În studenție a avut un vis, acela de a se afla pe sine. Și chiar dacă astfel de provocări înseamnă să abandonezi confortul rutinei, Brândușa a rămas fidelă propriei deveniri. Povestea ei a fost prezentată joi, 2 iunie, de la ora 21.00, la TVRi.
Ediția este disponibilă online pe TVR+.
În iunie 2011 a pornit spre lume, având ca partener de drum un curaj pe cât de nebunesc, pe atât de necesar. Și de la un modest plan, să-i spunem de afaceri, deși pentru momentul acela era o formulare ușor hazardantă, a ajuns la BG &Partners - primul birou românesc de avocatură din Olanda.
“Primele roade ale dezvoltării biroului de avocatură de la Haga au venit după șapte luni de muncă și de promovări continue. Efectiv, băteam din ușă în ușă. Îmi amintesc că au fost cele mai grele zile din viața mea, când am învățat foarte multe despre mine”, spune tânăra antreprenoare.
Fără garanția unei reușite, Brândușa Gritu a hotărât să celebreze viața prin propriul parcurs. Privind în urmă, greutatea momentelor de la început nu o zădărnicește, ci dimpotrivă, îi animă bucuria de a povesti, știind că acestea toate au construit temelia unui nou început.
“Sunt multe lucruri pe care le-am câștigat și sunt fericită pentru că mi-am dat șansa să se întâmple așa. Am câștigat convingerea că suntem responsabili pentru realizările noastre. Că nu trebuie să așteptăm de la nimeni să ne înțeleagă nevoia sau durerea. Am învățat că oamenii vin în viața noastră, de cele mai multe ori, doar pentru o perioada de timp și că oricât de greu ne este, trebuie să învățăm, să acceptăm să ne amintim doar ce a fost frumos din experiența traită”, spune Brândușa Gritu.
Imagine: Adrian Radu
Editori imagine: Dragoș Dumitrescu, Dragoș Oproiu
Producător: Carmen Târnoveanu
Urmăriţi emisiunea LIVE pe TVR+
***
Emisiunea poate fi urmărită pe tabletă sau mobil.