Informații și recomandări de actualitate pentru sănătate ați putut revedea la "Un doctor pentru dumneavoastră", în perioada 13-16 septembrie, la TVR Internațional.
Luni, 13 septembrie, doctorul Teodor Coldea, medic primar medicină sportivă, competență în acupunctură și medicină ayurvedică, ne spune cum putem să avem grijă de imunitatea noastră și cum mergem mai departe cu credință, cu gândire pozitivă și păstrând echilibrul în toate.
Se vorbește frecvent despre stil de viață sănătos, dar oare știm cu adevărat ce înseamnă un stil de viață sănătos? Găsim răspunsuri în ediția de marți, 14 septembrie în care invitații noștri, dr. Virgiliu Stroescu, medic primar endocrinolog și dr. Gerasimos Tsilimidos, medic medicină generală din Grecia, îndeamnă la cumpătare, dobândirea unei imunități bune și renunțarea la consumul de alcool și al altor substanțe toxice.
Toate produsele vegetale au vitamine, minerale, proteine, glucide, substanțe fitochimice, hormoni vegetali și sunt recomandate și în anotimpul rece, cu efect mult mai sigur decât al suplimentelor alimentare.
Mișcarea - numărul 1 în menținerea sănătății este tema ediției de miercuri, 15 septembrie. Vorbim cu dr. Vlad Cătălin Gican, medic primar chirurgie ortopedică și traumatologică, și dr. Georgiana Tache, medic primar medicină fizică și reabilitare medicală, despre importanța mișcării în sezonul rece, recomandări de prevenire a afecțiunilor locomotorii și psihice și despre cele mai utilizate metode de recuperare terapeutică.
Exercițiile fizice moderate, aproximativ 30 de minute pe zi, într-un mediu bine aerisit, măresc capacitatea pulmonară și rezistența în fața bolilor, mai ales a celor infecțioase. În cazul în care suferiți de afecțiuni la care este contraindicat efortul major, este vital să cunoașteți durata, intensitatea și tipul exercițiilor care vă sunt recomandate pentru a vă menține tonusul și sănătatea în echilibru.
Joi, 16 septembrie, prof. dr. Elvira Brătilă, șeful disciplinei Obstetrică–Ginecologie a Spitalului Clinic de Obstretică-Ginecologie „Prof. dr. Panait Sîrbu“ din Bucureşti, membru fondator al Societăţii de Endometrioză şi Fertilitate Est-Europeană, primul ginecolog din România care a folosit ultraperformantul robot Da Vinci în tratamentele ginecologice și preşedintele Societăţii Române de Uroginecologie, ne informează care sunt principalele tratamente pentru prolaps genital și alte afecțiuni ginecologice.
Moderator: Măriuca Mihăilescu
Sănătatea este cea mai importantă, să avem grijă de ea!
***
Producător tv: Monica Ancuța
Edițiile emisiunii pot fi urmărite online pe TVR+.
***
Partenerii emisiunii:
Hofigal rămâne una dintre cele mai puternice companii de produse naturale, cu capital sută la sută românesc. Fondată de regretatul cercetător Ștefan Manea, Hofigal continuă să lupte, alături de partenerii și colaboratorii săi, pentru semeni, cu aceeași dăruire și respect. Se spune că pe pământ sunt 1000 de boli, dar și 1001 plante care să ajute la tratarea acestora. Pentru mai multe informaţii, accesaţi siteul: www.hofigal.eu, pagina de Facebook sau adresa de mail: medici@hofigal.eu, unde o echipă de doctori vă stă la dispoziţie. tel.:Tel.: 021.334.51.35/021.492.04.42.
Pentru a ajuta cât mai mulţi oameni cu terapii noninvazive şi fără efecte secundare, Florica Munteanu împreună cu specialiştii ei de la Centrul German de Biorezonanţă şi Dermato-Cosmetică oferă informaţii telespectatorilor pe adresa: office@dermavital-med.ro sau pe Facebook. Număr de contact: 021.322.40.04, (+4)0731.871.968.
Traian Săplăcan, specialist în creşterea şi îngrijirea plantelor, răspunde întrebărilor şi curiozităţilor dumneavoastră transmise la adresa: office@trias.ro sau pe https://www.florariatrias.ro/. Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/florariatrias.ro . Telefon: (+4) 0751.136.412.