Un interviu cu Ioana Roman din Zürich, realizat de Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional.
Ioana Roman s-a născut într-o familie numeroasă din Dărmănești, județul Bacău, binecuvântată cu 7 copii: 5 fete și doi băieți. A terminat, în 2004, Facultatea de Jurnalism, iar câțiva ani mai târziu, un master în Administrație Publică Europeană, ambele în cadrul Universității „Al. I. Cuza" din Iași. Nu a profesat ca jurnalist, dar a trebuit să se plieze pe cariera soțului, inginer IT-ist, care primea joburi în diverse țări.
A desfășurat activități în varii domenii, dar pe scurte perioade și în culturi diferite. Spre exemplu, în Cehia a lucrat în informatică, iar în Orientul Mijlociu a activat la Biblioteca Universitară a Universității Americane din Dubai. După nașterea copiilor în Olanda, această familie călătoare de români s-a așezat la Amsterdam, iar copiii, o fată și un băiat, au fost integrați în sistemul educațional olandez. Dar acum au intervenit și marile întrebări, deoarece cei mici își petrec, în mod regulat, vacanțele la bunicii din Moldova: ce bani sunt în România? ce înseamnă cuvântul „județ”? dar „cozonac”? România are rege, ca Olanda, sau o regină? au mare acolo? și ce e un munte? Așa s-a născut cartea-album Amintește-ți România, un ghid scris, ilustrat și editat de Ioana Roman, spre a răspunde curiozităților specifice copiilor născuți în afara țării, contribuind, în acest fel, la educarea celor mici în spirit românesc. Dezvoltând acest valoros proiect, Ioana Roman este un deschizător de drumuri spre o amănunțită și exactă documentare a celor care vor să arate copiilor crescuți departe „cine suntem noi, românii?".
Sandrino Gavriloaia: Pentru a vă înțelege mai bine generosul demers, aș vrea să ne relatați, pe scurt, povestea peregrinărilor dvs. prin lume. Știu că v-ați urmat soțul IT-ist în mai multe locuri, dar în câte țări ați locuit și câte limbi ați reușit să deprindeți? Acum unde aveți reședința?
Ioana Roman: În anul 2006 am plecat din România împreună cu soțul meu. Terminasem facultatea de doi ani, iar Iulian nu accepta faptul că nu își putea continua studiul așa cum își dorea el. El citește și studiază mereu. Este inginer de profesie, iar Cehia i-a oferit șansa de a pune bazele carierei lui în domeniul IT. Am încercat și eu, însă lipsa studiilor în domeniu mă limita la a face o muncă pentru care nu eram nici pregătită și nici nu îmi făcea plăcere. Într-un fel, viața noastră depindea de câte satisfacții oferea locul de muncă al soțului. În 2009 am plecat în Dubai. Acolo, eu am lucrat la Biblioteca Universității Americane. A fost cea mai interesantă experiență din viața mea. Viața într-o țară arabă și munca într-un mediu integral occidental. Aveam o viață pe care mulți ar invidia-o, probabil cel mai frumos loc de muncă al meu și, totuși, îmi doream să plec înapoi în Europa, cu prima ocazie. Această ocazie s-a ivit în 2011, când soțul meu a semnat un contract cu o firmă din Amsterdam. Inițal, pentru un an, însă am rămas nouă! În Olanda am devenit mamă, am învățat despre sistemul educațional local. Atât de diferit față de cel românesc. În aprilie, anul acesta ne-am mutat în Elveția. A fost cea mai grea mutare și sper să fie ultima (înainte de întoarcerea în țară). A trebuit să ne mutăm în plin lockdown dintr-o țară în alta. Soțul era deja mutat din februarie, iar eu am rămas cu copiii ca să terminăm semestrul școlar. A fost o poveste demnă de o (altă) carte. Așadar, din aprilie locuim pe malul lacului Zürich și ne simțim bine. Ne-am integrat rapid. Copiii merg deja la școală și, respectiv, grădiniță și comunică cu succes în limba germană. Este a patra limbă pe care o învață și ei, și eu. Și nu e vorba numai de limbă, ci și de asimilarea culturii respective. În toate țările în care am locuit, am încercat să înțelegem și să ne adaptăm la cultura locală.
Sandrino Gavriloaia: Am înțeles că cei mici vin anual în țară să-și petreacă vacanțele la bunici. De ce? E o practică intrată în tradiția numeroasei dvs. familii care vă ține, în acest fel, aproape unul de altul? Cât de bine știu copiii românește și cum percep cele două realități, cea de vacanță, din țara bunicilor și a părinților și cea a locului nașterii sau a actualei reședințe? Obișnuiesc ei să compare aceste lumi deloc asemănătoare?
