loader

Alchimia muzicii, cu Alex Simu şi Arifa, vineri la “Lumea şi noi”

Vineri, 20 noiembrie de la ora 20.30, la TVRi ați putut urmări o poveste de succes cu… world music din Olanda, via România: Alex Simu şi Arifa.

 

Lumea şi noi

Ediția este disponibilă online pe TVR+

Saxofonist şi clarinetist, Alex Simu a avut deopotrivă de partea lui, pe lângă studiile clasice, experienţa părinţilor săi, ambii profesori de muzică, dar şi a subgenurilor muzicale „uşoare”, de la coloane sonore pentru reclame până la generaţia pop-rock-jazz nouăzecistă din România.

Un moment important l-a constituit exerciţiul folclorului, al muzicii tradiţionale, Alex cântând în adolescenţă muzică populară într-un renumit ansamblu de tineret. În anii din urmă, a revenit să studieze înregistrările şi cercetările lui Constantin Brăiloiu şi ale Speranţei Rădulescu de la Institutul de Etnografie şi Folclor bucureştean, nu în ultimul rând partiturile lui Dimitrie Cantemir.

(w500) Alex Simu

Încercând să afle cât mai multe despre instrumentele de suflat, a continuat studiile de jazz în Olanda (la Groningen şi Amsterdam, cu un stagiu de măiestrie în New York), unde s-a şi stabilit. Grupul înfiinţat acolo – ARIFA – s-a depărtat delicat de jazz, spre world music, avantajat şi de componenţa sa multietnică.

(w500) AfiÅŸ Arif

Momentul filmării coincide cu turneul de lansare al celui de-al treilea disc, care a inclus şi trei concerte în România, anul trecut la „Bucharest Jazz Festival”, iar în vară la Gărâna şi la festivalul sibian „Icon Arts”. Ulterior, Alex a participat - ca şi la ediţiile trecute - la festivalul brăilean dedicat memoriei lui Johnny Răducanu (17 – 18 octombrie curent), reportaj vizibil în emisiunile Departamentului Minorităţi realizate de Daniela Boboş.

(w500) Arifa

Cu numeroase concerte şi turnee la activ, din SUA şi Cuba până în Maroc şi China, muzicianul român compune deopotrivă muzică de teatru şi film şi conlucrează cu o fabrică turcească la perfecţionarea instrumentelor de suflat, începând cu inventarea clarinetului tenor.

(w500) AfiÅŸ Alex

Un reportaj de Doru Ionescu

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

7:00 Telejurnal matinal

* Matinal *Ştiri

Prezintă Laura Fronoiu şi Marius Popa

Producători Delia Nicola şi Andreea Vişan

Transmisiune directă

8:50 Discover Romania

Producător Diana Ilica

 
Valori culturale româneşti, în programe speciale la TVR, de Ziua Culturii Naţionale

Televiziunea Română celebrează Ziua Culturii Naționale, moment important pentru promovarea și aprecierea valorilor culturale românești. Cu ...

“Cufărul lui Eminescu”

“Cufărul lui Eminescu”

publicat: marţi, 14 ianuarie 2025

În 15 ianuarie, aniversăm 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale, o ocazie specială în care celebrăm împreună ...

“Aventura urbană” - Fălticeni

“Aventura urbană” - Fălticeni

publicat: luni, 13 ianuarie 2025

Într-o aventură urbană specială, vom povesti despre Fălticeni, un oraș mic, care a dat României oameni mari.

 

#tvri