loader
Foto

Galerie foto

Dacă doriţi să revedeţi...o ediție cu Gigi Căciuleanu

O conversație de excepție la ”Mic dejun cu un campion”. Pe TVR2, TVR3 și TVR Internațional.        

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

Gigi Căciuleanu este, fără discuţie, un exemplu de longevitate şi de prospeţime artistică. L-am revăzut în mai multe spectacole înregistrate din tinereţe, dar şi în câteva reprezentaţii destul de recente. Nu i-au dispărut vivacitatea, asocierile îndrăneţe, expresivitatea mişcării, mesajul, implicarea. Iar discursul său, nu ne poate lăsa indiferenţi pentru că se referă la ceva sublim, creativitatea şi capacitatea de visare, destinul artistului contemporan, relevanţa mesajului artistic în societate, destinul personal, atâtea şi atâtea întâlniri memorabile şi urma pe care au lăsat-o asupra carierei sale. Este unul dintre cei mai importanţi dansatori şi coregrafi contemporani, în acelaşi timp regizor, manager şi creator de şcoală.

Nu ne-am mai văzut din 2015, când am înregistrat această ediţie. ’’Dansul este un meşteşug al supravieţuirii’’, spunea Gigi Căciuleanu la Gala HOP din 2020, îndemnându-i pe mai tinerii săi colegi să dăruiască totul pe scenă, să fie atenţi la cei din jur, dar să-şi împlinească destinul personal. Şi, cu toate acestea mărturiseşte: ’’Nu sunt şi nici nu doresc să fiu mentorul numănui. Dacă pot fi catalizator sunt fericit’’. (Sursa: Adevarul)

Meritele sale sunt multe şi însemnate. Dar este un om modest şi nu încearcă să deschidă acest subiect. Tocmai de aceea o facem noi pentru el: în 1984 a fost onorat cu Ordinul ’’Artelor şi Literelor’’ şi, aproape peste douăzeci de ani, în 2001 cu Ordinul naţional ’’Steaua României’’.

Poveşti, poveşti, poveşti... şi vorbe cu tâlc, şi amintiri, şi câte şi mai câte alături de Daniela Zeca Buzura, într-o conversaţie de excepţie cu Gigi Căciuleanu, un dans-actor redutabil care a revoluţionat nu doar arta dansului, ci şi pe cea a spiritului creator.

 

Un articol de Ileana Ploscaru Panait


***

Program de difuzare:

TVR 2: sâmbătă, 2 octombrie 2021, ora 10:00

Luni 4 octombrie 2021, ora 8:00

TVR3: duminică, 3 octombrie 2021, ora 7:55

TVR Internaţional:  sâmbătă, 9 octombrie 2021, ora 8:00

20:00 Telejurnal

* Ştiri

Prezintă Mihai Rădulescu

Producători: Diana Anghel / Dorin Munteanu

Transmisiune directă

20:55 Zi de zi cu părintele Constantin Necula

Producător Victor Dochia

 
Un vehicul-legendă, la Unforgettable Festival 2025

Un vehicul-legendă, la Unforgettable Festival 2025

publicat: vineri, 12 septembrie 2025

În pragul aniversării a 70 de ani de televiziune publică (1956–2026), primul car color al Televiziunii Române a fost restaurat și rebranduit ...

Puterea noastră interioară și dificultățile vieții

Puterea noastră interioară și dificultățile vieții

publicat: vineri, 12 septembrie 2025

Limitele sunt doar o barieră pusă de fiecare dintre noi - este ceea ce ne spun invitații acestei ediții, dr. Dan Mircea Farcaș, cardiolog în ...

 „Mic dejun cu un campion” cu actorul Vlad Ivanov

Este actorul rolurilor secundare. Este cel care ştie să şlefuiască măiastru, până la cea mai strălucitoare reflexie, fiecare faţetă a ...

 

#tvri