loader
Foto

Galerie foto

Terapia prin bucurie

Când avem o problemă de sănătate, tot ceea ce ne dorim este să ne facem bine și să scăpăm de suferință. Despre cum putem trece prin momentele mai delicate generate de boală ne vorbește, din propria experiență,  medicul care a redescoperit bucuria vieții, după un diagnostic de cancer la numai 29 de ani.

 

Măriuca Mihăilescu
Un doctor pentru dumneavoastră

Terapia prin bucurie

Dr. Diana Ionescu, profesor de patologie la Institutul Oncologic Vancouver din Canada, este fondatoarea Asociației canadiene CAMP Education Association și unul dintre inițiatorii Uniunii Patologilor din România. A emigrat în Canada acum 27 de ani.

(w882) Terapia pr

Avea 29 de ani și era departe de țară când a aflat că are cancer. Diagnosticat în stadiu incipient în urma controalelor periodice, după o intervenție rapidă, a reușit să ducă o viață și o sarcină normale. Cu atitudinea potrivită, dorință și curiozitatea de a experimenta tot ce vine la rând, mai rău sau mai bun, a descoperit bucuria vieții în lucruri mici, accesibile tuturor. Schimbările ne scot din zona de confort, iar sentimentul predominant este cel de teamă. Dăm piept cu emoțiile noastre și ale celor din jur. Învățăm să acceptăm schimbarea, să respingem stimulii negativi, învăţăm din pierderi și durere, din greșeli și greutăţile vieţii. Acțiunea vindecă frica. Indiferent cât de gravă ar fi o problemă de sănătate, ideal este să ne amintim că cel mai mult contează cum reacționăm și cum ne raportăm la încercarea primită.

Cu expertiză clinică în cancerele ginecologice, de sân şi de plămân, dr. Diana Ionescu este studentă la prima clasă europeană de masterat în patologia moleculară la Universitatea din Nisa. Consideră că a învăța toată viața menține inima și mintea active. Invitata noastră vorbește despre energia țării natale și cât de bine este ca natura să facă parte din viaţa noastră.

Dendroterapia, darul copacilor

Copacii sunt o sursă naturală de energie și sănătate, o adevărată terapie care poate aduce beneficii asupra sănătății fizice și mentale.

(w882) Terapia pr

Legatura dintre Aurel Babeș și testul Papanicolau

Prof. dr. Octavian Buda, medic primar psihiatrie, prof. Istoria medicinei la UMF Carol Davila, fostul președinte al Asociației Europene de Istoria Medicinei și Sănătății povestește că, Aurel Babeș, nepotul lui Victor Babeș, este cel care a descoperit testul Papanicolau ca metodă de screening pentru cancerul de col uterin, descoperire cu care un german a luat Premiul Nobel.

(w882) Terapia pr

Testul, efectuat anual, poate salva mii de vieți așa cum s-a întâmplat și în cazul invitatei ediției de astăzi care este directorul medical al Laboratorului central ce deservește Programul de Screening pentru cancerul de col uterin al provinciei Columbia Britanică, unul dintre cele mai vechi din lume pentru screeningul acestui tip de cancer.

 

La TVR Internaţional, sâmbătă, ora 12.00, împreună pentru sănătate!

***

Această ediție „Un doctor pentru dumneavoastră” este redifuzată sâmbătă, 8 februarie, de la ora 12.00, la TVR Internaţional.

Poate fi urmărită și în reluare luni, 10 februarie, de la ora 17.00 și  marți 11 februarie,, de la ora 6.00.

***

Echipa emisiunii:

Prezentator: Măriuca Mihăilescu

Jurnalist tv: Lucian Băbeanu

Realizator&producător: Monica Ancuța Tiuntiuc

Credit foto: Sursa foto: pixabay- Sven Lachmann/Capturi din emisiune

***

Un doctor pentru dumneavoastră, de 17 ani împreună cu publicul TVRi

Vă reamintim că așteptăm opiniile și sugestiile pe pagina noastră de Facebook.

Puteți urmări edițiile emisiunii și pe TVR+.

21:00 Jurnal Cultural

Prezintă: Bogdan Stănescu, Camelia Văcaru

Producător Miruna Moraru

21:30 Jurnal Cultural

*În spatele imaginii

Prezintă: Bogdan Stănescu, Camelia Văcaru

Producător Miruna Moraru

 
Asigurări. Tipuri și beneficii

Asigurări. Tipuri și beneficii

publicat: marţi, 16 iunie 2026

Angela Avram vă invită luni, 22 iunie, la o nouă ediție a emisiunii „Info Diaspora”, în care este invitată Violeta Ciurel, consultant în ...

DRP deschide înscrierile pentru Taberele ARC 2026: 9.000 de locuri gratuite pentru copiii și tinerii români din diaspora și comunitățile istorice

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunță deschiderea sesiunii de înscriere pentru cea de-a XVII-a ediție a Programului de ...

TVR Internațional - „Un doctor pentru dumneavoastră”, o ediție despre medicina viitorului, cercetare, prevenție și vulnerabilitățile societății contemporane

Echipa emisiunii aduce în atenția publicului teme esențiale pentru sănătatea individuală și colectivă: continuitatea îngrijirii medicale, ...

 

#tvri