loader
Foto

Galerie foto

Elena Șiman: „România este Țara noastră Mamă”

„De fiecare dată când ne întorceam din România, eram parcă mai puternici, mai mândri de noi și de neamul din care facem parte.” Mărturisiri din inimă de româncă, în interviul acordat de Elena Șiman Aurei Dobre, pentru TVRi.

 

La un pas de România

Toată lumea o știe de „doamna Ileana”... copiii din Ansamblul „Speranța”, tinerii care au plecat în lumea largă purtând în suflet dragul de jocul și cântul popular primite în dar de la ea. În fiecare an adună „coconi” mici să-i învețe să fie români... la un pas de România.  Nu-i place să vorbească despre ea, mai bine cântă. Sau își lasă faptele să vorbească. Interviurile astea, la distanță, nu-i plac și s-a tot gândit că-i tare greu să scrie așa despre ea. „Oare o interesa pe cineva ce scriu eu aici?”

(w882) elena cu f

„Mă consider a fi o româncă în credința strămoșească, dar trăiesc despărțită despre țara pe care o consider Țara Mamă. M-am născut și trăiesc într-un colț de rai. În Slatina, pe malul drept al Tisei, din Regiunea Transcarpatia, Ucraina. Râul acesta ce ne desparte acum pe noi, românii, de români, duce cu el la vale, către Dunăre și mai departe către Marea cea Mare povești și doruri ce niciodată nu vor fi scrise... De la mine din Slatina se vede Sighetul Marmației, de zici că malurile Tisei nici n-ar exista. Uneori ne imaginăm că nu este graniță, că nu ne trebuie pașaport să ne vedem rudele, că neamurile noastre nu au așteptat vreo 30-40 de ani până să vină sau revină la Slatina. Tata, Dumnezeu să-l ierte, îmi spunea de multe ori, arătându-mi casele de pe malul celălalt al Tisei, că acolo este Țara noastră Mamă, că România este țara tuturor românilor, chiar dacă noi suntem născuți aici. Tot români suntem și așa trebuie să trăim și să ne învățăm și noi, la rândul nostru, copiii că-s români și să nu uite asta niciodată.”

A urmat școala din Slatina și mai departe Liceul de Arte. Pe vremea aceea, limba de predare la școală a fost cea... moldovenească, pentru că așa venea ordinul de la Moscova.

„În prima mea vacanță de vară, după prima clasă absolvită la Școala nr. 2 de aici, de la noi, din Slatina, tata m-a luat să mă învețe alfabetul latin. La școală puteam să învăț eu în ce limbă sau alfabet era, numai că trebuia să știu a scrie în limba strămoșilor mei, cu litere latine. Așa am aflat că tata a absolvit Școala Normală dincolo de Tisa, la Sighetul Marmației. Mi-a spus atunci mai multe lucruri despre România, despre strămoșii noștri. M-a învățat să cânt chiar și imnul de atunci al României! Mi-a spus multe adevăruri care dor, despre cum am ajuns noi să fim înstrăinați. Când s-a pus granița, bunicul era internat în Spitalul din Sighet. Nu au mai știut nimic de el, cum a murit și mai ales unde este înmormântat.”

S-a înscris la Facultatea de Muzică, dar pentru că ar fi trebuit să se mute la Kiev, departe de familie, părinții au considerat că e mai sigur ca fata lor să rămână acasă. S-a căsătorit, a adus pe lume un băiat și și-a dedicat viața familiei. Dar cântecul a făcut parte din viața ei dintotdeauna.

„De la părinți am moștenit darul de a cânta. Mama mea cânta foarte frumos doine, iar când lucra de mână, cânta cu bănat despre străinătate. Tata era ceteraș și mă lua cu el pe la nunți, să horesc să „strâg” la miri și la nănași! La doar șase ani am cântat pentru televiziunea din Ujgorod, fiind acompaniată de tatăl meu (Și acum îmi aduc aminte de cântecul acela, dar și de emoțiile pe care le-am avut atunci!). Și-mi aduc aminte că prin anii aceia nu prea erau televizoare la noi în Slatina. Pe strada noastră doar o familie avea și când s-a difuzat filmarea cu noi, toți s-au îngrămădit la vecin ca să ne vadă!

