Un interviu realizat de Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internaţional.

Irina Vlăducă - Marghiloman s-a relocat în România, stabilindu-se împreună cu soţul la Bucureşti, după 40 de ani de afaceri de succes în Germania, Elveția, Hong Kong, Singapore şi Statele Unite ale Americii.

foto: Irina Vlăducă - Marghiloman cu soțul ei

Reprezentantă a elitei noastre istorice, este descendenta unor vechi familii româneşti, fiind unicul urmaş al lui Alexandru Marghiloman, prim-ministru în 1918, un an decisiv în devenirea României moderne, controversat om politic conservator, dar şi mare moşier, întemeietor al hipismului românesc, arbitru al bunului gust din Belle Epoque.

foto: Alexandru Marghiloman

Cercetând moştenirea trecutului pentru a descoperi adevărul istoric şi povestea înaintaşilor săi, Irina Vlăducă - Marghiloman are multe de oferit ţării natale.

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: La naștere v-ați numit Butculescu - Marghiloman, un nume "greu", având în vedere trecutul nostru comunist. Numele și descendența Marghiloman au constituit o povară sau o mândrie? Și aș vrea să cantonați răspunsul dvs. în actualitatea imediată deoarece, cred eu, nu e ușor să porți un asemenea nume ilustru, să suporți prejudecata istoriei sau obligațiile unui trecut cu sau fără blazon.

Irina Vlăducă - Marghiloman: Numele Marghiloman a fost o povară în timpul comunismului, atât pentru părinții mei, cât și pentru mine, am simțit asta, dar nu am avut curajul să-mi întreb părinții de unde provine. Știam atunci puține lucruri despre istoria familiei, lucru care nu s-a schimbat nici după ce am emigrat. În sufletul meu era ceva, o tristețe și o frământare pe care le-am avut până mai de curând. Dacă părinții mei apucau 1989, situația ar fi fost alta, poate îmi povesteau istoria familiilor din care mă trag. Dar, din păcate, istoria lor am descoperit-o singură. Pentru mine, care provin dintr-o familie istorică, există multe obligații, dar primordială este obligația de a salva și arăta adevărul istoric, multă vreme ascuns în timpul comunismului. Prejudecățile din România în legătură cu Alexandru Marghiloman mă întristau tot mai mult, pe măsură ce descopeream cine a fost înaintaşul meu. Lectura "Notelor politice" de Alexandru Marghiloman, publicate la scurt timp după 1989, m-a făcut să lupt pentru dreptate și pentru a-l poziționa în istorie acolo unde îi este locul care i se cuvine. Am simțit că am obligația morală să duc mai departe spiritul pozitiv de implicare socială, moștenit, cu siguranță, de la familia mea. Important este să nu ne pierdem identitatea de români și dragostea față de țară.

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Cum și când ați plecat din România? A fost o "fugă" (cum se numea pe atunci) sau regimul a dorit să scape de un nume incomod? Ați dus frica cu dvs., în Germania, teama de trecut, grija pentru viitor?

