loader
Foto

TVR Moldova transmite „Războiul lui Stalin cu URSS-ul”

Din 15 iunie, urmăriţi la TVR Moldova seria documentară formată din 10 episoade, care prezintă cele mai cumplite excese ale lui Stalin, dovedite prin imagini de arhivă, interviuri şi documente.

 

Războiul lui Stalin cu URSS-ul este una dintre cele mai realiste fresce ale chinurilor îndurate de locuitorii URSS şi de cei din Europa răsăriteană în anii în care Iosif Visarionovici Stalin a condus Uniunea Sovietică, din 1924 - după moartea lui Vladimir Ilici Lenin – şi până în 1953.

Fiecare episod prezintă o etapă din acea perioadă: preluarea puterii şi impunerea de reforme draconice; alianţa secretă cu Hitler pentru împărţirea Poloniei; 22 iunie 1941 – Hitler invadează URSS; asediul Leningradului; cum au întâmpinat Ucraina şi Bielorusia trupele naziste – drept eliberatori de sub opresiunea stalinistă; războiul Stalingradului; Bătălia de la Kursk; eliberarea Ţărilor Baltice; Armata roşie în Germania răsăriteană – atrocităţile asupra civililor; anii de groază şi tiranie din URSS de după finalul celui de-al II-lea Război Mondial, până la moartea lui Stalin. Fiecare episod este prefaţat cu o scurtă prezentare făcută de fostul secretar de stat american Henry A. Kissinger.

Episodul 1: „Se lasă întunericul”

După moartea lui Vladimir Ilici Lenin în 1924, lupta pentru putere este acerbă în imperiul sovietic. Stalin preia puterea – împotriva ultimelor dorinţe ale lui Lenin, trecute în Testamentul acestuia – şi începe propriul război împotriva Uniunii Sovietice: reforme draconice, ce vor duce la încarcerea şi moartea a milioane de oameni, asuprirea ţărănimii, asasinarea misterioasă a rivalilor politici şi, înainte de războiul cu Germania, dizolvarea Armatei Roşii.

Episodul 2: „Ora dinaintea miezului nopţii”

Adolf Hitler devine din ce în ce mai agresiv. Deşi în mod public Stalin condamnă ambiţiile expansioniste ale acestuia, el semnează în taină un pact de neagresiune cu Hitler, ce conţine şi un protocol secret care vizează, printre altele, împărţirea şi anexarea totală a Poloniei...

Episodul 3: „Goţii pornesc spre Răsărit”

La 22 iunie 1941, Hitler încalcă tratatul cu Stalin şi invadează URSS-ul. Armata Roşie nu rezistă, iar Stalin, şocat, se retrage la adăpost. Oraşele Kiev, Minsk şi Smolensk cad. Stalin se întoarce din ascunzătoare şi semnează infamul Ordin 270, prin care ofiţerii sovietici capturaţi sunt numiţi „trădători”, iar soţiile acestora condamnate la muncă silnică. La căderea primei zăpezi, forţele armate ale Germaniei naziste sunt la porţile Moscovei.

Episodul 4: „Între viaţă şi moarte”

Începând cu septembrie 1941, timp de peste doi ani, armata germană a ţinut sub asediu oraşul Leningrad. Numărul total al pierderilor de vieţi omeneşti cauzate de frig şi foamete nu este nici acum stabilit cu precizie, datele variind în funcţie de sursă - de la 670.000 la 1.500.000 de victime. Armata Roşie contraatacă pe frontul de la Moscova.

Episodul 5: „Opoziţia din interior”

Iniţial, în statele Baltice, ca şi în Ucraina şi Belarus, naziştii sunt întâmpinaţi ca o forţă eliberatoare de opresiunea regimului stalinist. În scurt timp, însă, când planurile lui Hitler ies la suprafaţă, entuziasmul lor dispare... Rezistenţa partizană apare, iniţial fără să beneficieze de suportul lui Stalin, iar apoi cu sprijinul său, el trimiţându-le partizanilor provizii.

