se difuzează de la ora 14:45 la TVR Moldova şi la TVRi de la 18:45) şi „Cufărul lui Eminescu” (ora 15:30, regia Cristian Radu Nema şi Mimis Ravanis). „Cufărul lui Eminescu” se deschide şi ne arată caietele lui Eminescu, iar actorii Ion Caramitru şi Cristian Moţiu îi poartă pe spectatori prin lumea fascinantă a tinereţii eminesciene, când poetul, însoţit de cufărul său cu manuscrise, călătorea spre Viena, Berlin sau Bucureşti. Programul va fi difuzat de la ora 16:00 la TVR Moldova şi de la 19:30, la TVRi.

(w882) TVR

Perioada petrecută la Viena de compozitorul Ciprian Porumbescu este subiectul documentarului „Popas imperial”, difuzat de la ora 16:45, tot la TVR Cultural. Iar în emisiunea „Vremuri si discursuri”, realizată de Ruxandra Ţuchel (ora 17:15), pornind de la adevărul universal valabil desprins din versurile Glossei eminesciene, actorul Marius Bodochi aduce în contemporaneitate publicistica lui Mihai Eminescu.

(w882) TVR

(w882) TVR

De la ora 17:50, la TVR Cultural urmărim Concert la Teatrul Monumental – Cvartetul Marian Moraru (Las noches del Monumental -"Traspasando fronteras", Spania, 2023, ora 17:50). Crossing borders este un proiect inspirat din mai multe stiluri muzicale, dintre care folclor românesc, irlandez, jazz şi flamenco. Interpreţi: violonistul Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Publice din Spania - Marian Moraru – împreună cu cvartetul său: Ricardo Amador – chitară rece, Santiago Greco – chitară electrică, Raúl Benavent – percuţionist.

Spectacolul-concert „Numai Poetul”, dedicat Zilei Naţionale a Culturii şi inaugurarii Anului Mihai Eminescu” la Chişinău, transmis de TVR Moldova, pe 15 ianuarie, cu începere de la ora 18.30, va putea fi vizionat și la TVR Cultural de la ora 22:00. Evenimentul este prilejuit de aniversarea a 175 de ani de la nașterea poetului național, considerat un simbol al literaturii române și universale. Producător Zina Cerchez.

(w882) TVR

De Ziua Culturii Naţionale, TVR 1 lansează miniseria documentară „Viitorul de ieri”, realizată de Claudia Nedelcu Duca, despre istoria unor clădiri emblematice din Capitală. În primul episod, difuzat pe 15 ianuarie, ora 21.00, descoperim tumultuoasa istorie a clădirii Teatrului Național din Bucureşti, un proiect aprobat în 1960 de Gheorghe Gheorghiu Dej, cu tânărul arhitect Romeo Belea ca autor, transformată de alt arhitect, în 1978, la cererea lui Nicolae Ceaușescu, într-o clădire puțin funcțională și refăcută de Romeo Belea în timpul directoratului lui Ion Caramitru. Episoadele 2 şi 3 ale miniseriei, despre Sala Palatului şi cel dedicat Bucureştiului pot fi urmărite la TVR 1 pe 22 şi 29 ianuarie, la aceeaşi oră.

Prin programele sale, Televiziunea Română reafirmă rolul său esențial în promovarea culturii naționale și în educarea publicului, contribuind la dezvoltarea unei societăți informate și apreciative față de valorile pe care şi le-a impus.

4:00 Articolul VII

* Români cu cariere de top la nivel global, despre lumea în care trăim.

Invitat: Dragoș D. Mărgineanțu, șef al Biroului de Tehnologie al Departamentului de Inteligență Artificială al companiei americane de aviație Boeing. Unul dintre cei mai influenți experți români din diaspora în dezvoltarea algoritmilor de siguranță și decizie automatizată pentru aviație, a plecat din Timişoara din 1995 la Oregon State University, unde și-a susținut doctoratul în informatică. Teza sa de doctorat, „Methods for Cost-Sensitive Learning”, avea să deschidă două direcții importante ale activității sale științifice: învățarea prin ansambluri și învățarea sensibilă la cost, domenii în care a publicat lucrări devenite repere pentru evoluția ulterioară a învățării automate. De atunci a început legătura sa cu industria aeronautică, prin stagiile efectuate în cadrul Boeing Shared Services Group din Seattle. Avea să revină ulterior la Boeing, companie în cadrul căreia și-a construit întreaga carieră.

Moderator şi realizator Mihaela Crăciun

Producător Aura Iosif

(Reluare)

5:00 Dezacorduri de pace

Prezintă Dragoş Pătraru si Valeriu Nicolae

Producător Raluca Neagu

(Reluare)
 
Întreprinderile mici şi mijlocii sub presiunea crizelor

Întreprinderile mici şi mijlocii sub presiunea crizelor

publicat: miercuri, 07 octombrie 2026

Pe cât sunt de importante pentru economie, pe atât sunt de expuse riscurilor. Despre situaţia întreprinderilor mici şi mijlocii, acele firme cu ...

Algeria. Hotarele timpului

Algeria. Hotarele timpului

publicat: miercuri, 07 octombrie 2026

Echipa "Cap Compas" propune un itinerar la hotarele nord-africane - o călătorie care începe în fața unei inscripții votive care amintește de ...

Destine ca-n filme – peste ani! Tiberiu Antipa

Destine ca-n filme – peste ani! Tiberiu Antipa

publicat: marţi, 06 octombrie 2026

În această toamnă, sub genericul „Destine ca-n filme - Peste ani”, emisiunea se întoarce la povești și personaje pe care publicul le-a cunoscut ...

 

#tvri