Ioana Roman: Deși mergem și în alte vacanțe, încercăm să ajungem la bunici, în România, de două ori pe an. Crăciunul e unic acasă, la Dărmănești. Avem părinții care ne așteaptă, avem tradiții unice pe care doar acolo le putem ține și avem datoria de a le arăta copiilor de unde venim. Noi doar acolo mergem la biserică. Acasă vorbim românește. Copiii folosesc între ei olandeza, însă cu noi vorbesc numai românește. Se roagă în limba română. E interesant să îi auzi întrebând diverse cuvinte, în diverse limbi: mami, cum se spune pe românește – feeling? Este evident că limba lor română nu e precum cea a copiilor din România. Băiețelul, Hugo, face des dezacorduri. Dar corectăm mereu și învățăm. Victoria și Hugo iubesc România foarte mult. Este locul lor preferat. În România e mâncarea mai bună, bunicii au mereu ceva dulce, sunt desene animate (pe românește) și nu există niciun fel de program. Cu toate astea, ei înțeleg că asta e doar „vacanță”. Într-o anumită măsură se simt și olandezi. Le lipsesc tradiții din Olanda (mersul cu colindul la Sf. Martin, sărbătorirea Zilei Regelui și, mai ales, a Sfântului Nicolae). Acum, de exemplu, învață că în Elveția se sărbătorește Crăciunul, ca în România (ceea ce e total diferit față de Olanda). Sunt copii care la vârstele de 8 și 6 ani cunosc foarte bine noțiunea de „diversitate”.
Sandrino Gavriloaia: Ce resorturi v-au îndrumat spre acest proiect? V-a afectat, cumva, în această decizie imaginea nu tocmai bună a țării noastre în Occident? De fapt, pentru cine ați scris și editat această carte frumoasă, cu o ilustrație bogată, adecvată bunei dvs. intenții?
Ioana Roman: După cum am amintit, în Olanda am locuit nouă ani. Acolo mergeam foarte des la bibliotecă. Victoria citește singură cărți de la vârsta de 4 ani. Ea a găsit în biblioteca pe care o frecventam în Olanda o carte despre România și a cerut să o luăm acasă. Am luat-o cu noi și când m-am uitat pe ea, acasă, nu știam dacă să i-o dau sau nu copilului să o citească. Ne-am uitat împreună pe ea și a trebuit să reformulez informațiile găsite acolo. Nu mai vorbesc de fotografiile complet nerelevante care se găseau în respectiva carte. A fost scrisă de cineva care nu cred că a călcat vreodată în țara noastră. Pentru că nu poți să compui așa o carte fără să ai intenții clare de denigrare a unei țări. Ei bine, această carte, împreună cu întrebările despre țara noastră primite constant de la copiii mei m-au făcut să mă gândesc să fac ceva pentru a umple golul informativ al copiilor români de peste granițe.
Sandrino Gavriloaia: De ce ați optat pentru acest titlu, „Amintește-ți România"? Cum ați structurat cartea-album? Și cum au reacționat copiii crescuți departe de țară care au văzut și parcurs cartea? Dar propriii dvs. copii?
Ioana Roman: Am ales titlul acesta pentru că este dedicat copiilor care vin în vacanță, în țară. Adică acelor copii care nu trăiesc în România și care, poate, nu se vor întoarce niciodată pentru totdeauna. Am vrut să îi îndemn să nu uite, să își amintească măcar puțin de țara părinților și bunicilor lor. Cartea începe cu noțiuni generale despre țară: limba, moneda, imnul, granițele și sistemul administrativ. Apoi urmează informații structurate pe regiuni, cele trei mari regiuni istorice care formează România. Am crezut că este mai ușor de localizat pe hartă și de familiarizat cu numele regiunilor pe care copiii le aud la părinți. Am dorit să le fac înțeles micuților ce este Transilvania despre care întreabă toți străinii, ce este Moldova și cum să nu confunde regiunea cu țara. Spre exemplu, la întrebarea copilului: ce este Kurtoskalacs? am răspuns naiv: colac sau cozonac ardelenesc. Vă puteți imagina care a fost următoarea întrebare. A trebuit să explic ce înseamnă Ardeal. Când am primit acasă, în Olanda, prima carte de la editură, copiii mei s-au uitat ore întregi în ea. Victoria (avea șase ani pe atunci) a privit pagina de gramatică timp de câteva minute și apoi a exclamat ”ahaa, deci așa scrieți și citiți voi pe românește”. Nu a mai avut nevoie de nicio explicație suplimentară pentru a reuși să citească în limba noastră. Încercasem anterior să îi explic cum funcționează grupurile de litere, dar nu înțelegea. Am crezut că e prea mică și că poate trebuie să mai aștept. Am fost atât de fericită să văd că am reușit prin intermediul cărții mele. Tot din carte au învățat și să colinde. Și tot acolo se uită când le e poftă de bucate românești.
