loader

Noemi Marin, o retorică a performanţei

Joi, 9 iunie, de la ora 21.00, la TVRi ați putut revedea un reportaj de pe celălalt mal al Atlanticului semnat de Marius Constantinescu. La TVRi am cunoscut-o pe Noemi Marin, o personalitate a mediului academic american, fiica dirijorului Marin Constantin.

 

Lumea şi noi

Ediţia a fost difuzată în premieră pe 25 aprilie şi este disponibilă online pe TVR+.

Dr. Noemi Marin este  profesoară de comunicare şi retorică politică la Florida Atlantic University, una dintre cele mai respectate personalităţi ale mediului academic american, autor de volume axate pe comunicare politică şi iniţiator al unor programe academice reproduse la nivel naţional. Cu un doctorat obţinut în 1999 la Universitatea din Maryland, ea a semnat, printre altele, volumul After the Fall: Rhetoric in the Aftermath of Dissent in Post-Communist Times.

Noemi Marin este nu doar unul dintre foarte puţinii români care l-au intervievat pe Dalai Lama, dar şi organizatorul mai multor vizite ale acestuia în mediile academice americane. Fiica celebrului Marin Constantin, iniţiatorul şi dirijorul Corului Naţional de Cameră «Madrigal» şi sora dirijorului de renume internaţional Ion Marin, Noemi este şi o poetă publicată pe ambele maluri ale Atlanticului.

Într-un text publicat pe site-ul LiterNet.ro, ea vorbea despre moştenirea tatălui său, spunând că „am avut bucuria să înţeleg că publicul român de pretutindeni îl cunoaşte pe Marin Constantin, îi cunoaşte Corul său Madrigal, muzica, talentul său de geniu, precum şi bogăţia şi complexitatea repertorială şi artistică”.

„Publicul străin îl cunoaşte pe tatăl meu, atât prin înregistrări şi filme, dar, mai ales, prin prezenţa sa directă în sălile de spectacol, trăind momente de inegalabilă măreţie muzicală, de respiraţie inefabilă şi întrepătrundere spirituală. Există, însă, şi un alt public, mai puţin cunoscut în România, public care l-a întâlnit pe Marin Constantin prin persoane ca mine, mama şi fratele meu, prin fiica mea, Oana şi soţul meu, John, prin foştii membrii ai Corului Madrigal (Irina Bazavan, Ecaterina Chirica, Mariana Popescu-Fălticeni şi alţii), prin noi, cei apropiaţi lui, răspândiţi pretutindeni”, spunea Noemi Marin.

Realizator Marius Constantinescu

Urmăriţi emisiunea LIVE pe TVR+

***

Emisiunea poate fi urmărită pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

7:00 Telejurnal matinal

* Matinal *Ştiri

Prezintă Laura Fronoiu şi Marius Popa

Producători Delia Nicola şi Andreea Vişan

Transmisiune directă

8:50 Discover Romania

Producător Diana Ilica

 
Valori culturale româneşti, în programe speciale la TVR, de Ziua Culturii Naţionale

Televiziunea Română celebrează Ziua Culturii Naționale, moment important pentru promovarea și aprecierea valorilor culturale românești. Cu ...

“Cufărul lui Eminescu”

“Cufărul lui Eminescu”

publicat: marţi, 14 ianuarie 2025

În 15 ianuarie, aniversăm 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale, o ocazie specială în care celebrăm împreună ...

“Aventura urbană” - Fălticeni

“Aventura urbană” - Fălticeni

publicat: luni, 13 ianuarie 2025

Într-o aventură urbană specială, vom povesti despre Fălticeni, un oraș mic, care a dat României oameni mari.

 

#tvri