loader

La un pas de România: „Bălcescu de Gyula”, sâmbătă la TVRi

Primul episod din seria dedicată românilor din Ungaria spune, în imagini, povestea Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, sâmbătă 3 noiembrie, de la ora 14.30 și, în reluare, joi, 8 noiembrie, de la ora 21.00, la TVR Internațional.

 

La un pas de România

Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula este singura instituție liceală din Ungaria în care copiii românilor din țara vecină pot învăța limba părinților și a bunicilor. Înființat în 1950, a trecut prin multe încercări. De-a lungul anilor unii dintre profesorii români au avut mari probleme dacă au vorbit mai cu patos la ore despre Eminescu, Avram Iancu sau chiar despre Nicolae Bălcescu, patronul spiritual al Liceului.

(w882) Liceul Nic

Astăzi, la liceul român, cu excepţia orelor de maghiară, toate celelalte discipline se desfăşoară în limba română. De altfel, majoritatea profesorilor care predau acolo sunt de origine română. Cei mai mulți dintre elevi locuiesc în căminul liceului, e mai ușor pentru ei și mai puțin costisitor pentru părinți.

Foarte mulți dintre absolvenții liceului au aplicat, de-a lungul anilor, la universități din România. Unii dintre ei au fost și bursieri ai statului român. După absolvirea facultăților s-au întors în Ungaria și lucrează în diferite domenii, folosindu-se de limba română.

(w882) Liceul Nic

Conducerea Licelui „Nicolae Bălcescu” din Gyula a hotărât, în urmă cu cinci ani, să nu mai permită vreunei echipe de televiziune intratrea în instituție în urma unor reportaje tendențioase. Din fericire echipa TVRi a fost acceptată să realizeze un reportaj despre instituție, despre elevii și profesorii ei.

Realizator: Melania Trifu

Producător: Aura Dobre

14:35 Dialoguri colorate

*Invitat Pang Wei

Prezentator Anatol Fornea

Producător Luminiţa Popa

15:05 Exclusiv în România

*Oltenia, între haiducie și poezie

Echipa Exclusiv în România ajunge din nou în Oltenia-o zonă veșnic surprinzătoare, bogată în subiecte diverse și în lucruri care merită să fie descoperite.

Cristi Tabără și Cristina Șoloc vă învită mai întâi în Cararcal, pe urmele haiducului Iancu Jianu-un personaj extrem de interesant, care a fost și boier și haiduc, în egală măsură. Un caz unic în istoria românească, a unui oltean care provine dintr-o clasă instărită, ca să ajungă să lupte împotriva propriei clase sociale și să-i ajute pe săraci. Mergem la Casa Iancu Jianu, ca să vedem cine a fost, cum arată casa lui și mai ales, ce mâncau haiducii lui Iancu Jianu. Există niște rețete remarcabile pe care ni le vor găti oamenii locului, ca de exemplu ciorba de raci sau cocă-n teacă, o pastramă excepțională și ostropior de pui copt în ceaun.

Iar ca să aflăm mai multe despre tradițiile și istoria Caracalului și a Romanațiului, vă propunem o vizită la Muzeul de Etnografie și Istorie Urbană, găzduit de Casa Hagiescu-Miriște, o clădire superbă, proaspăt renovată și premiată pentru arhitectura sa. În 1923, la moartea sa, magistratul Ion Hagiescu Miriște a lăsat prin testament dorința ca această casă, pe care a cumpărat-o în Caracal, să devină muzeu, dorință care i s-a împlinit după 102 ani, fiind deschisă publicului din 2024, ca secție a Muzeului Romanațiului.

Tot în această ediție, ajungem și în Craiova, unde îi facem o vizită rapsodului Ion Crețeanu-un maestru al cobzei și, din 2020, Tezaur Uman Viu UNESCO.

Și ultima oprire o facem în comuna Bulzești, la 30 de Km de Craiova, pentru că acolo s-a născut Marin Sorescu, unul dintre cei mai importanți poeți, scriitori și dramaturgi ai literaturii române contemporane. Vedem Casa Memorială Marin Sorescu, dar și cimitirul La Lilieci, care l-a inspirat pe scriitor să scrie cunoscuta operă La Lilieci.

Prezentator Cristian Tabără

Realizatori: Cristina Şoloc şi Cristian Tabără

Producători: Cristian Tabără şi Marin Găbudean

(Reluare)
 
 Tratamentul diabetului zaharat

Tratamentul diabetului zaharat

publicat: vineri, 09 mai 2025

Diabetul este o afecțiune caracterizată de creșterea nivelului de glucoză din sânge. Pentru persoanele care au diabet, stilul de viață și ...

Teodora Groza - inteligenţa concurenţei

Teodora Groza - inteligenţa concurenţei

publicat: joi, 08 mai 2025

Teodora Groza unul dintre acele nume romanești care au intrat deja în elita mondială. Deși foarte tânără, este licențiată în drept, absolventă ...

Drumuri aproape: Lugoj

Drumuri aproape: Lugoj

publicat: miercuri, 07 mai 2025

Lugojul e nod rutier și feroviar, dar mai e, privit din altă perspectivă, un nod cultural și istoric de mare importanță, atât în vremea ...

 

#tvri