Urmăriți partea întâi a interviului realizat de Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVRi, cu scriitorul, editorul, publicistul, animatorul cultural George Roca, stabilit de aproape patru decenii în Australia.

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: De ce și cum ați început să scrieți? Ce anume a motivat „taina scrisului" dvs., dacă ar fi să citez titlul ultimului dvs. volum tipărit în țară?

George Roca: Am început să scriu de mic... În cazul meu, totul a fost provocat de Ana Blandiana, care îmi era vecină în Oradea. Ea a publicat o poezie într-o revistă din Cluj, în „Tribuna” parcă, iar tatăl meu mi-a spus: „Așa te vreau! Să scrii și tu poezii, să faci literatură. Uite, ce frumos scrie Doina Coman...” (ăsta-i numele ei adevărat). Bineînțeles că m-am zbătut, am scris stângaci poezii, după aceea articole. Mi-am publicat textele pe unde am putut, în gazeta școlii, mai târziu în „Viața studențească” sau „Viața militară”.

Încet-încet m-am pus pe roate. La Filologie am fost nevoiți să scriem eseuri și nu numai. Am fost student la Facultatea de Limba și Literatura Română din Oradea. Nu am practicat niciodată meseria de profesor de română deoarece, ca să fiu sincer, nu doream să ajung profesoraș de țară. Așa că am căutat o alternativă şi am devenit actor la Teatrul de păpuși din oraș.

Totuși, literatura mi-a rămas în suflet și în gând. Deseori am simțit bucuria de a publica și de a mă exprima în scris în diferite publicații. Și astfel am început să scriu tot mai mult. Am mai publicat în revista „Flacăra", apoi diverse catrene și careuri în „Rebus". Asta se întâmpla pe la mijlocul anilor ’60.

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Și cum ați ajuns la București? Cum era atmosfera în capitală în acea vreme?

George Roca: Teatrul de păpuși din Oradea este o instituție de cultură care mi-a dat împlinire. De acolo am plecat la București, unde am făcut 3 ani de actorie și mânuire păpuși, curs organizat de Ministerul Culturii și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC).

După absolvire, m-am transferat la Teatrul de Stat din Ploiești, unde am activat mai mulți ani. Ulterior, m-am stabilit cu reședința în București și o mare parte din tinerețe mi-am petrecut-o acolo. Era, pe atunci, un București mult mai literar, mai cultural. Te puteai întâlni frecvent cu actori, regizori și scriitori. Se făceau un soi de cenacluri bahice-literare pe la cârciumi, spre exemplu la „Izvorul rece", „Bolta Rece, „Podgoria”, „Peștera”, apoi la Barul "Dunărea”, Barul "Chinezu”, Restaurantul "Berlin” sau Braseria "Athénée Palace”.

Am relatat unele dintre aceste amintiri într-un articol numit „Bulevardul Magheru 1970”. Veneau George Astaloș, Nichita Stănescu, Tudor George zis Ahoe, Leonid Dimov, Costică Aronescu ș.a.m.d. Cele mai plăcute amintiri le am cu poetul oniric Teodor Pîcă și cu graficianul-poet Florin Pucă! Cei mai „de seamă” reprezentanți ai boemei capitalei din anii ’60-’70. Ambii, excelenți poeți, epigramiști și oameni de litere. Mărturisesc, mă atrăgeau acele cârciumi literare, în plus mergeam la diferite întâlniri literare ori la „Club 303” de la Casa de cultură a studenților „Grigore Preoteasa” sau la „Club  A” de la Arhitectură. Teatrul din Ploiești organiza spectacole de muzică și poezie. Eram într-o permanentă mișcare în concordanță cu evenimentele vremii. Era o adevărată boemă, atunci lumea era mai săracă, dar oamenii se întâlneau din plăcere. Era o lume plăcută. Acum Bucureștiul îmi este la fel de drag, pentru că aici m-am lansat și mi-am petrecut tinerețea.

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Dacă nu ați fi emigrat, ați mai fi fost poet, publicist, textier, editor de reviste culturale, animator cultural, grafician de carte?

George Roca: Nu! Dacă n-aș fi plecat, n-aș fi realizat toate aceste lucruri și activități. Acolo, în Australia, am simțit nevoia să fac aceste lucruri din dorul pentru limba și literatura română. Și nu folosesc aici sloganuri ieftine! De-a lungul anilor, am avut sprijinul multor români australieni sau de pe meridianele globului.

Am fost câțiva ani redactor la ziarul „Românul Australian” din Melbourne, apoi redactor-șef al ziarului „Spirit Românesc” din Sydney,   redactor la revista „Agero" din Germania, redactor-șef la revista „Romanian VIP" în Dallas.

Acum sunt redactor-șef la revista „Pro Litera" pe care am înființat-o la Nürnberg, pe lângă postul de radio „ProDiaspora” şi redactor șef-adjunct al revistei „Cetatea lui Bucur” editată de Liga Scriitorilor din București.

Împreună cu dl. Octavian Lupu am înființat, în urmă cu zece ani, revista „Confluențe literare” - cea mai citită revistă de limba română din lume (cel puțin așa reiese din numărul de accesări de pe Google). Numai într-o lună, spre exemplu, am avut 26.000 de accesări. Până în prezent (15 septembrie 2020) am publicat 69.829 de articole. Colaborăm cu aproape 1.600 de oameni care scriu în limba română. La început îi ajut eu, le promovez scrierea, o editez, o postez pe internet, după care ei au șansa să-și posteze singuri producțiile.

