loader
Foto

Simona Laiu: România este prima mea dragoste!

Interviu realziat în cadrul Campaniei „Cu România în suflet”.

 

Simona Laiu este o femeie de poveste. Trăiește în America după ce o perioadă de timp Canada i-a fost casă. România în care s-a născut  și a trăit primii ani din viață e la o clipire de gând distanță. Iar dorul a învățat să se îmbrace în cămeșe cu altițe.

(w882)

Povestea Simonei Laiu începe așa: „M-am născut la Piatra Neamț în octombrie 9, 1972. Părinții au divorțat când eram copil de 4 ani și m-a crescut, o vreme, bunica, mama tatii de la Piatra Neamț, care lucra la fabrica de hârtie. Tata era mai mult plecat. Lucra în domeniul petrolului și pleca des în Orient. Am avut o copilărie plină de libertate!” Apoi s-a mutat la Hunedoara, alături de tatăl său și de noua lui familie. Când era în clasa a unsprezecea, însă, a reușit să plece în Canada, unde se afla deja tatăl ei, fugit în străinătate încă de pe vremea lui Ceaușescu.

(w882)

„Când am plecat, în 1991, a fost cumplit de greu deoarece eram foarte tânără și România era alta decât cea de azi. De la mâncare, climă, mentalitate, totul părea diferit de România. Mica noastră familie (2 copii și părinții) a supraviețuit celor mai grei ani (primii 2) cu ajutorul spiritual al comunității românesti strânse în jurul bisericii din Toronto, unde preotul Bunea era pe atunci păstorul turmei.”

În Canada a terminat liceul și a mers la York University din Toronto, unde a studiat Istorie și Psihologie.

„La terminarea facultății” povestește mai departe Simona Laiu, „am mers în Amsterdam unde am facut un Master în Muzeologie si am lucrat în cîteva muzee și asociații istorice. Apoi m-am întors la Universitatea din Toronto și am urmat cursurile la Colegiul de profesori și așa am devenit profesoară de liceu. În 2013 m-am mutat cu soțul și băiețelul nostru în SUA, la Palo Alto (Silicon Valley). Aici mi-am continuat studiile și am făcut un Master la Stanford University, iar teza mea avea ca temă costumul național românesc.”

(w882)

Și viața Simonei Laiu merge mai departe cu noi provocări, cu întâlniri memorabile, dar și cu momente în care s-a văzut în postura de apărător sau representant neoficial al Românei natale.

„Am fost și sunt ambasadorul țării mele în tot ce fac și sunt conștientă de asta, cu atât mai mult cu cât am fost pusă uneori în poziția de a apara țara de… umbrele negative care i-au pătat imaginea. Ințial, nu se mai terminau discuțiile despre orfelinatele lui Ceausescu. Bineînțeles, la ele se adăugau infractorii… Țara nu este numai ei! Ea adună cultură, geografie, resurse, politică și da, mai ales oameni. Oamenii ei printre care mă număram și eu, nu doar infractorii, Dracula, Hagi și Nadia Comănici!” ne mărturisește Simona Laiu.

(w882)

„Așadar e logic că fără să iau o decizie anume de a… reprezenta țara, am început sa fac asta conștientă și conștiincioasă. Unii oameni chiar nu știau unde să plaseze România pe hartă (non europenii, adică), în timp ce alții credeau că suntem un fel de… ruși. Am fost întrebată fel de fel de ciudățenii despre vampiri, dar am primit și întrebări de genul: de ce am furat Transilvania de la unguri… Practic, de dorul țării, dar și realizând ca nu se știe destul despre țară în Lumea Nouă, am început să caut căi de a reprezenta țara, dar și de a-i învăța pe cei din jur despre România. În toate proiectele pe care le-am avut la scolile pe la care am fost, am căutat să mi se permită să cercetez ceva despre România. Când s-a putut, a fost minunat, deoarece am avut la îndemână surse la care, dacă eram în tara, nu aș fi avut acces (surse istorice din arhivele de aici, ca de exemplu arhiva Institutului Hoover). Sunt ani buni de când mă îmbrac în port tradițional românesc – fie complet fie doar cu anumite elemente de port cum ar fi cămașa sau brâu – în viața de zi cu zi, când călătoresc oriunde în lume, din Japonia până în Galapagos și, de fiecare dată, aceste minunate straie, mă ajută să deschid conversația despre țara mea.”

(w882)

Comunitatea de Români din america de Nord este destul de numeroasă, răspândită cam peste tot pe continent. Simona Laiu trăiește în Silicon Valley. dar ține legătura cu românii-americani.

