loader

Stresul şi influenţa lui asupra sănătăţii, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Care este atitudinea pe care trebuie să o adoptăm pentru a creşte calitatea vieţii, aflăm de la „Un doctor pentru dumneavoastră”, de luni până joi, de la ora 18.30, la TVRi şi online pe TVR+.

 

Ana Maria Ghiur
dr. GABRIEL PAVEL

Luni, 4 decembrie

CREȘTEREA CALITĂȚII VIEȚII PACIENTULUI ONCOLOGIC DUPĂ EXTERNARE

Invitat: conf. dr. Elena Copaciu, coordonator Disciplina ATI, Spital Universitar de Urgenţă București, UMF Carol Davila

Mulţi dintre pacienţii oncologici întâmpină mari probleme atunci când, după încheierea tratamentului, trebuie să revină la viaţa cotidiană. De peste un deceniu, în țările care alocă un procentaj redus din PIB pentru sănătate, OMS recomandă să se acorde prioritate serviciilor de terapia durerii și terapie paliativă, atât în spital cât și la nivel extraspitalicesc (ambulatorii și servicii la domiciliu). Durerea în oncologie trebuie să fie o prioritate. Pentru bolnavul oncologic, sunt utile și servicii specifice de monitorizare. Terapia nutrițională este foarte importantă, inclusiv pentru reducerea ratei mortalității. Monitorizarea toxicității cardiace a citostaticelor, terapia durerii și terapia paliativă sunt, de asemenea, foarte importante. Care este atitudinea pe care trebuie să o adopte familia şi prietenii pentru a creşte calitatea vieţii celor aflaţi într-o asemenea situaţie, aflăm în prima parte a emisiunii.

STRESUL ȘI INFLUENȚA LUI ASUPRA SĂNĂTĂȚII

Invitat: prof.dr. LUIZA SPIRU, medic primar geriatrie, gerontologie, psihogeriatrie, şef Clinica Universitară de Geriatrie Gerontologie şi Psihogeriatrie, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Medicina Longevităţii-UMF Carol Davila, preşedintele FUNDAŢIEI "ANA ASLAN" INTERNAŢIONAL

Stresul emoțional și cel datorat solicitărilor de la locul de muncă sunt unii dintre cei mai răspândiți factori de risc, conducând, în timp, la debutul unei boli. E util să reținem: ”Ura şi invidia sunt devastatoare pentru creier“ iar „Oamenii fericiţi îmbătrânesc mai greu”. O ediție in care aflăm ce se întâmplă dacă nu gestionăm stresul, cum ne influențează acesta sănătatea și ce soluții avem la îndemână să îmbătrânim frumos și sănătos.

Marţi, 5 decembrie

OSTEOPOROZA, ”HOȚUL TĂCUT”

Invitat: conf.dr. GRIGORIE DANIEL, medic primar endocrinologie, director medical Institutul "C.I. Parhon", preşedintele SROBMS (Societatea Română de Osteoporoză şi Boli Musculoscheletice)

Multe femei suferă de osteoporoză, unele fără a avea habar că oasele lor devin tot mai fragile. Ce este osteoporoza, cum este influenţată de hormonii secretaţi de către organism, prin ce metode poate fi descoperită  într-un stadiu incipient şi care sunt tratamentele cu cel mai mare randament aflăm în această ediție.

CANCERUL BRONHOPULMONAR

Invitat: dr. FLORIN CHIRCULESCU, Șef Secție Chirurgie Toracică, Spitalul Universitar de Urgență București 

Unul dintre factorii cei mai ”dăunători” plămânilor este fumatul, care duce la apariția celor mai multor cazuri de cancer pulmonar, mai ales în România. De ce unii fumători se îmbolnăvesc de cancer bronhopulmonar iar alţii nu, este o mare dilemă. De ce oameni care nu au fumat nicio ţigară fac această cumplită boală? Care sunt cauzele şi factorii de risc? Se poate trata eficient cancerul pulmonar? Cum? Găsim răspunsuri în această ediție.

Moderator: dr. Pavel Gabriel

Ediţia din 5 decembrie s-a difuzat în noaptea de marţi de la ora 2.00.