Când am dat cartea altor copii români, au fost mirați să vadă în ea lucruri pe care le știau sau de care auziseră, dar acum le puteau citi într-o lucrare. Deoarece în cazul acestor copii, informațiile astea le aud în casă, de la părinți, nu le citesc: uite, scrie despre cozonac și uite cum sunt banii din România sau am auzit și eu poezia asta ori aici, e despre Sibiu, am fost și eu acolo; uite e și cu Vlad Tepeș etc. Cartea a ajuns și în familii în care unul dintre părinți nu este român. Un olandez s-a uitat în ea minute în șir și mi-a spus: am fost de multe ori în România, dar niciodată nu am primit atât de multe informații ca din cartea asta. Nu vorbea românește și evident că nu putea citi, însă pentru el a fost intuitivă și a găsit-o foarte interesantă.
Sandrino Gavriloaia: Să-nțeleg că este o inițiativă strict particulară, de la scriere, redactare, paginare, design și până la costurile editoriale? În ce tiraj ați editat acest volum? Există ori aveți în vedere și versiuni traduse ale ghidului? Vă adresați unor anumite categorii de vârstă sau cartea e destinată tuturor copiilor de români care trăiesc în afara țării?
Ioana Roman: Cartea „Amintește-ți România” este un proiect particular. Eu nu am ținut neapărat să fie o inițiativă privată, însă nu au fost mulți entuziaști la această idee. În plus, mai era și problema distanței. A fost greu să colaborez cu oameni aflați la distanță. Nu înțelegeau mereu ce doream. Inițial, am vrut o carte desenată, însă nu am reușit să găsesc pe cineva care să înțeleagă cum aș fi vrut să arate. Au fost foarte multe necunoscute în acest proiect. Am cheltuit foarte mulți bani să o fac, iar răbdarea și frustrarea au atins cote pe care nu știam că le pot atinge. Am avut aproape un șoc când am dat textul la corectat. Totul a trebuit să fie reformulat pentru că, deși nu aș fi crezut, limba mea română a avut de suferit în urma emigrării și învățării altor limbi. Nu mă refer la gramatică, ci la construcția frazei. Formularea nu mai e corectă. Jurnalista și scriitoarea Otilia Bălinișteanu m-a ajutat în acest sens. Cartea are un tiraj de 500 de bucăți. Le am la mine acasă, în Zurich și le trimit cu drag doritorilor. Se poate comanda la adresa de email - amintestetiromania@gmail.com. Am făcut și o pagină de Facebook pentru acest proiect, cu același nume. Se găsește și în biblioteca din Amsterdam (secțiunea Carte Românească) și Amstelveen (biblioteca frecventată de noi, în timpul șederii în Olanda). „Amintește-ți România” este tradusă în limba engleză și se află la vânzare în format electronic pe gumroad.com. Cartea este destinată, în principal, copiilor românilor din diaspora. Am încercat să folosesc un text care să fie ușor de înțeles pentru copii, informații scurte și adaptate pentru ei.
Sandrino Gavriloaia: Nu v-ați gândit să colaborați în redactarea cărții cu unul sau mai mulți consilieri? Vă întreb acest lucru deoarece am remarcat unele lacune (nu ați pomenit de Dacia și Decebal, nici de cucerirea romană, de Traian sau de originea poporului român), există chiar și unele inadvertențe (spre exemplu, Lucian Blaga nu este simbolist și, în plus, ați omis calitatea lui de filosof sau dramaturg). Nu ați menționat "Miorița", "Meșterul Manole" și nici scriitori importanți, dar ați pomenit-o pe Elena Farago, o poetă minoră.
Ioana Roman: Aș fi dorit cu plăcere să colaborez cu specialiști. Am căutat oameni care să mă ajute, însă nu a fost ușor să îi găsesc. Efectiv, nu am știut unde să caut. Oamenii care se află menționați la sfârșitul cărții sunt fie specialiști pe care se întâmplă să îi cunosc, fie sunt găsiți cu mare greutate. Sunt, evident, multe informații care și-ar fi avut locul lor în cartea mea, însă a trebuit să îmi amintesc mereu publicul meu țintă. M-am pus adesea în locul copiilor mei și mi-am pus întrebările lor. M-am inspirat și din alte cărți de copii din străinătate. Am văzut ce tip de informație oferă acestea și cum este prezentată. Lacunele de care menționați sunt informații suplimentare în care caz fac invitația de a fi cercetate în particular, în cărți de specialitate, precum și la scriitorii mai importanți. Alegerea scriitorilor și textelor care apar în carte este făcută pe baza literaturii pentru copii (mai mici). Cred că majoritatea copiilor aflați peste granițe a auzit sau știe versurile Elenei Farago. Citind despre ceva familiar, le vine mai ușor să citească mai departe. În plus, am dorit să le fac auzite și nume clasice de scriitori și opere. Măcar să tresară la auzul numelor lor, dacă nu mai mult. Sper să le stârnesc curiozitatea și să îi fac să dorească să citească și să știe mai mult decât ceea ce e în carte.
