loader
Foto

Galerie foto

Daniela Zeca-Buzura

Prozatoare, eseistă, critic literar și realizatoare de emisiuni radio și TV, doctor al Facultății de Litere din cadrul Universității din București. Daniela Zeca-Buzura a fost, din martie 2003, redactor‑şef al redacţiei Literatură‑Arte, iar din 2004 până în 2012, director al TVR Cultural. În prezent, este gazda emisiunii „Mic dejun cu un campion”, produsă și difuzată (de 10 ani) de TVR 2, sâmbăta, de la ora 10.00, și reluată în fiecare duminică de TVR Cultural, de la aceeași oră.

 

Mic dejun cu un campion

Absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a unui masterat în ştiinţele comunică­rii, Daniela Zeca - Buzura este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti din anul 2001 şi lector la catedra de presă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul ace­leiaşi universităţi.

Daniela Zeca-Buzura este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Ca scriitoare, a publicat volumele: Orfeea (poezie, Viitorul Românesc, 1994), Îngeri pe carosabil (proză, Coresi, 2000), Melonul domnului comisar (cri­tică literară, Curtea Veche, 2005), Jurnalismul de televiziune (Polirom, 2005), Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother (Polirom, 2007), Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii (Polirom, 2009; Premiul pentru eseu al Asociaţiei Naţionale a Profesioniştilor de Televiziune din România), Istoria romanţată a unui safari (roman, Polirom, 2009, 2011; Premiul revistei Convorbiri literare), Demonii vîntului (roman, Polirom, 2010, 2013, 2022), Zece zile sub văl / Ten Days Under the Veil (jurnal de călătorie, Litera, 2011) şi La taclale cu idolii (Polirom, 2015).

Daniela Zeca-Buzura este producător şi moderator al mai multor emisiuni de pe canalul TVR 2 al serviciu­lui public de televiziune.

Printre producţiile realizate de-a lungul anilor la TVR se numără: „Ceva de citit”, „Didactica magna” și „Față în față cu autorul”, documentarele „Din Esfahan, cu dragoste”, „Focul lui Zarathustra”. În prezent, este gazda emisiunii „Mic dejun cu un campion”, ce poate fi urmărită la TVR 2, sâmbăta, de la ora 10.00, iar la TVR Cultural, duminica, de la aceeași oră.

De-a lungul carierei în televiziune a câştigat premii precum:

1997 - „Premiul Național de Televiziune” acordat de Uniunea Scriitorilor și Fundația „Scrisul Românesc”;

2006 - „Personalitatea europeană a anului pentru România” - secțiunea Televiziune, acordată de Fundația Eurolink și Comisia Europeană;

2009 - Premiul revistei Convorbiri literare la secțiunea proză pentru romanul Istoria romanțată a unui safari;

2010 - Premiul pentru carte de televiziune, acordat la cea de-a XX-a Gală a Premiilor Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România pentru trei eseuri de critică media;

2013 - Cea mai îndrăgită carte a anului 2012 la „Festivalul Internaţional de Literatură de la Iaşi 2013” pentru romanul Omar cel orb (finalist la Premiul "Augustin Frăţilă" 2013)

2016 - Premiul APTR pentru documentar, acordat pentru producția „Mănăstirea Văcărești” (6 episoade);

2018 - Premiul APTR pentru cel mai bun talk - show pentru formatul „Mic dejun cu un campion”;

2020 - Premiul revistei TV Mania la secțiunea Interviu - portret, pentru emisiunea „Mic dejun cu un campion”;

2024 - Premiul pentru jurnalism cultural, decernat de Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER) pentru anul editorial 2023.

***

Vă invităm să urmăriți emisiunea moderată de Daniela Zeca Buzura, „Mic dejun cu un campion”, produsă și difuzată (de 10 ani) de TVR 2, sâmbăta, de la ora 10.00, și reluată în fiecare duminică de TVR Cultural, de la aceeași oră!

9:50 Tezaur folcloric

*Ediţie specială

Prezintă Gheorghiţa Nicolae

Producător Roxana Pletea Popuşoi

(Reluare)

11:30 Prezenţe româneşti

*Serbia-Dr. Ion Sfera

Dr Ion SFERA, medic de Medicină Internă, Spitalul General din Vârșeț. Doctorul Ion Sfera este poate cel mai cunoscut medic de origine română din Serbia, după ce a fost premiat de Uniunea Europeană pentru un proiect revoluționar de Telemedicină, implementat simultan, între 2010 și 2012, la Spitalul general din Vârșeț, și la Spitalul Județean din Reșița. Este cunoscut internațional și ca specialist în terapie prin rezonanță cu microunde și în medicină cuantică, dar și ca expert în biostatistică și în medicină hiperbară.

Director de imagine Claudiu Petringenaru

Realizator şi producător Mihaela Iamandei

(Reluare)

 

#tvri