Miercuri, 6 decembrie

FERIȚI-VĂ DE HEPATITE!

Invitat: conf.dr. ANCA STREINU CERCEL, medic primar boli infecțioase, Institutul Național de Boli Infecțioase ”prof. dr. Matei Balș”

Aproximativ un român din 15 are o infecţie cu un virus hepatitic B sau C. Hepatitele cronice B şi C reprezintă boli ale ficatului cauzate de infecţia cronică cu virusurile hepatitice B şi C. Virusurile sunt complet diferite, cu particularităţi distincte şi modalităţi diferite de tratament. Aflăm ce este hepatita autoimună, modul de transmitere a hepatitelor virale (A, B, C, D, E, F, G), care sunt factorii de risc în cazul hepatitelor, prevenirea infectării cu aceste virusuri şi cum putem dispărea din topul în care suntem fruntaşi la numărul cazurilor de hepatită.

IMPORTANŢA FLOREI INTESTINALE

Invitat: prof.dr. DUMITRU MATEI, medic primar pediatrie, medicina familiei, gastroenterologie, competență în ecografie, director medical Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului "Alessandrescu-Rusescu"

Corpul uman, ca toate fiinţele vii, trăieşte în simbioză cu microorganismele. Există foarte multe bacterii benefice pentru organismul viu, precum cele care trăiesc în sistemul digestiv. În tubul digestiv există două tipuri de floră: 85% se ocupă de fermentaţie şi se găseşte în stomac şi în intestinul subţire, iar  15% realizează  putrefacţia şi sunt bacteriile aflate în intestinul gros. Pentru o bună funcţionare a organismului, trebuie păstrat echilibrul între cele două tipuri de floră mai ales prin regimul alimentar zilnic. La naştere, tubul digestiv al nou-născutului este steril, colonizarea lui începe odată cu prima alimentaţie.

Moderator: dr. Pavel Gabriel

Joi, 7 decembrie

TRATAMENTE ÎN STOMATOLOGIE

Invitați: dr. IRINA TROSCA, medic stomatolog, competenţă în implantologie orală, și dr. CARMEN NICOLAE, medic dentist, specializare în patologie orală

În prezent, stomatologia oferă soluții moderne, fără durere - implanturi care, în 24 de ore,  înlocuiesc dantura pierdută. Plombe care imită perfect smalțul dinților. Proteza mobilă tinde să devină istorie.

Care sunt sistemele speciale de reabilitare orală rapidă? Până unde se poate merge? Cât de importantă este examinarea mucoasei orale și ce afecțiuni sunt frecvent localizate la acest nivel?  Sunt întrebări la care aflăm răspunsul în prima parte a emisiunii.

TRATAMENTE NEINVAZIVE PENTRU BOLILE CREIERULUI

Invitat: prof.dr. IOAN OPRIȘ, S.U.A.

Bolile creierului produc schimbări majore în organism. Este recomandat să fie tratate pentru ca viaţa pacientului să se desfăşoare cât mai normal. Creierul este motorul care determină acţiunile şi relaţiile cu noi înşine dar şi cu cei din jur. Oamenii de ştiinţă caută mereu să descopere metode prin care afecţiunile neurologice să fie vindecate neinvaziv iar recuperarea bolnavilor să fie mulţumitoare.

Cum se poate realiza acest lucru, ce efect are terapia cu stimulare magnetică transcraniană și localizată (TMS), aflaţi din această ediţie.

Moderator: dr. Ana Maria Ghiur

***

Partenerii emisiunii:

(w100) Hofigal Ştefan Manea este recunoscut în domeniul fabricării produselor naturale. Se spune că Dumnezeu a lăsat pe pământ 1.000 de boli, dar şi 1001 plante care să ajute la vindecarea noastră. Plantele, sub forma de ceaiuri, tincturi, comprimate, siropuri, pot fi aliaţii noştri în lupta cu agenţii patogeni ce pot cauza boli. Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.hofigal.eu, adresaţi întrebări pe e-mail: medici@hofigal.eu, unde o echipă de doctori vă stă la dispoziţie, sau accesaţi pagina de Facebook.   Număr de contact: 021.334.51.35/021.492.04.42.

