Alexandru Simionca s-a născut în satul Jelna din județul Bistrița – Năsăud. Și-a dorit dintotdeauna să ajungă în Belgia.
Pasionat de fotbal, avea și o echipă preferată. Evident FC Bruges. De aproape 30 de ani trăiește cu familia în Bruxelles și este un apreciat antreprenor în domeniul construcțiilor.
În 1990 făcuse un împrumut la bancă, să-și poată cumpăra...un trabant. Dobânda era mare... 40%, așa că s-a gândit că o soluție ar fi să plece la muncă în străinătate. Și așa au început drumurile sale către Vestul mult dorit. Terminase un liceu cu specializarea în construcții. Dar drumul lui spre ”visul belgian” era doar la început. A cules mere în Ungaria cât să strângă bani pentru drum. Banii nu au fost de ajuns. S-a înscris într-un ansamblu de dansuri populare și așa a ajuns la Paris. Dar viza pe care o avea era valabilă în Franța...până la granița cu Belgia. Împreună cu un prieten a făcut drumul pe jos în țara pe care o visase din copilărie. Ajuns în Belgia și-a dat seama că lucrurile nu stau chiar ca în povești. Trebuia să lucreze bine ca să se poată întreține. După multe peripeții și oferte de muncă, întoarceri în România, unde se afla soția, pe care și-ar fi dorit-o lângă el, viaţa părea că intră pe făgaşul mult dorit.
„Nu e deloc ușor să trăiești printre străini. Să iei totul de la zero. Am muncit oriunde era nevoie. Pe la sfârșitul anului ‘92 am început să lucrez într-un abator. Nu știam nimic despre meseria asta. În pauze nu mă odihneam deloc, învățam să lucrez cu carnea pe care trebuia să o tai, pe bandă, în 4-8 secunde. O greșeală de 1 minut de lucrat pe bandă echivala cu 22 de minute de penalizare. Patronii abatorului au fost uimiți de mine, suspectându-mă că aș fi fost măcelar profesionist. Nu eram. Eram însă dornic să îmi fac treaba bine și să pot ajunge la statutul pe care îl visam.”
A lucrat șapte ani și jumătate în abator. Între timp i-a sosit și soția din România. Au urmat alte meserii care îl ajutau să-și păstreze dreptul de ședere. Nu a fost ușor. Până la urmă a ajuns să facă ceea ce știa încă din vremea liceului. Așa că din 2000 a început să lucreze în construcții. În prezent este administratorul unei societăți de construcții și renovări a clădirilor rezidențiale, iar echipa coordonată de Alexandru Simionca este formată din 30 oameni şi include: inginer, asistent manager, șef echipă, electrician, instalator, zidar, dulgher, faianțar, zugrav, parchetar, dar și personal necalificat.
„Înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, viața românilor era grea, fiecare se agăța de orice șansă pentru un loc de muncă, nu conta cât și cum. Obținerea dreptului de rezidență era o aventură pentru fiecare. După 2007, lucrurile s-au schimbat din punct de vedere administrativ. Cât privește relația belgienilor cu noi, cei veniți din alte țări, la început au fost mai reticenți, dar odată ce oamenii ajung să ne cunoască, cu unii dintre ei poți lega prietenii de-o viață. Pe lângă asta, Bruxelles e un oraș multicultural, deci contează până la urmă destul de puțin originea fiecăruia. Clienții noștri ştiu că suntem români și ei vin la noi prin recomandări făcute de alți clienți mulțumiți de lucrările executate. Pe lângă asta, în general, românii sunt bine văzuți în domeniul construcțiilor din Belgia! Suntem apreciați că suntem harnici și oferim servicii de calitate la un preț cel puțin corect. Eu personal nu am ascuns vreodată faptul că sunt român, dimpotrivă. Mă consider norocos, deoarece în România am dobândit cunoștințe solide în meseria pe care o practic, la fel și abilitatea de a mă descurca în orice împrejurare. Belgia este a doua casă pentru mine. M-a "adoptat" atunci când aveam nevoie, mi-a adus satisfacții personale și economice pe care nu le aveam în țară.”
După 30 de ani de căsătorie au apărut în familia Simionca cele două fetițe, atât de dorite, Anastasia – Maria și Viorica – Daniela.
“Acasă vorbim doar în limba română, totuși, fetele folosesc adesea și limba flamandă în timp ce se joacă. Încercăm să le povestim și lor despre neamul din care provin, despre tradiții, despre frumoasele noastre obiceiuri. E destul de greu! Dar, parohiile ortodoxe române de aici din Belgia vin în sprijinul comunității române și ne ajută cu cei mici. Pe lângă fiecare biserică aproape se organizează cursuri de Limba română, de Geografie și Istorie pentru copii. Anastasia, fetița cea mare, participă deja la aceste cursuri în fiecare sâmbătă. Urmează bineînţeles, Viorica, dar ea e destul de micuță acum. Asteptăm să mai crească, ca să înțeleagă.”
Fără să știe multă lume, Alexandru Simionca s-a ocupat de renovarea multor biserici în care acum se slujește în limba română. Așa a simțit, să se implice fără să aștepte nimic în schimb. Dumnezeu a fost alături de el în momentele dificile și acesta a fost felul lui de a mulțumi. Este pasionat de sport, de fotbal în mod special, și când are timp se întâlnește cu alți prieteni iubitori de acest sport.
La finalul interviului l-am întrebat unde este România în planurile sale, după aproape 30 de ani trăiți în Belgia, visul lui din copilărie.
“Gândul mi-este mereu acasă, la cei dragi, la casa părintească. De curând, am deschis o societate la Bistrița, tot în domeniul construcțiilor. Acest lucru mă obligă să fiu mult mai prezent în țară și să interacționez cu mediul de afaceri românesc. Totuși, în perioada imediat următoare, e puțin probabil să mă întorc cu familia în România. Fetele sunt aici la școală, afacerea mea principală este aici, și, observ că, deși au trecut aproape 30 ani de când am plecat din România, siguranța zilei de mâine încă lipsește, precum și credibilitatea și onestitatea clasei politice de acasă.”
Interviu realizat de Aura Dobre