Luni, 27 iulie, de la ora 20.30, la TVR Internaţional ați putut revedea o poveste “dulce” din îndepărtata Canadă, care s-a difuzat în premieră pe 3 martie.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+
La 1 iulie 2012, Ziua Naţională a Canadei a fost sărbătorită, firesc, şi în Toronto. Printre multele evenimente care au avut loc, a fost şi unul... cu gust românesc.
Laura şi Florin Ristea au deschis larg - pentru prima dată - uşa cofetăriei lor pentru a-și aştepta, cu drag, primii clienţi. Cofetăria era botezată după fiica lor, Eva Christina. De atunci, de la nicio sărbătoare a diasporei româneşti din Toronto nu lipsesc deserturile marca „Eva Christina Cakes”. Ba chiar se regăsesc şi pe mesele festive ale multor canadieni get-beget.
De la faţa locului, Roxana Gheorghe.
***
Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.