(w882) elena 2

Din fragedă pruncie am urcat în Corul bisericii. Eram nelipsită de la Sfânta Slujbă. De douăzeci de ani coordonez acest cor pe patru voci, iar de doi ani cânt la strană. Muzica a făcut mereu parte din viața mea. Și dacă eu am primit dragostea de cântec și de tradiție de la părinții mei, am zis că nu se poate să nu o dau mai departe, astfel am ajuns să mă ocup de Ansamblul Folcloric „Speranța” din Slatina, unde copiii vin cu drag. Și trebuie să spun că datorită copiilor am reușit să ajung să văd prima dată Bucureștiul. Cu copiii din ansamblu am mers prin multe locuri din România și de fiecare dată când ne întorceam la Slatina eram parcă mai puternici, mai mândri de noi și de neamul din care facem parte. Avem nevoie ca de aer de aceste călătorii în Țara Mamă! Din păcate, lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie și riscăm să... „ne sufocăm” tot așteptând ajutorul fraților noștri din România...”

În prezent, coordonează Centrul Etnofolcloric din Slatina și se străduiește să păstreze vie dragostea de neam și respectul pentru tradiții și mai ales pentru costumul tradițional autentic. Nu este ușor, mai ales că sunt mulți tineri, dar și adulți, care găsesc mai ușoară calea compromisului, legat de cântece, de tradiții, de costumele populare care nu mai au nimic din frumusețea și decența de altă dată. Dar la doamna Ileana în echipă autenticul este lege!

„Nu e ușor să te menții român într-o țară străină. Niciodată nu a fost ușor... Prea multe stăpâniri s-au perindat peste noi. Dar oricât de greu ne-ar fi fost, limba mamei o vorbim neîncetat. Noi, aici, în Maramureșul istoric din dreapta Tisei ducem dorul de România. Un pas doar, unul singur ne desparte de ea. Este atât de aproape și totodată atât de departe. Mă simt ca un copil care trage mereu de rochia mamei, doar, doar îi va atrage atenția... Dar „mama” nu-și întoarce deloc privirea către mine și parcă nu-mi aude deloc chemarea... Oare Mama noastră România a uitat de tot de noi, copiii ei din Maramureșul istoric?

(w882) elena cu b

De aici din Slatina, vreau să-i spun României că eu gândesc, vorbesc, mă rog, cânt și joc de când mă știu, românește! Nu pot altfel și nu am cum altfel, orice ar scrie în pașaportul meu. Și asta încerc să dau și eu mai departe, copiilor, tinerilor care îmi sunt alături.

Respect tot ceea ce este autentic românesc. Îmbrac cu mare drag costumul nobil popular maramureșean. Când mă îmbrac românește parcă zbor. Cămașa brodată de mână ascunde în ea rugăciuni și gânduri bune, de asta este dincolo de toate o adevărată operă de artă! De aceea vreau să le spun celor care se duc la târg cu costumele tradiționale și le vând pe te miri ce:  Nu vă mai vindeți cămeșile! Nu mai este cine să le coasă sau să le țeasă! Ștergeți colbul de pe ele și de pe sufletele voastre și purtați-le cu drag și cu mândrie!”

(w882) elena cu c

Interviu realizat de Aura Dobre

22:00 Dosar România

* Trei zile cu Natalia. Documentar

Realizator Catălin Apostol

Producător Răzvan Butaru

23:30 Discover Romania

Producător Diana Ilica

 
Lucian Maxim:

Lucian Maxim, muzician, compozitor şi percuţionist în Orchestra Naţională Radio este invitatul Danielei Zeca Buzura într-o nouă ediţie "Mic Dejun ...

Ambasadori culturali ai României în lume

Ambasadori culturali ai României în lume

publicat: joi, 09 mai 2024

Ediția ”A doua Românie” de joi, 9 mai, ne-a prilejuit întâlnirea cu pianistul Cristian Niculescu, directorul Institutului Cultural Român de la ...

TVR: programe dedicate alegerilor locale şi europarlamentare

Televiziunea Publică difuzează aproximativ 15.000 de minute de emisiuni de promovare şi dezbateri electorale pe 10 posturi din portofoliu.  

 

#tvri