loader
Foto

Galerie foto

Povestea jazzmanului Dan Ionescu, la “Lumea și noi”

Vineri, 14 martie, de la ora 20.30, TVR Internaţional v-a așteptat cu o poveste cu jazz… de la o generație la alta, la “Lumea și noi”.

 

Lumea şi noi

UPDATE: Ediția din 14 martie este disponibilă online pe TVR+

DAN IONESCU a schimbat de mic – prin voința mamei sale –  mai multe instrumente, până să se oprească la chitară. Iar tatăl lui a pus punctul pe i atunci când l-a dus la Festivalul de Jazz de la Sibiu, să-l vadă pe viu pe marele chitarist Radu Goldiș. Așa că, revenit la Timișoara, n-a mai pregetat nimic pentru a-și stăpâni cât mai bine instrumentul.

Sufragiile au venit de la colegii de breaslă mai mari, care l-au cooptat pe dată în grupurile lor: Johnny Bota, Puiu Minda, Ștefan Inczedi, Doru Apreotesei și grupul Post Scriptum. Așa a ajuns la Sibiu ca performer, a fost premiat, a sosit și la București. Până la Opus 4 (trupa cu invitat de onoare Dan Mândrilă) n-a fost decât un… acord; acasă a cântat în trio cu Eugen Gondi și Liviu Butoi, apoi cu grupul Crepuscul, iar la București cu Mircea Tiberian și ceilalți lupi de-un leat optzecist cu el… până într-un final când colaborase cu toți jazzmanii.

(w500) La Toronto

Dar pentru Dan n-a fost de ajuns. La un moment dat, înainte de 1989, și-a găsit o bursă în America, dar oficialii de la Pașapoarte nici nu i-au primit cererea de a pleca. Așa că după 1989 a aplicat la celebrul institut Berklee. Iar când a realizat că acolo se învăța ceea ce el studiase ani în șir, s-a întors cu primul avion la soție și la cei doi copii mici. Din păcate, cu Electric Version de la jumătatea anilor ‘90 se încheie și cariera sa în România.

Ajuns la Toronto la Revelion ‘97, este sunat de Aura Urziceanu care îl și cooptează pentru un prim concert! În Canada, acțiunile (exclusiv muzicale) s-au diversificat și multiplicat. În prezent înregistrează al nouălea disc. Are doi fii, Gil și Tom (de urmărit trupa acestuia, Jane‘s Party) ambii absolvenți ai unor academii de muzică. La ora filmării, prezenta un program cu valențe cultural-educative, la o petrecere românească din Toronto, un proiect la care ține la fel de mult ca la grupurile formate cu marii jazzmani.

(w500) in CN Towe

Casa lui Dan din Thornhill respiră muzică prin toți porii, cum era de așteptat, dar cu prea puține dovezi asupra carierei sale care s-a desfășurat până în Țara Soarelui Răsare. Cu o altă ocazie ar merita prezentată măcar una dintre chitarele construite de el însuși. La finalul emisiunii, imagini inedite de la ultima vizită a lui Dan în România, lăsată bineințeles cu un jam session, alături - între alții - de vechii colegi de cântări din Timișoara - bateristul Eugen Gondi, basistul Johnny Bota si claviaturistul Tony Kuhn.

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

23:15 PHOENIX. HAR/JAR

1:05 Profesioniştii... cu Eugenia Vodă

*Best of

Invitată Doina Cosman

Emisiune de Eugenia Vodă

 

"Iancu Jianu, zapciul", la TVR Internațional

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Sâmbătă, 20 aprilie, la TVR Internațional, de la ora 23.10, vedem primul film din seria Iancu Jianu, realizat în 1981.

Luni, 22 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, vă invităm să urmăriți în direct o ediție "Avocatul dumneavoastră" despre probleme și ...

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...

 

#tvri