loader

Rockeri români de pe două continente, vineri la "Lumea şi noi"

Vineri, 2 mai, ora 20.30, la TVR Internaţional, emisiunea “Lumea şi noi” a adus o poveste cu rockeri români de pe două continente.

 

Lumea şi noi

Ediția din 2 mai este disponibilă online pe TVR+

Când spui Rezident Ex, fanii rock din România se gândesc imediat la trupa iniţiată de Tavi Iepan în urmă cu doi ani cu membri de pe două continente, care a reuşit între timp să susţină câteva mari concerte, să lanseze un disc, dar să se şi confrunte cu probleme de personal serioase.

(w882) Adi Popesc
Adi Popescu

La început, în ultimii ani 80, a fost Cargo, o trupă new wave provenită la rândul ei din underground-ul timişorean în care se zbăteau cu aplomb Autostop ori Metamorf. Printre membri – Leo Iorga (baterist, solist vocal), Adi Bărar (liderul care a ţinut steagul sus timp de decenii) şi Tavi Iepan, cofondator şi autor al unor piese care au făcut faţă cu brio trecerii deceniilor.

(w882) Cristian P
Christian Podratzky

Stabilit în nordul Germaniei, Tavi s-a uitat tot timpul spre România şi, din când în când, a revenit cu câte un proiect românesc. În Locatarii s-a anturat cu un alt fost chitarist, Adrian Popescu, care a rămas în Paris după ce Cargo au înregistrat acolo mare parte din primul disc. Discul „Nu te supăra frate” n-a apucat însă să fie popularizat pe cât ar fi meritat.

(w882) Florin Cva
Florin Cvasa

Din 2012, o dată cu întâlnirea fostului celebru solist Ovidiu Ioncu Kempes de la Cargo (plecat în Australia, dar revenit din ce în ce mai mult în România), Tavi şi Adrian au repus în pagină vechile compoziţii, l-au cooptat pe un basist timişorean la rândul său stabilit în Germania, Cristian Podratzky (Impact, Abra, Pro Musica) şi au dat bice.

(w882) Matthias L
Matthias Lange

Cu un chitarist german de top în persoana lui Matthias Lange (Metallium ş.a.) şi cu baterişti din oraşul natal (Florin Cvaşa, Vali Potra) Rezident Ex au păşit cu dreptul pe două dintre marile scene rock româneşti, la Folk You! respectiv la Arenele Romane.

(w882) Tavi Iepan
Tavi Iepan

Cu piese vechi şi noi, discul „Alpha” şi clipurile editate în emisiune rămân şi singurele mărturii ale formulei cu Kempes, solistul preferând la începutul acestui an un alt proiect. Dar ultimul interviu din emisiune dă speranţe numeroşilor fani strânşi de ineditul grup din diaspora, pentru că povestea continuă cu un nou component!

(w882) Ovidiu Ion
Ovidiu Ioncu Kempes

***

Emisiunea poate fi urmărită în live streaming pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

7:00 Telejurnal matinal

* Matinal *Ştiri

Prezintă Laura Fronoiu şi Marius Popa

Producători Delia Nicola şi Andreea Vişan

Transmisiune directă

8:50 Discover Romania

Producător Diana Ilica

 
Valori culturale româneşti, în programe speciale la TVR, de Ziua Culturii Naţionale

Televiziunea Română celebrează Ziua Culturii Naționale, moment important pentru promovarea și aprecierea valorilor culturale românești. Cu ...

“Cufărul lui Eminescu”

“Cufărul lui Eminescu”

publicat: marţi, 14 ianuarie 2025

În 15 ianuarie, aniversăm 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale, o ocazie specială în care celebrăm împreună ...

“Aventura urbană” - Fălticeni

“Aventura urbană” - Fălticeni

publicat: luni, 13 ianuarie 2025

Într-o aventură urbană specială, vom povesti despre Fălticeni, un oraș mic, care a dat României oameni mari.

 

#tvri