loader
Foto

Galerie foto

Formația fără nume și imagini în arhiva TVR, la “Lumea și noi”

Sâmbătă, 14 decembrie, emisiunea « Lumea şi noi» vi l-a prezentat pe CRISTIAN MADOLCIU, solistul grupului FFN, formația fără imagini în arhiva TVR.

 

Lumea şi noi

Ediția emisiunii de sâmbătă 14 decembrie este disponibilă online pe TVR+

F.F.N., adică formația fără nume, a apărut în București la începutul anilor ‘70, ca un supergrup – respectiv membrii săi proveneau de la trupe deja reputate. Iar cum imagini de arhivă se văd din ce în ce mai rar astăzi, în emisiune sunt punctate și câteva trupe care au nășit FFN: ANDANTINO (prin chitaristul Silviu Olaru), ROMANTICII (cu Marcel Năvală la bas), MODERN GRUP (datorită bateristului Florin Dumitru), MONDIAL (cu solistul Radu Stoica, înregistrare unică în analele cunoscutei formații!).

Cu două discuri mici și trei albume într-un deceniu de activitate, trupa a dispărut de pe firmament în 1981, imediat după lansarea ultimului disc, „Un joc”, considerat de mulți melomani unul dintre cele mai frumoase din tot rock-ul românesc ever. Iar în emisiune sunt ilustrate destule fragmente, nu numai din melodiile acestui disc.

(w500) Cristian H

Așadar, în lipsa filmărilor oficiale, veți descoperi imagini din arhive personale, care redau atmosfera din câteva locuri celebre în care se cânta în Bucureștii anilor ’70 - Casa Studenților („Grigore Preoteasa”) și, inevitabil, Clubul A al Arhitecturii – mulțumită lui Emilian Urse, Mirel Leventer și Alexandru Andrieș (prin imaginile filmate de Victor Prunaru).

Pe de altă parte, această ediție găzduiește imagini rarisime filmate în 5 iunie 2008, la Toronto, atunci când Cristi, Silviu și Marcel au lansat în concert un nou disc F.F.N. – „În Blue Jeans” – moment rememorat după cinci ani, acasă la chitaristul Gabi Litvin. Adăugați povestea de viață a lui Cristian Madolciu din culisele grupului unicat (cu traseu invers – de la fruntea topurilor spre underground, prin emigrarea majorității membrilor) și urmați-ne: Once upon a time... pardon, A fost odată...

Emisiunea se poate vedea în timp real pe TVR+ după care va rămâne înregistrată aici. Ea se transmite în reluare luni, 16 decembrie, de la orele 7.30 și 14.00

14:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă Andra Soceanu

Translator mimico gestual Laura Ioana

Producători: Anamaria Panait şi Diana Anghel

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

Sport *Montaj

Meteo *Montaj

14:45 Discover Romania

Producător Diana Ilica

 
Acad. Maya Simionescu:

Invitatata Danielei Zeca Buzura de de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00 la "Mic Dejun cu un Campion" , este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

"Iancu Jianu, zapciul", la TVR Internațional

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Sâmbătă, 20 aprilie, la TVR Internațional, de la ora 23.10, vedem primul film din seria Iancu Jianu, realizat în 1981.

„Biografii necesare”. Pictorița Florica Prevenda: N-am făcut niciodată ceea ce se aştepta de la mine. Eu mă simt un artist liber. Văd lumea în felul meu

Pictorița Florica Prevenda este invitata artistei vizuale Ileana Ploscaru Panait, la „Biografii necesare”, în 21 aprilie la TVR Cultural și în 1 ...

 

#tvri