Între 15 şi 19 decembrie, la TVR Internaţional, de la ora 20.30, veţi putea urmări reportaje despre sărbătoarea românităţii în diverse colţuri ale lumii.
Ediţiile “Lumea şi noi” de săptămâna aceasta sunt dedicate atât Zilei Românilor de Pretutindeni care s-a marcat pe 30 noiembrie, cât şi Zilei Naţionale a României, din 1 Decembrie.
Două date din calendarul fiecărui an pe care sufletul nostru nu le uită. Acestea nu sunt simple zile peste care răsfoiești calendarul, ci pietre de temelie ale identităţii naţionale. În cele patru puncte cardinale, românii sărbătoresc, iar TVR Internaţional vă arată cum au marcat cei plecaţi de acasă 30 noiembrie şi 1 Decembrie.
Luni, 15 decembrie, vă spunem povestea unui eveniment din Madrid unde Asociaţia Scriitorilor şi Artiştilor Români din Spania şi Clubul Tinerilor Intelectuali Români din Spania „fac” o demonstraţie de cultură naţională cu muzică de cameră, cântece populare, teatru scurt şi poezie.
De la faţa locului, Aura Dobre.
Ediția este disponibilă online pe TVR+
Marţi, 16 decembrie, v-aducem muzică şi istorie de la Berlin, unde cvartetul clujean Arcadia şi soprana Mihaela Maxim concertează în vechea şi impunătoarea Konzerthaus. La pachet avem şi o expoziţie care celebrează 300 de ani de la martiriul domnitorului Constantin Brâncoveanu, dar şi un simpozion care marchează 25 de ani de la căderea comunismului în ţara noastră şi în fosta Germanie de Est.
Ediția este disponibilă online pe TVR+
De la faţa locului, Gabriela Dumbravă.
Miercuri, 17 decembrie, vă invităm la concert, la Roma, unde Academia di Romania a găzduit un recital susţinut de violonista Clara Cernat şi pianistul Thierry Huillet. În plus, la muzeul Vittoriano a fost vernisată expoziţia de fotografii-document „Românii şi Marele Război”.
Ediția este disponibilă online pe TVR+
De la faţa locului, Raluca Tudor.
Joi, 18 decembrie, poposim la Atena, unde la ambasada ţării noastre s-au întâlnit membri ai comunităţii româneşti din Grecia: a fost bucurie mare să vorbească în limba de acasă, să mănânce precum acasă în copilărie, să îşi alăture vocile în vechile cântece de acasă.
Ediția este disponibilă online pe TVR+
De la faţa locului, Dana Ioniţă.
Vineri, 19 decembrie, puteţi descoperi evenimentele din inima Uniunii Europene, la Bruxelles, unde s-a lansat la apă ambiţiosul proiect intitulat Consiliul Diasporei şi costumul popular românesc a fost vedetă la Atomium. Iar în Sala Dinasty din Anderlecht s-a cântat ore în şir româneşte.
Ediția este disponibilă online pe TVR+
De la faţa locului, Dana Deac.
Un nou sezon "Lumea şi noi", din 6 octombrie! Fii mândru de românii pe care ţi-i prezintă TVR Internaţional!
***
Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.