loader
Foto

Galerie foto

Dacă doriţi să revedeţi...O întâlnire cu scriitorul Mircea Cărtărescu

Acum patru ani, l-am avut ca invitat de onoare pe Mircea Cărtărescu. Nu este o sintagmă formală – invitat de onoare – pentru că este chiar un privilegiu de a-l avea alături pe unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori contemporani.

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

A fost o conversaţie cu adevărat strălucitoare, pentru că, alături de un coleg scriitor şi jurnalist ca Daniela Zeca Buzura, ideile zboară parcă mai uşor, conexiunile se fac din interiorul breslei, ambii interlocutori uzează de aceleaşi mijloace. Nu este un interviu obişnuit, ci unul familiar, cu personaje ce se cunosc, se admiră, uneori se refuză sau se ocolesc, dar ajung la acelaşi punct al creaţiei şi al împlinirii ce înseamnă textul tipărit, publicul, casa de editură, traducerile, participările la târgurile de carte şi multe, multe ambiţii şi ţinte de atins.

(w882)

Mircea Cărtărescu este cu adevărat un scriitor de succes pentru că publică, este în atenţia cititorilor, editorilor, librarilor, este tradus şi promovat dar, dincolo de cărţile sale este profesor, părinte, soţ, om al cetăţii, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

(w882)

De când nu ne-am mai văzut, Mircea Cărtărescu a făcut ce ştie el mai bine: să scrie. Sunt titluri ce merită toată atenţia: două volume de proză, ’’Un om care scrie. Jurnal 2011 - 2017 ("A Man Who Writes. Journal 2011 - 2017") - 2018 şi ’’Melancolie’’ ("Melancholy") – 2019; un volum de poezie ’’Nu striga niciodată ajutor’’ ("Never Call For Help") – 2020 şi două culegeri de eseuri ’’Peisaj după isterie’’ ("Landscape, After Histrionics") - 2017 şi ’’Creionul de tâmplărie’’ ("A Carpenter's Pencil") - 2020, toate apărute la editura Humanitas.

(w882)

Două pemii acordate în 2018 au venit să completeze o lungă listă de onoruri şi distincţii primite de-a lungul anilor: Premiul Thomas Mann şi Prix Formentor.

(w882)

Aşa încât, iată că astăzi, ne aflăm în aceiaşi actualitate fastă ce ne prilejuieşte o reîntâlnire de poveste cu un povestitor prin excelenţă: scriitorul Mircea Cărtărescu.

 

Un articol de Ileana Ploscaru Panait

***

TVR 2: Sâmbătă, 21 aug. 2021, ora 10:00

Luni, 23 august 2021, ora 8:00

Marti, 24 august 2021, ora 5:00

TVR 3: Duminică, 22 august 2021, ora 7:55

TVR Internaţional: Sâmbătă, 28 august 2021, ora 7:00

TVR Moldova: Sâmbătă, 28 august 2021, ora 7:00

21:00 Top invers

Emisiune de satiră ale cărei puncte de rezistenţă sunt topurile negative şi colecţia de gafe a săptămânii

Producător Florenţa Dăscălescu

22:05 Teatru TV

* Fluturi, fluturi

Autor: Aldo Nicolaj

Comedie. Foca este o doamnă cu care viața nu a fost chiar darnică, așa că este servitoarea Eddăi, o pensionară foarte bogată care trăiește o mare singurătate în ciuda stării materiale foarte bune. În scenă intră și Elio, fiul Eddăi, pretext de depănat amintiri... plăcute și, mai ales, neplăcute.

Distribuție:

Irina Răchițeanu Sirianu-Edda
Dan Condurache-Elio
Rozina Cambos-Foca

Adaptare: Irina Rachiteanu Sirian

Regie: Olimpia Arghir

 
Sâmbăta tăcerii: TVR dedică o zi memoriei Papei Francisc | VIDEO

TVR a transmis Funeraliile Papei Francisc în direct şi fără pauze publicitare. Totodată, Televiziunea Publică difuzează o serie de programe ...

Natura - medicina viitorului

Natura - medicina viitorului

publicat: joi, 24 aprilie 2025

Plantele au fost, sunt și vor rămâne o sursă de energie prețioasă prin care omul vibrează cu natura și cu universul din care face parte. În ...

Info Diaspora: Achiziția unui imobil nou

Info Diaspora: Achiziția unui imobil nou

publicat: joi, 24 aprilie 2025

Angela Avram și invitații ei, Ovidiu Șerban, avocat, şi Radu Berevoianu, notar, le propun celor interesați de achiziționarea unui imobil nou - ...

 

#tvri