loader

România trăiește la Düsseldorf

Timp de 3 zile, metropola germană a fost locul de întâlnire şi de sărbătoare pentru diaspora românească. Au fost organizate concerte, expoziţii, conferinţe şi târguri, iar emisiunea „Actualitatea TVRi” v-a adus, sâmbătă, o relatare de la faţa locului.

 

Actualitatea TVRi

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Timp de trei zile, Asociația culturală ATHENEUM a făcut ca Düsseldorf să pară un oraș românesc. Elita diasporei românești din Landul Renania de Nord-Westfalia a sărbătorit momente importante ale istoriei, artei și culturii noastre: 150 de ani de la fondarea Coroanei Românei, 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și 115 de ani de la compunerea Rapsodiei Române.



În organizarea acestei inițiative private s-au implicat 60 de artiști, personalităţi ale vieţii publice, dar şi numeroase instituții din România și Germania. Proiectul asociației germano-române a fost susținut de Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul Românilor de Pretutindeni, Institutul Cultural Român, Ambasada României la Berlin, Consulatul General din Bonn, Autoritatea Națională pentru Turism. Partenerii germani au fost Primăria și Directoratul pentru Cultură din Düsseldorf, Muzeele Goethe și Benrath, Deutsche Oper am Rhein (adică, Opera din Düsseldorf), Centrul Cultural Ehrenhof din cadrul Kunstpalast (Palatul Artelor), așezămintele Bohler, asociația sașilor din Koln.

La reușita acestei sărbători românești de pe malurile Rinului au contribuit: Muzeul Satului din București, meșteri populari, formația ”Trei parale”, Asociația ”Copii buni pentru Europa” din Brașov, ICR Berlin, muzicieni și balerine de la Opera din Timișoara, artiștii români ai Operei din Düsseldorf, colecția de costume de inspirație populară ”Zestrea”.

Pe parcursul câtorva zile, în diverse puncte culturale și istorice din Düsseldorf, au avut loc concerte, spectacole și conferințe, s-au organizat lansări de carte, expoziții de costume și obiecte populare, s-au făcut prezentări de modă, s-au promovat produse, tradiții, meșteșuguri și instituții românești. În paralel, acest fundal cultural-aniversar a oferit prilejul unor întâlniri politice și economice la nivel înalt între reprezentanţii celor două ţări.

Celebrând Anul Regal și importanța faptului că Principele Carol a plecat chiar din Düsseldorf spre a deveni Domnul și, apoi, primul Rege al nostru, Casa Regală a României a stat alături de evenimentele româno-germane, prin prezența ASR Principele Radu, a orchestrei Camerata Regală, precum și a unor furnizori ai Casei Regale.

Reportajul „România trăiește la Düsseldorf” este difuzat pe TVR Internaţional (sâmbătă, 15 octombrie, ora 21:00 şi luni, 17 octombrie, ora 13:00), TVR HD (duminică, 16 octombrie, ora 00:00 şi luni, 17 octombrie, ora 22:30) şi pe TVR+.

 

Realizator: Sandrino Gavriloaia

Imaginea: Andrei Coruț, Eugen Demetercă

Montajul: Dragoș Smărăndescu, Cristiana Dragomir

Foto: Sandrino Gavriloaia

7:00 Universul credinţei

Prezintă Andrei-Victor Dochia

Jurnalişti: Paula Tăbîrcă, Lucia Toader, Ileana Gaiţă, Răzvan Bucuroiu, Corneliu Vlad Matache, Ciprian Dumea

Producător Andrei-Victor Dochia

7:50 Discover Romania

Producător Diana Ilica

 
Medici care au schimbat lumea - prezent, trecut şi viitor

Personalități remarcabile, descoperiri științifice şi povești mai puțin cunoscute din istoria medicinei românești stau în prim-planul ediției, în ...

Tradiții românești în Bucovina de Nord. Casa de Folclor din Buda Mică și povestea lui moș Ionică

Într-o țară aflată în război, copiii din satele românești ale regiunii Cernăuți continuă să cânte și să danseze românește. La Casa de Folclor din ...

Prezențe românești în Germania - pianistul Cătălin Șerban

Sâmbătă, 31 octombrie, la 18:30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Anca Berlogea-Boariu ne face cunoștinţă cu Cătălin Șerban, un pianist ...

 

#tvri