Despre Exodul mamelor, cu Irina Păcurariu la TVR 1 şi TVR Internaţional
Luni, 24 Martie
Cea mai nouă serie de reportaje realizată de Irina Păcurariu şi difuzată sub genericul Dosar România începe din 26 martie, de la ora 21.00 (TVR 1 şi tvrplus.ro )
Alte legături
DOSAR ROMÂNIA

Primul episod este disponibil online pe TVR+

„Am simţit o mare responsabilitate de a arăta că în spatele cuvântului emigranţi sunt vieţi şi chipuri. Nu suntem doar numere într-o statistică demografică... ", îşi începe Liliana Angheluţă mărturisirea. Liliana este prima dintre mamele pe care telespectatorii le vor cunoaşte la Exodul mamelor, cea mai nouă serie de reportaje realizată de Irina Păcurariu la TVR. Exodul mamelor are patru episoade, care vor putea fi urmărite la TVR 1 şi tvrplus.ro miercurea, de la ora 21.00, sub genericul Dosar România.

Pentru românii din diaspora, TVR Internaţional va difuza seria Exodul mamelor lunea, de la ora 13.00 şi marţea, de la ora 21.00.

Exodul mamelor există şi ca emisiune de televiziune pentru că o româncă plecată la muncă în Italia a început la un moment dat să scrie ceea ce trăia... Textele ei au început să circule pe Internet de la o româncă la alta, de la o mama la alta. Aşa au ajuns în Romania, cât să le citim şi să o descoperim pe cea care le semnează, pe Liliana. Am citit textele acestei femei exemplare şi am ştiut instantaneu că aş da orice să o şi cunosc”, povesteşte jurnalista TVR Irina Păcurariu.

Pentru prima dată marturisile dure, dar adevărate, ale unei femei obligate să trăiască doar cu amintirea copiilor, aflaţi la mii de kilometri depărtare, sunt adunate într-o carte scrisă chiar de către eroină. Liliana, mama a două fetiţe, o femeie simplă, dintr-un oraş industrial din România, a emigrat pentru că nu avea altă soluţie de supravieţuire. Ceea ce a trăit din momentul plecării a dus-o în pragul sinuciderii. A salvat-o faptul că a aşternut pe hârtie povestea ei şi a altor români plecaţi în pribegie, într-o serie de scrisori pentru fetele lăsate acasă. Ca Liliana sunt mii de românce. Obligate de sărăcie să pornească pe un drum la capătul căruia nu este, de multe ori, decât o promisiune, nu pot recunoaşte decât faţă de ele însele cât de mare este sacrificiul de a strânge un pumn de euro. La Exodul mamelor vor povesti adevăratul preţ pe care îl au ele de plătit.

„Liliana şi-a crescut copiii singură, mamă şi tată la un loc; a văruit, a crăpat lemne, a tencuit, a gătit mii de oale de mâncare, a făcut teme, a ascultat Vivaldi, a încercat să trăiască normal. Greu. Aşa că a ascultat de o prietenă, a urcat în primul microbuz către Roma şi a rămas acolo.

N-a durat mult şi a ajuns la marginea prăpastiei. Atunci a început să scrie şi a descoperit că aşa se curăţă, se eliberează, are puterea de a da mai departe poveştile ei sau ale altora. Când a plecat era femeie de 30 şi ceva de ani, care în mica ei valiză, printre câteva haine de schimb, a luat şi 2-3 cărţi de căpătâi (Steinbeck, Nichita Stănescu, Biblia) să-i ţină de urât şi de dor. Nici prin gând nu-i trecea că va ajunge să se scrie pe sine, în propria ei carte”, începe Irina Păcurariu portretul Lilianei Angheluţă.

Liliana este prima voce pe care telespectatorii TVR 1 o vor putea asculta de miercuri, de la ora 21.00, la Exodul mamelor. Cei mai mulţi “italieni”, cum li se spune vara românilor întorşi să mai pună câte o cărămidă la casele pe care au început să le facă, ascund că au fost nevoiţi să rabde de foame, de frig sau umilinţe. Femeile nu spun nimănui că dorm în acelaşi pat cu bolnavul paralizat sau pe o saltea, jos, lângă patul bătrânei pe care o îngrijesc. Liliana, însă, a hotărât că trebuie să se ştie că sunt multe femei care dorm în frig ca să facă economie, că sunt jignite, abuzate, speriate. Dar care nu spun nimic… le e ruşine.

Despre Irina Păcurariu:

Irina Păcurariu este realizatoare şi producătoare de emisiuni la TVR. A fost primul reporter român care a realizat un documentar în Himalaya - „Ţara Şerpaşilor", desemnat şi cel mai bun documentar al anului de APTR. A primit numeroase premii, cele mai importante fiind: Jurnalistul Anului pentru documentarul Marţi, Joi, Sâmbătă, Premiul Consiliului Naţional al Cinematografiei pentru reportajul EU - marginea Europei - si cele şase premii APTR, între care trebuie amintit Marele Premiu APTR pentru reportajul Codrina.

A urmat stagii de pregătire la BBC, Thomson Foundation, Discovery Campus, France 3, ARD, Circom Regional.

Printre cele mai importante programe realizate şi prezentate se numără: Poveşti în halate albe, România deşteaptă, Culoarele Puterii, Poveste fără sfârşit, Mari români, Un european ca mine, Cealaltă Românie, ultimul dintre acestea vorbind despre românii care au ales ca soluţie de supravieţuire o ţară de împrumut.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!