Sandrino Gavriloaia: Aș vrea să ne vorbiți despre dificultățile întâmpinate în cadrul acestui proiect privat. Și mă gândesc aici la drepturile de autor, fotografii și ilustrații, editarea, transportul, depozitarea și desfacerea cărților etc.
Ioana Roman: Întregul proiect „Amintește-ți România” a fost greu. Am încercat să găsesc pe cineva care să deseneze cartea pentru mine. Nu am găsit sau poate că nu am știut eu unde să caut. Am plătit destul de mulți bani pentru desene care nu apar în carte. Când am realizat că nu o să iasă ce vreau eu cu desenele, am decis să cumpăr fotografii. M-am abonat la site-uri de specialitate și am cumpărat sute de fotografii. Apoi am căutat pe cineva care să facă macheta paginilor. Am încercat cu firme specializate din străinătate, dar din cauza limbii, colaborarea a fost foarte grea și am renunțat. Apoi soțul mi-a sugerat un site - upwork.com. Acolo am primit foarte multe oferte, însă una a fost de la un român, Bogdan Oprișan din Suceava. Un profesionist cu care am colaborat foarte bine și care mi-a suportat toate schimbările care îmi veneau în minte. De la el și de la soția lui, Mihaela, care este de profesie fotograf, sunt câteva poze care apar în volum.
Când cartea a fost gata de printat, a trebuit să găsesc o editură care să facă asta. Mai întâi am încercat cu Amazon. Foarte bune servicii, însă ei nu fac coperți cartonate, iar legarea cărților se face într-un singur mod, care nu permite imagini ce se întind pe două pagini. Am purtat tratative cu o editură din Onești, dar aceasta nu asigura transport în străinătate și cum cartea mea era destinată copiilor din afara țării trebuia să rezolv această problemă. În tot acest timp am schimbat poate sute de email-uri cu diverse companii sau oameni. Ajunsesem la capătul răbdării. Am aflat de o firmă de publishing din Lituania care îndeplinea toate condițiile pe care le ceream. Așadar, în ianuarie 2020 am semnat cu ei, iar pe 3 aprilie am primit cărțile la noua mea adresă din Elveția. Am primit multe mesaje de la oameni interesați. Feedback-urile au fost până acum bune. Am în plan să fac și un website care să cuprindă mai multe informații, însă pentru asta insist să găsesc specialiști. Aș colabora cu drag și interes cu orice instituție care ar ajuta la dezvoltarea proiectului „Amintește-ți România”, nu atât pentru îmbunătățirea imaginii țării noastre, cât mai ales pentru o promovare reală a ceea ce înseamnă România și poporul ei.
Sandrino Gavriloaia: Ce reprezintă pentru dumneavoastră familia și ce înseamnă a fi român pe meridianele lumii? Vă considerați un cetățean al lumii sau al Europei? La TVR Internațional vă uitați?
Ioana Roman: Familia este pentru mine totul. Și faptul că sunt româncă mă face să fiu ceea ce sunt azi. E ușor să spui că ești un cetățean al lumii când ești plecat de atât de mulți ani, când ai văzut și înțeles atât de multe culturi, însă român am fost și așa am să rămân în suflet. Indiferent de cetățenia pe care o poartă cineva, rădăcinile nu pot fi tăiate. În țară sunt moldoveancă. Aici în Europa, mă simt român.
Însă când am locuit în Emirate, am simțit, pentru prima dată, ce înseamnă să fii european. Acolo era mai relevant continentul din care provii, decât țara. Poate dacă am merge pe alte planete am simți prima dată ce înseamnă să fii pământean. La televizor, în general, mă uit foarte rar. Deși am urmat cursurile facultății de jurnalism, am realizat că nu vreau să fac această profesie. Am mers la universitate plină de vise, precum cei mai mulți care merg să studieze. A fost prea dur pentru mine. Este și motivul pentru care sunt atât de selectivă și suspicioasă în privința mass-media, dar apreciez Televiziunea Română, în general, pentru că a rămas printre puținele care mai oferă și materiale real informative, documentare și emisiuni culturale. Iar postul TVR Internațional oferă, în plus, materiale destinate celor care trăiesc în străinătate. Îl avem și noi în Elveția, în grila de programe de bază a abonamentului local la televiziune. Sunt multe emisiuni interesante cum ar fi: A doua Românie, Diasporadar, Discover Romania, Vorbește corect!, Profesioniștii... Nu îmi doresc decât mai mult timp pentru a le urmări și, trebuie să mărturisesc, pentru a citi mai mult.
*Fotografii din arhiva personală
Interviu realizat de Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional.
