loader

Cultura română la Londra: 1 Belgrave Square

Miercuri, 19 martie, de la ora 20.30, ați fost invitați la o nouă ediție “Lumea și noi”, la TVR Internațional, în cadrul căreia v-am dus la Londra.

 

Lumea şi noi

UPDATE: Ediția este disponibilă online pe TVR+

“1Belgrave Square” este principala adresă a culturii române din Londra, cu o ofertă din care nu lipsesc cele mai bune concerte, filme şi cărţi. Institutul Cultural Român se află  într-un vechi palat aristocratic construit în secolul al XIX-lea.  Clădirea a fost achiziţionată de statul român în anii treizeci ai secolului trecut şi a funcţionat pe rând ca ambasadă, reşedinţă a ambasadorului sau a personalului diplomatic şi, din 2006, institut cultural.

Institutul Cultural Român  din Londra este unul din cele mai active institute de gen  din capitala Marii Britanii, organizând  câte un eveniment la 2-3 zile.

Prezenţi la deschiderea sezonului de primavară al “Concertelor Enescu”(unul din programele permanente ale Institutului, iniţiat în 2007), ne-am bucurat de muzica bună, alături de o sală arhiplină, în ciuda ploii şi a grevei de la metroul londonez.

În cadrul “Săptămânei Modei”, manifestare organizată la  Londra într-o secţiune  al cărei curator este British Council şi dedicată tinerilor designeri de modă din mai mult de 30 de ţări, am participat la vernisajul  expoziţiei “Beauty in the Making”,deschisă la  sediul Institutului Cultural Român,  în care au  expus  tineri designeri în plină afirmare: Ioana Ciolacu, Lana Dumitru, Cristina Sabaiduc şi Lucian Broscăţean.

Expoziția a trezit un real interes publicului, dar şi specialiştilor, iar  Lucian Broscăţean a câştigat menţiunea specială  a juriului la categoria „cel mai bun designer”.

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

7:00 Telejurnal matinal

* Matinal *Ştiri

Prezintă Laura Fronoiu şi Marius Popa

Producători Delia Nicola şi Andreea Vişan

Transmisiune directă

8:50 Discover Romania

Producător Diana Ilica

 
Valori culturale româneşti, în programe speciale la TVR, de Ziua Culturii Naţionale

Televiziunea Română celebrează Ziua Culturii Naționale, moment important pentru promovarea și aprecierea valorilor culturale românești. Cu ...

“Cufărul lui Eminescu”

“Cufărul lui Eminescu”

publicat: marţi, 14 ianuarie 2025

În 15 ianuarie, aniversăm 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale, o ocazie specială în care celebrăm împreună ...

“Aventura urbană” - Fălticeni

“Aventura urbană” - Fălticeni

publicat: luni, 13 ianuarie 2025

Într-o aventură urbană specială, vom povesti despre Fălticeni, un oraș mic, care a dat României oameni mari.

 

#tvri