Irina Vlăducă - Marghiloman: Nu am fugit din România, am plecat legal, în preajma pensionării tatălui meu, pierzând cetățenia română la plecare! Multă vreme m-am gândit că dacă avionul în care ne-am aflat s-ar fi prăbușit, nimeni nu ar fi știut de noi, fiind oameni fără cetățenie! Drepturile omului călcate în picioare!? Da, frica am luat-o cu noi în Germania, tatăl meu ferindu-se să aibă contacte cu unii români și să-și divulge numele dublu, Butculescu - Marghiloman. Nici noi, eu, soțul și copilul, nu am avut în Germania legături cu cetățeni români, frica ne-a marcat, iar puținul timp liber pe care l-am avut îl petreceam în societatea germană. Ca emigrant, grija pentru viitor a fost mereu prezentă, această frică am avut-o și când am revenit în România, în 2007. Văzând însă că nimeni nu reacționează negativ, am prins curaj. Acest lucru ne-a determinat, pe mine și pe soțul meu, să venim foarte des în România și să consultăm Arhivele Naționale, pentru a avea un tablou amplu al vieții familiilor din care provin. Sunt mândră că am luat decizia de a ne reîntoarce definitiv, era o obligație morală pentru mine, în lumina istoriei acestor familii, care au iubit, au slujit și au onorat România cu devotamentul și respectul cuvenit. Voi lupta mai departe pentru a face mai bine cunoscută personalitatea lui Alexandru Marghiloman și ceea ce a făcut el pentru România. Acum, la Buzău, spre exemplu, se știu mult mai multe despre el. În București încă nu i s-a acordat atenția cuvenită și nici perioadei care începe cu rămânerea lui la București în timpul Primului Război Mondial, la cârma țării, ca prim-ministru al României și președinte al Crucii Roșii Române. Este făuritorul Unirii României cu Basarabia, este cel care a avut tactul diplomatic de a conduce tratativele și de a anunța Unirea cu provincia de peste Prut. Rămânând în București și ca președinte al Crucii Roșii a avut grijă să ajute acolo unde a fost nevoie. Remarcabilă este atitudinea UNICĂ a d-lui. prof. dr. Eugen Wolbe, Ofițer al Ordinului „Steaua României“, care în cartea sa, „Ferdinand I, Întemeietorul României Mari“, apărută la Leipzig în 1938 (pag. 175), scrie că Regele Ferdinand se adresează prim-ministrului Alexandru Marghiloman astfel: „Luînd cunoștiință de contractul de pace încheiat în București, vă mulțumesc Dumneavoastră și celor delegați, pentru greaua și sacrificanta muncă, pe care Dvs. ați depus-o pentru salvarea drepturilor noastre, într-o clipă plină de dureri. Ca Rege și român sunt plin de speranță referitor la viitorul bravului și curajosului meu popor. Vă mulțumesc Dvs. pentru încrederea, pe care o aveți în forța și bunăstarea țării sub conducerea dinastiei mele”.

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Există și o altă fațetă a omului politic Alexandru Marghiloman și anume marea lui iubire pentru cai, iar acest amănunt ne cantonează într-o perioadă a normalității României.

Irina Vlăducă - Marghiloman: Iubea mai ales rasa Pursânge Englez. Alexandru Marghiloman a fost părintele hipismului românesc, el a contribuit la construirea Hipodromului de la Băneasa, demolat în anii '60 de comuniști. Totodată, a fost și vicepreședintele Jockey Clubului Român, din 1903 și până în anul decesului lui, în 1925. A avut 26 de concursuri câștigate, rămânând în istoria hipismului românesc. Cred că vă dați seama ce simt de câte ori trec pe lângă oribila clădire a Casei Scânteii, locul unde a fost hipodromul. În domeniul galopului și al concursurilor hipice, România are încă multe de recuperat.

foto: Regele Ferdinand și Alexandru Marghiloman la Hipodromul Băneasa

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: La întoarcerea în România vi s-a părut o țară ostilă sau sperați, cumva, în găsirea unui „acasă"? Știu că aveați afaceri de succes la Frankfurt, de ce v-ați relocat definitiv în România?Ceva mai târziu v-ați relocat definitiv în România, de ce? Știu că aveați afaceri de succes la Frankfurt...