Și o chestiune mai ciudată: am fost acuzat de diferiți domni de la Uniunea Scriitorilor că promovăm prea mulți debutanți. Eu am răspuns că dacă dintr-o sută de debutanți apare unul singur care prevalează și strălucește, sunt mulțumit și liniștit. Noi am promovat, până la ora actuală, exact 1.581 de debutanți.

De fapt, ce se-ntâmplă acolo, în revista noastră online? La fiecare publicare a unei producții literare, există o rubrică însoțitoare, rezervată criticii, oricine își poate exprima acolo părerea. În baza acestor critici, debutanții au prilejul să-și îmbunătățească literatura, iar unii încep să scrie mai bine. Mulți învață să scrie românește! Unii învață semnele diacritice, neobișnuiți fiind cu ele în țările în care trăiesc. Ei învață să se exprime în acord cu evoluția limbii române vii din patrie.

Acești debutanți, care au scris la început 10 poezii, dintre care una seamănă cu „Cățeluș cu părul creț", nu pot fi opriți. E ok așa! Poate că de la „cățelușul lui cu părul creț" se ajunge la o poezie frumoasă sau la un articol important sau la un eseu de valoare. Unii ajung chiar să scrie romane. Majoritatea, după câțiva ani de ucenicie online, ajunge să publice cărți și articole în presa tipărită. Menirea noastră este promovarea acestora.

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Cel mai frumos lucru din această menire a dvs. îmi pare evidența că limbă română este patria dvs. și acolo, în Australia. Ați dus departe, în sud, limba română pe care ați cultivat-o și promovat-o prin tot ceea ce faceți. Iar prin legăturile facilitate de internet cu românii din diaspora și cu cei de acasă ați continuat diseminarea limbii și literaturii române în lume. De ce?

George Roca: Este modul prin care pot să mă exprim, modul prin care îmi țin legăturile „curate” cu țara. E ușor a veni aici - mă refer la România - într-o excursie, ca să vezi mănăstirile sau să te duci la bunica la țară, unde să te simți bine două săptămâni. Dar este altceva când vezi că români din întreaga lume se zbat să promoveze limba română acolo unde locuiesc. M-am întâlnit cu foarte multe persoane din Italia, Spania, Franța, cu precădere din zona europeană, care vorbesc frumos limba română, o conservă și chiar o dezvoltă.

Eu sunt de aproape 40 de ani în Australia. Nu ai de unde să știi perfect limba română pentru că ea este în permanentă mișcare, în transformare. Și mai este o problemă aici! Dați-mi voie să fac un pic de reclamă TVR-ului. Datorită TVR Internațional, știm ce se-ntâmplă în țară și nu numai politic. Nu mângăi TVR-ul, dar mare lucru face pentru că noi aflăm ce se-ntâmplă în țară. Sunt multe emisiuni de cultură, de educație. Noi nu putem prinde alt post tv în Australia.

În general, politica nu ne interesează, vă spun sincer, pentru că suntem prea departe. Australienii sunt mult mai liniștiți, ăștia de aici sunt... cum să zic mai blând?... mai tumultuoși. Aici unul ține cu Petrică, altul cu Ionică, nu vreau să dau nume, dar la noi, în Aussieland oamenii sunt mult mai liniștiți.

În Australia, ești obligat să te duci la vot, altfel plătești amendă. În general, românii din Australia nu prea aleargă după politică, dar când e vorba de o emisiune culturală, de un spectacol sau concert, de „Tezaur folcloric" sau multe alte emisiuni de gen spectacol, pentru noi este un lucru extraordinar. Ei, bine, asta ne ajută pe noi să ne menținem limba română! Să vorbim atunci când ne-ntâlnim. Evident, se vorbește și engleză pentru că sunt căsătorii mixte, dar și cei cu căsătorii mixte își învață partenerul măcar câteva cuvinte în românește.

Să știți că limba română este o limbă plăcută la ureche și melodioasă când o vorbești. În Australia nimeni nu strigă după tine: „Hey, don't speak that bloody language!”, dimpotrivă, le place cum sună, melodicitatea ei și te întreabă curioși ce limbă vorbești? „Romanian”, răspund eu, iar ei concluzionează că e ceva latin... Atunci am ocazia să le povestesc despre latinitatea noastră, despre frații noștri italieni, spanioli, francezi. Nu uit să le spun cât de ușor putem noi învăța aceste limbi.

De asemenea, le mai spun că fondul principal lexical al limbii engleze conține foarte multe cuvinte latine. De aceea, pentru noi, românii, e mai ușor să învățăm engleza. De multe ori, rădăcinile nu se văd și nici nu se simt. Dar parcă ceva te împinge, după un timp, să fii mai bun român decât atunci când ai ajuns acolo. De ce asta? Pentru că atunci când ajungi acolo ești puțin confuz, trebuie să înveți limba respectivă, ți-e frică să nu faci greșeli și din cauza asta cauți să vorbești preponderent în engleză. Dar cu timpul îți dai drumul în engleză și îți (re)aduci aminte de limba ta. Este un lucru deosebit pentru că și noi, românii, suntem importanți în lume și avem o limbă tare frumoasă și melodioasă.

***

Surse foto: arhiva personală

Interviu realizat de Sandrino Gavriloaia (finalul părții întâi)