Luni, 7 iulie, de la ora 20.30, la TVR Internaţional ați putut descoperi povestea unui spirit cosmopolit, care provine dintr-o familie al cărei destin s-a împletit cu istoria Casei Regale a României.
Ediția din 7 iulie este disponibilă pe TVR+
Spirit cosmopolit, fascinat de personalităţile şi poveştile veacului al XIX-lea, istoricul de artă Gabriel Badea Păun rămâne ataşat de subiectele cu tematică românească pe care le caută şi le cercetează cu devotament în arhivele franceze şi vest-europene.
Destinul familiei sale s-a împletit cu istoria Casei Regale a României. Stră-străbunicul său, Vasile D. Păun, a fost trimis la Sigmaringen pentru a-i preda Prinţului Ferdinand, viitorul Rege Ferdinand cel Loial, lecţii de limbă, istorie şi civilizaţie românească.
După terminarea facultăţii de istorie a universităţii bucureştene, Gabriel Badea Păun obţine o bursă în Franţa şi se stabileşte la Paris. Este doctor „magna cum laude” în istoria artei al Universităţii Paris IV-Sorbona. A scris numeroase lucrări de istorie şi istoria artei sau a îngrijit opere literare şi ediţii, fiind publicat în România, Franţa, Statele Unite, Marea Britanie şi Germania. Pentru contribuţiile sale în domeniul istoriei artelor şi al istoriei, i-au fost conferite premii şi distincţii importante, în ţară şi străinătate.
Producător: Sandrino Gavriloaia
***
Emisiunea poate fi urmărită şi în live streaming pe TVR+, pe tabletă sau mobil.