Servicii integrate. Vizite puține. Timp câștigat! Clinicile Dentare Dr. Leahu - tratamente stomatologice personalizate pentru adulți și copii, în oricare dintre cele 4 locații din București. Toate dispun de aparatură medicală inovatoare și specialiști pregătiți să rezolve chiar și cele mai complicate probleme dentare. Sănătatea ta orală este în cele mai pricepute mâini! Ne găseşti pe www.cliniciledrleahu.ro şi la numărul de telefon 0374. 475. 555.

(w100) Dermavital Pentru a ajuta cât mai mulţi oameni cu terapii noninvazive şi fără efecte secundare, Florica Munteanu împreună cu specialiştii ei de la Centrul German de Biorezonanţă şi Dermato-Cosmetică oferă informaţii telespectatorilor pe adresa: office@dermavital-med.ro sau pe Facebook. Număr de contact: 021.322.40.04.

(w100) FlorariaTraian Săplăcan, specialist în creşterea şi îngrijirea plantelor, răspunde întrebărilor şi curiozităţilor dumneavoastră transmise la adresa: office@trias.ro sau pe Facebook.

12:00 Români universali

*Teodora Groza-inteligenţa concurenţei

Teodora Groza unul dintre acele nume romanești care au intrat deja în elita mondială. Deși foarte tânără, este licențiată în drept, absolventă de filozofie și lector la Sciences Po Paris. Ea a studiat Dreptul în Olanda şi Austria, iar acum este doctorandă la Universitatea Sciences Po din Paris, unde şi predă. Domeniile ei de interes sunt guvernarea AI, relația dintre inovare și reglementare, impactul noilor tehnologii asupra tehnicilor de reglementare, respectiv Dreptul și Economia.

Ea este, de asemenea, bursier de cercetare pentru proiectul Track AI, o inițiativă co-găzduită de Sciences Po Law School și CodeX, The Stanford Center for Legal Informatics. În plus, ea a fost redactor și curator al Harvard Journal of Law Technology Digest și este redactor-șef al Stanford Computational Antitrust Journal.

Teza de doctorat a Teodorei se concentrează pe guvernarea noilor tehnologii prin diverse module juridice (antitrust, drept corporativ, guvernanța datelor) și este considerată revoluționară în domeniu.Teodora Groza a mai scris și despre piețele de date, guvernanța noilor tehnologii, rolul reglementărilor în promovarea inovării și impactul noilor modele de afaceri asupra cadrelor antitrust din UE și SUA. Teza de licenţă în Drept a Teodorei a fost premiată, în 2019, drept cea mai bună cercetare în domeniul Dreptului european.

Este deosebit de implicată social și participă la nenumărate seminarii, conferințe și colocvii menite să contribuie la instruirea societății și mai ales a generațiilor tinere. Deși trăiește acum în Paris, Teodora Groza ține legătura cu Oradea natală și este activă și în România.

Realizator si prezentator Cristian Tabără

Producător Marin Găbudean

(Reluare)

12:30 România în lume

*Invitate: Medeea Marinescu-actriţă şi Alexandra Solea-manager cultural

Moderator Kyrie Mendel

Realizator Bogdan Stănescu

Producător Liliana Văduva

(Reluare)
 
Teodora Groza - inteligenţa concurenţei

Teodora Groza - inteligenţa concurenţei

publicat: joi, 08 mai 2025

Teodora Groza unul dintre acele nume romanești care au intrat deja în elita mondială. Deși foarte tânără, este licențiată în drept, absolventă ...

Drumuri aproape: Lugoj

Drumuri aproape: Lugoj

publicat: miercuri, 07 mai 2025

Lugojul e nod rutier și feroviar, dar mai e, privit din altă perspectivă, un nod cultural și istoric de mare importanță, atât în vremea ...

TVR organizează dezbaterea decisivă a alegerilor prezidenţiale la Palatul Cotroceni

„Un preşedinte pentru România" va fi difuzată joi, 15 mai 2025, pe canalele TVR1, TVR INFO, TVR Internaţional şi TVR MOLDOVA şi în mediul online

 

#tvri