„ Aici unde sunt eu, nu prea suntem așa de mulți. Ne organizăm cu ocazia unor fesivaluri, pe internet în cenacluri literare, dar cel mai adesea ne organizăm simplu între noi. Pagina mea de pe Facebook numita Gradina Hestiei este deasemenea un proiect menit să promoveze cultura noastră atât pentru noi cât și pentru străini. Eu reușesc să Consiliez organizații culturale din America, în calitate de specialist de costume tradiționale. Ca fire și ca istoric sunt un soi de… lup singuratic însă sunt legată cu zeci de fire și de proiecte de țară. Proiecte de cărți si straie tradiționale, toate sunt de viitor…aștept să treacă pandemia… Mi-ar plăcea să pot digitiza colectia straie tradiționale și de fotografie. Deasemenea mi-ar plăcea să public cărți de broderie românească și să scriu cât mai mult despre ce am învatat și descoperit despre România, trăind departe de ea.”

România dorurilor țesute pe straiele tradiționale pe care le poartă cu mare drag, devine România amintirilor trăite, cândva, de Simona Laiu.

(w882)

„România este prima mea dragoste! România înseamnă limba și identitatea mea! Ea este cutia cea mai mică din podul Sfintei Vineri (vă amintiți de „Fata Babii și fata Moșului” a lui Creangă!), cu darul cel mai de preț: acela de a fi român, de a fi parte dintr-o cultură veche și dintr-un neam important cu rădăcini adânci.”

Interviu realizat de Aura Dobre - producător TVR Internațional

 

15:10 Exclusiv în România

*Istorii cu gust la Dunărea de Jos

In acest episod va propunem sa mergem in vizita in Galati, un oras frumos despre care se stie destul de putin.
Turnul de televiziune de la Galati este un obiectiv turistic emblematic insa razboiul din apropierea granitelor l-a transformat intr-un obiectiv strategic, asa ca poate fi admirat doar de la distanta, ceea ce am facut si noi.
Continuam cu istoria foarte veche a Galatiului si putem vorbi despre Inocens care ar putea fi primul patrician daco-roman crestinat, al carui mormant a fost descoperit la Barbosi. Scheletul acestuia se afla expus in Lapidariumul Muzeului de Istorie din Galati. Tot la Galati se afla si Casa Cuza. Casa in care a locuit Alexandru Ioan Cuza, fost parcalab de Galati. In interior gasim, pe langa o serie de obiecte personale ale domnitorului, si un unicat mondial: cea mai veche paine coapta din lume, nealterata si vizibila, coapta pe la 1892 la Genova si adusa in Galati de catre un marinar. Tot la Muzeul de istorie putem vedea o alta raritate o masina De Dion-Bouton, foarte putine au mai ramas in lume, una se afla la Galati.
Galateanca Vera Atkins a ajuns sa coordoneze operatiunile britanice din al II-lea Razboi Mondial, pe teritoriul Frantei ocupate.S-a implicat foarte mult in tot ceea ce insemna spionaj si sabotaj, a instruit agenti, s-a implicat si in operationea Overlord, a primit si Legiunea de Onoare a Frantei, a murit in Anglia dar n-a incetat sa spuna ca este originara din Galati.
Ajungem si la Biserica Fortificata Precista, cea mai veche biserica din Galati, cu un rol important in apararea malului Dunarii. Ghidul nostru in spiritualitatea crestina a locului va fi Inaltpreasfintitul Casian arhiepiscopul Dunarii de Jos.
Gina Bradea este cetatean de onoare al judetului Galati si a primit acest titlu pentru felul in care promoveaza gastronomia locala, si daca vreti sa vedeti ce inseamna raritati gastronomice moldo-dobrogene cum spune Gina Bradea, trebuie sa fiti alaturi de noi la o noua editie.

Prezentator Cristian Tabără

Realizatori Ilinca Ciobanu şi Cristian Tabără

Producători: Cristian Tabără şi Marin Găbudean

(Reluare)

16:00 Care pe care

Format Marius Toder (Media Factory)

Prezentator Ruxandra Gheorghe Negrea

Producător Elena Ştirbescu

 
Un vehicul-legendă, la Unforgettable Festival 2025

Un vehicul-legendă, la Unforgettable Festival 2025

publicat: vineri, 12 septembrie 2025

În pragul aniversării a 70 de ani de televiziune publică (1956–2026), primul car color al Televiziunii Române a fost restaurat și rebranduit ...

Puterea noastră interioară și dificultățile vieții

Puterea noastră interioară și dificultățile vieții

publicat: vineri, 12 septembrie 2025

Limitele sunt doar o barieră pusă de fiecare dintre noi - este ceea ce ne spun invitații acestei ediții, dr. Dan Mircea Farcaș, cardiolog în ...

 „Mic dejun cu un campion” cu actorul Vlad Ivanov

Este actorul rolurilor secundare. Este cel care ştie să şlefuiască măiastru, până la cea mai strălucitoare reflexie, fiecare faţetă a ...

 

#tvri