Episodul 6: „Cazanul începe să fiarbă”

În timp ce naziştii se pregătesc să atace vastele zone petrolifere din regiunea munţilor Caucaz, bătălia pentru cucerirea oraşului Stalingrad a reprezentat un punct de cotitură în desfăşurarea războiului. Bătălia de la Stalingrad, unde Stalin a interzis categoric orice retragere de pe câmpul de luptă, este considerată cea mai sângeroasă şi mai mare bătălie din istoria omenirii.

Episodul 7: „Operaţiunea Citadela”

Producţia sovietică de război, mutată în afara ariei de atac a bombardierelor germane, creşte dramatic. Armata Roşie câştigă Bătălia de la Kursk (cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile) şi apoi începe procesul de respingere a armatei naziste de pe teritoriul URSS.

Episodul 8: „Speranţe deşarte”

1944 este anul victoriilor. După un asediu de 900 de zile, Leningradul este, în sfârşit, eliberat. Armata Roşie începe eliberarea statelor Baltice de sub ocupaţia nazistă, dar aceste teritorii nu scăpaseră încă de persecuţiile brutale. Stalin are planuri pentru cei aflaţi sub ocupaţie...

Episodul 9: „Prăbuşirea svasticii”

Armata Roşie pătrunde în regiunile răsăritene ale Germaniei, pedepsind aspru populaţia civilă pentru atrocităţile comise de armata nazistă. Hitler mobilizează tineri şi bătrâni pentru apărarea Berlinului. Căderea Berlinului şi moartea vechiului său duşman îi dau lui Stalin cale liberă să preia din nou controlul asupra poporului său.

Episodul 10: „Cultul personalităţii”

Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a transformat regimul politic din URSS într-unul şi mai tiranic, Stalin impunând reforme ce au prelungit ororile şi suferinţele popoarelor care formau URSS. La bătrâneţe, paranoia obsesivă a lui Stalin continuă persecutarea poporului. Planurile sale de expansiune tritorială sunt însă blocate de ameninţarea bombei atomice. În contextul desfăşurării Războiului Rece, în 1953 Stalin moare.

7:00 Drag de Romania noastră! (R)

Concert * Prezintă: Paul Surugiu-Fuego

Super concert folcloric Paul Surugiu-Fuego la Sala Palatului-”Drag de Romania noastră 2”, alături de Orchestra Fratilor Advahov șsi invitati de seamă, tanara generatie a folclorului romanesc.

Invitatii : Nicoleta Voica, Iuliana Tudor, Andreea Haisan, Alexandru Bradatan, Florin Boita, Ciprian Pop, Olguta Berbec, Remus Novac, Marian Medregoniu, Paul Ananie, Oana Tomoiagă, Tudor Furdui Iancu, Alexandra Chira, Beatrice Bandoiu, Zorina Bălan, Gabriel Dumitru, Gabriel Nebunu, Mihaela Gurau si Fetele din Botoșani!

​Producător Codruţa Prunariu

Jurnaliști: Adina Toderașcu, Andreea Baciu

(Reluare)

9:55 Discover Romania

Producător Diana Ilica

 
Reindustrializarea României, un proiect necesar

Reindustrializarea României, un proiect necesar

publicat: marţi, 07 mai 2024

Miercuri, 8 mai, de la ora 12:00, și sâmbătă, 11 mai, de la ora 5:55, la TVR Internațional, vă invităm să revedeți o ediție "Investiţi în ...

Echipa emisiunii „Tradiții” vă invită la o ediție cu gânduri alese, povețe spirituale, cântece pascale și secrete din bucătăria gospodinelor, ...

Concert extraordinar „Drag de România noastră

În prima zi de Paşte, duminică, 5 mai, la TVR 2 ați putut urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana ...

 

#tvri