loader
Foto

Galerie foto

Axa Arad-Goteborg. Povestea unei călătorii

Pe Ovidiu Marian, un artist generos din Arad, mutat la Goteborg, vilegiaturist în România și, mai ales, cozeur, l-ați putut cunoaște sâmbătă, 2 noiembrie, la “LUMEA ŞI NOI / O poveste... cu cântec!”.

 

Lumea şi noi

Ediţia din 1 noiembrie a emisiunii este disponibilă pe TVR +

Ovidiu Marian, suedez din Goteborg, de loc din Arad. Cu morbul muzicii. Uşoară, dar plină de greuceni. Colecţionar – 15.000 + 17.000 de viniluri, CD-uri, casete audio şi video, DVD-uri, VHS-uri. Le-ar dona unei şcoli de muzică de acasă, din Banat. N-ar fi prima dată, în 1990 şi în anii ce-au urmat, intrigat de grozăviile văzute la televiziunea suedeză, a pornit să strângă ajutoare pentru casele de copii, de handicapaţi... Biscuiţi, medicamente, cârje, biciclete, bani, câte şi mai câte. În vara asta nu s-a lăsat mai prejos şi a sprijinit un festival de folk prin Alba, a dat şi o chitară premiu! Artistul, prin definiţie şi statut, este un generos.

Colecţionar ziceam? Păi ce are el n-au mulţi… O înregistrare de la staţia de radioficare a Aradului, din primii ani ‘60, cu trupa lui Adi Şerban. Dar şi cu Trio Alpin – aţi auzit “Câmpiile verzi”, că a făcut ceva valuri la vremea ei? Amintiri şi fotografii (plus autografele de rigoare) cu orchestra lui Edmond Deda, ori cu chitaristul Alecu Rădulescu (ajuns mai apoi profesor la Berkeley) şi Cvintetul Mamaia, din epoca Mon Jardin. Cezarina Petrescu, Roza Petrovici, Ilinca Cerbacev, trecute vieţi de doamne şi soliste.

Trăia prea bine în România ca să plece, culmea, la sfârşitul anilor ‘60... Dar s-a dus cu sextetul Gigi Stoian la Viena, iar de-acolo a ajuns pe post la Radio Europa Liberă. Şi vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă! S-a oprit hăt la Helsinki, unde l-a dus impresarul, şi-a ochit aleasa inimii şi duşi au fost. În Suedia. A cântat şi cu români (Cristian Mac Colan ori Ion Baciu jr.) dar şi cu străini – să zic doar de Dr Feelgood, Juliette Greco, The Platters, Bebo Valdez, Los Paraguayos, Les Angeliques...

Mă rog, a dat-o şi pe balcanisme, şi pe braziliene – astea i se potrivesc mănuşă, o să vedeţi. Cu bosanovele lui a însufleţit statuia poetesei suedeze Karin Boye, şi s-a trezit cu niscai’ premii culturale. Şi, normal, melodiile le-a cântat şi în limba română, dar folosind sonetele lui Eminescu. Le-a înregistrat şi la Radio România, acompaniat de Laurenţiu Cazan, a fost şi la TVR, la “Atenţie, se cântă!”, ba şi în turneu. Dar nu l-a interesat să fie profet în ţara lui, că nici nu era cazul...

Ţine aproape de România, vacanţele pe aici şi le petrece. Vorbeşte mult, pentru că are şi cu cine, are şi despre ce – Aurelian Andreescu, Boris Olinescu, Dan Spătaru, regizorul Titi Acs, teatrul “Ion Vasilescu”... E foarte oral, cum s-ar zice, a avut emisiune la un post de radio din Goteborg, tot cu cozerii de-ale lui. Acum parcă s-a mai potolit, are nişte ani. Da‘ de unde, stă pe Facebook şi găteşte în văzul lumii: poveşti, povestiri, amintiri – o istorie pe care cei din România au ascuns-o adânc sub epoca nouă, dar pe care el – Madius îşi zice – o reia de parcă s-ar fi petrecut ieri. (Doru Ionescu)

***

Emisiunea “LUMEA ŞI NOI / O poveste... cu cântec!” poate fi urmărită sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 20.30, la TVR Internațional și LIVE pe TVR+.

Reluările sunt programate pe 4 noiembrie la ora 7.30 și la ora 14.00.

7:00 Telejurnal matinal

*Matinal *Ştiri

Prezintă Laura Fronoiu şi Marius Popa / Maria Chiriţă şi Ionuţ Gheorghe

Producători Andreea Vişan şi Delia Nicola

Transmisiune directă

8:50 Diasporadar

Producător Raluca Tudor

 
România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

 Cercetarea medicală poate ajuta omul să trăiască mai bine

Marți, 23 aprilie, în direct de la ora 19:00, la TVR Internațional, v-am așteptat la o nouă ediție "Un doctor pentru dumneavoastră".

„Iancu Jianu, Haiducul

Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 23:30, la TVR Internațional revedem filmul de aventuri „Iancu Jianu, Haiducul", producție România, 1981.

 

#tvri