loader

Românii din Serbia şi sârbii din România. Pe când drepturi egale?

Joi, 14 iunie, de la ora 21.00, TVR Internaţional prezintă a doua parte a reportajului despre comunităţile româneşti din Serbia.

 

La un pas de România

Potrivit statisticilor, în ultimii doi ani de zile, în Serbia de Nord-Est au fost închise aproximativ 15 clase unde se preda limba română.

Motivul invocat de autorităţile sârbe este lipsa cadrelor didactice.

(w882)

Părinţii copiilor cred că statul sârb descurajează învăţarea limbii materne. Tocmai de aceea, românii din Nord-Estul Serbiei au hotărât să organizeze cursuri particulare de limba română.

(w882)

În localitatea Kucevo, de exemplu, a fost deschisă, în particular, o clasă, unde studiază limba română atât copii cât şi adulţi. Inițiatorii consideră că aceasta este singura soluție de a-i determina pe românii de pe Valea Timocului sau din Morava și din Sudul Dunării să-și conserve identitatea românească și să-și educe copiii în spiritul valorilor autentice românești.

Toate cheltuielile necesare bunei desfășurări a cursurilor particulare de limba română sunt suportate de către familiile elevilor.

***

Echipa tv

Realizator: Melania Trifu

Imagine: Iulian Ene

Asistenți imagine: Adrian Maranca și Marius Ilie

Montaj: Delia Oniga

***

TVR Internaţional îi caută pe românii aflaţi La un pas de România. Le calcă pragul şi îi întrebă de viaţă, cu tot ce are ea sau cu tot ce ar trebui să aibă: drepturi, învăţământ în limba română, biserică, presa scrisă în limba română, radio şi televiziune în limba română, manifestări tradiţionale şi chiar monografii ale zonelor locuite de români.

În diaspora istorică sunt probleme importante pe care TVR Internaţional le urmăreşte constant pentru că România fie „de aproape”, fie „de departe” poartă, de fapt, aceeaşi amprentă în istorie. Astfel, La un pas de România se ocupă, în exclusivitate, de diaspora istorică, subiectele impunând, de cele mai multe ori, o abordare specifică reportajului-anchetă.

Emisiunea poate fi urmărită online, la ora difuzării, pe TVR+.

14:00 Telejurnal

*Ştiri *

Prezintă: Claudiu Lucaci şi Mihai Rădulescu

Producători: Diana Anghel şi Dorin Munteanu

Transmisiune directă

14:35 Dialoguri colorate

*Invitat Pang Wei

Prezentator Anatol Fornea

Producător Luminiţa Popa

 
 Tratamentul diabetului zaharat

Tratamentul diabetului zaharat

publicat: vineri, 09 mai 2025

Diabetul este o afecțiune caracterizată de creșterea nivelului de glucoză din sânge. Pentru persoanele care au diabet, stilul de viață și ...

Teodora Groza - inteligenţa concurenţei

Teodora Groza - inteligenţa concurenţei

publicat: joi, 08 mai 2025

Teodora Groza unul dintre acele nume romanești care au intrat deja în elita mondială. Deși foarte tânără, este licențiată în drept, absolventă ...

Drumuri aproape: Lugoj

Drumuri aproape: Lugoj

publicat: miercuri, 07 mai 2025

Lugojul e nod rutier și feroviar, dar mai e, privit din altă perspectivă, un nod cultural și istoric de mare importanță, atât în vremea ...

 

#tvri