TVR Internaţional a difuzat duminică, 14 august, de la orele 4:00 şi 22:00, filmul românesc “Toată lumea din familia noastră”, în regia lui Radu Jude.
“Toată lumea din familia noastră” este povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să plece în vacanţă împreună, dar cărora le dau de furcă încurcăturile relaţiilor de familie.
Marius vine să-şi ia fetiţa, pe Sofia, de la fosta soţie, care trăieşte cu mama şi cu actualul ei iubit. O ceartă iscată între cei patru adulţi se transformă într-o altercaţie serioasă, cu accente când dramatice, când penibile, care nu fac decât să o sperie pe micuţa Sofia.
Filmul lui Radu Jude a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de la Sarajevo (2012), premiul Grand Prix CinEast (2012) şi premiul pentru cea mai bună peliculă la Festivalul “Anonimul” (2012).
UCIN a distins filmul cu mai multe premii - pentru regie, interpretare masculină-Şerban Pavlu, interpretare feminină-Mihaela Sîrbu, interpretare feminină rol secundar-Sofia Nicolaescu.
În distribuţie îi mai puteţi vedea pe Gabriel Spahiu, Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu, Alexandru Arşinel.
În 2012, la TIFF, filmul a luat Premiul Zilelor Filmului Românesc la secţiunea lungmetraj, iar un an mai târziu Premiile Gopo îl recompensau pentru Cel mai bun scenariu, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriţă în rol secundar-Mihaela Sîrbu.
"Cea mai fericită fată din lume" reprezintă debutul în lungmetraj al lui Radu Jude. Până în momentul lansării filmului pe marile ecrane din România, "Cea mai fericită fată din lume" a obţinut Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Sofia, Premiul pentru Cel mai bun scenariu la B-EST Intl. Film Festival si Premiul FIPRESCI la IndieLisboa. Filmul a fost selecţionat în ACID Programme la Festivalul de la Cannes 2009.
Pentru lungmetrajul „Aferim!”, Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru cea mai bună regie în 2015, la Berlin.