Joi, 12 noiembrie, la TVR Internaţional l-am însoțit pe ministrul delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni în vizită oficială în Irlanda.
Ediția este disponibilă online pe TVR+.
Prima oprire: prima școală din Irlanda în cadrul căreia, începând cu acest an şcolar, se va preda Cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească al Institutului Limbii Române.
Ministrul delegat s-a întâlnit cu conducerea școlii, dar și cu elevii înscriși la curs, majoritatea acestora din familii în care se vorbeşte limba română.
Apoi, oficialul român i-a cunoscut pe reprezentanți ai comunității românești și a avut întrevederi cu reprezentanți ai autorităților centrale irlandeze: preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul irlandez - Pat Breen -, ministrul de stat pentru diaspora - Jimmy Deenihan - şi secretarul general din Ministerul Justiției - Noel Waters.
Următoarea oprire a fost la Centrul Misionar „Sfântul Ioan Botezătorul", aflat sub tutela bisericii ortodoxe „Înălțarea Sfintei Cruci" din Dublin.
Foto: Ministerul Afacerilor Externe
O relatare de Roxana Gheorghe
***
Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.