Irina Vlăducă - Marghiloman: Am avut, într-adevăr, o firmă de succes la Frankfurt, timp de 40 de ani. Iar câțiva ani am avut filiale în Singapore, SUA, Elveția și Hong Kong. A fost multă muncă, mult succes, dar mult timp pe drumuri. Ca emigrant, casa ta este oriunde, am supraviețuit, am dus o viață splendidă, dar și cu multă muncă. În urmă cu doi ani am hotărât să facem altceva, să ne relaxăm puțin și să ne reîntoarcem acasă, în România. Revenirea noastră a fost treptată, am găsit o nouă casă, am început o nouă viață. Am deschis proiecte noi. Primul a fost înființarea Asociației caritabile „Alexandru Marghiloman”, cu sediul în Buzău, care reflectă viața privată, apolitică a unchiului meu și a străbunicii mele. Avem dorința de a construi un mic lăcaș, unde copii bolnavi de cancer să se reintegreze în viața socială, uitând, pe cât posibil, prin ce trec sau prin ce au trecut. De asemenea, avem dorința de a îndruma elevii care vor să devină avocați. Ne dorim să relansăm, în România, rasa de cai Pursânge Englez, marea pasiune a lui Alexandru Marghiloman. De aceea, am adus din Irlanda în România un armăsar Pursânge Englez, câștigătorul Derby-ului irlandez din 2008. Armăsarul se numește Frozen Firea și a fost pus, gratuit, la dispoziția Hergheliei Cislău pentru montă. În această primăvară, s-au născut 5 MÂNJI CARE APARȚIN ROMÂNIEI. Sunt bucuroasă că acești mânji s-au născut pe pământ românesc, o reînviere a unei mici părți din viața familiei mele. Un alt motiv al întoarcerii noastre a fost dorința de a cunoaște, în liniște, țara în care m-am născut, neavând această posibilitate în timpul comunismului, din motive financiare.

Foto: Frozen Fire, armăsarul PurSânge Englez adus din Irlanda

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Spre sfârșitul acestui an, TVR Internațional aniversează 25 de ani de la înființare. Ce gânduri aveți pentru noi, având în vedere că, de-a lungul anilor, ați colaborat de mai multe ori cu TVR Internațional și urmăreați evenimentele românești prin intermediul canalului nostru?

Irina Vlăducă - Marghiloman: În primul rând, doresc postului de televiziune TVR Internațional un călduros „La mulți ani!” și mult succes! Avem nevoie de acest program, stabil și prezent alături de toți românii de pe această planetă. Locuind în străinătate, TVRi a fost și pentru noi un program foarte bun, fiind bine informați de ceea ce se întâmpla în România și în străinătate. Da, urmăresc programul și am rămas fidelă postului dvs., serios și bine documentat. Cred, însă, că ar fi foarte bine ca TVR Internațional să se vadă și în România.

Foto: Irina Vlăducă - Marghiloman la Chișinău, în fața Sfatului Țării

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Ce știți despre povestea „cafelei Marghiloman", este ea adevărată? Circulă multe alte istorii, întâmplări sau născociri legate de numele lui Alexandru Marghiloman care, după opinia mea, nu fac altceva decât să evoce farmecul unei epoci apuse. Credeți că România a revenit astăzi la ceea ce era înaintea celui de-al Doilea Război Mondial?

Irina Vlăducă - Marghiloman: Cafeaua Marghiloman chiar dacă ar fi o legendă, e una frumoasă! Din păcate, numele de Marghiloman e cunoscut publicului larg datorită acestei cafele, dar e bine și așa! Istoricii afirmă că prezența lui Marghiloman ca prim-ministru în timpul Primului Război Mondial, a fost primordială, România și Regalitatea fiind salvate de la marea catastrofă, aceea de a fi tranșată și împărțită învingătorilor, iar Regele de a fi fost obligat să abdice! Ironia sorții face însă ca osemintele lui Alexandru Marghiloman și a întregii sale familii, să fie aruncate din propriul lor cavou din Cimitirul Bellu, de un fost proprietar care a dobândit monumentul istoric cu acte false, vânzându-l mai departe. O țară ca România, binecuvântată de Dumnezeu, ar putea deveni raiul pe pământ, dar asta va mai dura!

***

Foto credit: Arhiva personală a Irinei Vlăducă - Marghiloman

Interviu realizat de Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internaţional