loader
Foto

Piața forței de muncă, între export şi import de specialişti

Ce şanse mai sunt ca specialiștii români plecaţi în ultimele trei decenii să revină acasă? Pe 2 august, de la ora 21, la TVR i, s-a difuzat o ediție de colecție "Investiţi în România!". Reluare pe 3  august, orele 4 și 12.00 (ora României).

 

Investiţi în România!

În ultimii 30 de ani, migraţia masivă a românilor a dus la formarea unei “A doua Românii” în afara graniţelor ţării.

Dacă după deschiderea frontierelor în 1990 au plecat specialişti cu grade înalte de pregătire, în anii care au urmat au părăsit ţara oameni cu diverse calificări, de la muncitori în agricultură, la lucrători în construcţii, comerţ, servicii, asistenţă socială, foarte mulţi şi necalificaţi, unii dintre ei devenind „carne de tun” pe meleaguri străine. S-a adăugat exodul medicilor, de fapt doctori şi personal sanitar. România a ajuns astfel una dintre ţările cu cea mai mare diasporă din lume. Avantajul existenţei unei forţe de muncă extrem de pregătită s-a transformat în lipsa acută de angajaţi, cu repercusiuni economice şi sociale grave.

Cum s-a reuşit diminuarea emigraţiei în sectorul medical? Ce soluţii există şi cum vor fi luate pentru a sprijini antreprenorii şi a nu bloca marile proiecte de investiţii?

Cristina LEORENŢ, moderator şi realizator, discută cu Laszlo ATTILA, membru în Comisia pentru antreprenoriat şi turism şi în Comisia pentru sănătate din Senatul României, despre piaţa muncii din ţara noastră, de la export la import de specialişti, măsuri legislative care să stimuleze dezvoltarea antreprenoriatului şi care să sprijine turismul mai ales după pandemie şi fonduri comunitare de care putem beneficia pentru pregătirea specialiştilor în diverse domenii. Vorbim şi despre actualizarea legislaţiei pentru accesul lucrătorilor străini pe piaţa autohtonă şi punctăm oportunităţile pentru românii plecaţi peste hotare, astfel încât să se întoarcă acasă.

(w882) investiti

Domeniul construcţiior se confruntă în ultimii ani cu o lipsă acută a forţei de muncă, la care se adaugă, începând din 2021, preţuri exorbitante la utilităţi şi materii prime. Cum ar trebui sprijiniţi antreprenorii pentru a duce proiectele mai departe? Ce facilităţi au muncitorii din acest sector? Ne spune ing. Adriana IFTIME, director general al Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii.

(w882) investiti

Stăm de vorbă şi cu Iulian MANTA, de la Federaţia Naţională a Muncitorilor din Construcţii şi Lemn, din Roma, care vorbeşte despre ce se întâmplă pe piaţa forţei de muncă din Italia, cum sunt integraţi românii în peninsulă, ce beneficii li se oferă şi în ce măsură se gândesc să se reîntoarcă acasă.

(w882) investiti

De la Călin ILE, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, aflăm cât de afectată a fost industria ospitalităţii de pandemie, care sunt provocările actuale şi ce măsuri ar trebui adoptate pentru a-i susţine pe cei care au investiţii în turism.

(w882) investiti

Echipa Investiţi în România! vă invită să urmăriţi un reportaj despre pregătirea specialiştilor în agricultură, realizat la liceul Liceul Tehnologic "Nicolae Bălcescu" din Alexandria, dar şi un interviu cu Adrian BĂJENARU, vicepreşedintele Asociaţiaţei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România, care ne spune cum îi putem determina pe români să rămână să lucreze în ţară, ambele materiale fiind semnate de jurnalistul Răzvan ONESA.

(w882) inve

Iar de la Marius ȘTEFĂNESCU, președintele Patronatului Forței de Muncă Străine, aflăm care sunt domeniile în care este nevoie cel mai mult de forță de muncă din afară, din ce state provine majoritatea lucrătorilor străini, de ce sunt atrași de țara noastră şi care sunt beneficiile care li se oferă, într-un interviu realizat de jurnalista Roxana SEGNEANU.

(w882) investiti

Invitaţi:

● LASZLO ATTILA – membru Comisia pentru antreprenoriat şi turism, Comisia pentru sănătate, Senatul României

● ing. ADRIANA IFTIME – director general Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii

● IULIAN MANTA – sindicalist, Federaţia Naţională a Muncitorilor din Construcţii şi Lemn, Roma

● CĂLIN ILE – preşedinte Federaţia Industriei Hoteliere din România

***

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a emisiunii!

20:00 Investiţi în România!

* Promovarea României turistice

Invitaţi: Gabriel Şteţco-secretar de stat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, conf. dr. Marilena Stoian-preşedinte fondator Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural, conf. dr. Paulina Popoiu-manager Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Bucureşti, Mihai Bârsan-fondator şi organizator competiţia „Destinaţia Anului”, Annamária Kyrály-preşedinte Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Rimetea, judeţul Alba, Deák Székely Szilárd Levente​ -primar Rimetea, judeţul Alba, Alexandru Filip-manager de destinaţie, Organizaţia de Management al Destinaţiei Municipiul Tulcea, Alin Uşeriu-iniţiator Via Transilvanica, preşedinte Asociaţia Tăşuleasa Social-Tihuţa, judeţul Bistriţa-Năsăud

Jurnalişti: Raluca Amzăr, Anamaria Ghiur, Roxana Ghiţulescu

Moderator şi producător Cristina Leorenţ

21:00 Jurnal Cultural

Prezintă: Bogdan Stănescu, Camelia Văcaru

Producător Miruna Moraru

 
Posibilitatea scurtării proceselor judiciare

Posibilitatea scurtării proceselor judiciare

publicat: marţi, 24 martie 2026

În această ediție, Angela Avram și invitatul său, avocatul Dan Laurențiu Stoicescu, vă propun o discuție despre câteva modalități de ...

Promovarea României turistice

Promovarea României turistice

publicat: luni, 23 martie 2026

investiţiile sunt cuvântul de ordine în programul nostru. Vorbim despre infrastructuri moderne de toate tipurile, însă niciodată nu uităm să ...

Porțile Siciliei

Porțile Siciliei

publicat: luni, 23 martie 2026

Dincolo de granițe, dincolo de istorie, există o memorie comună – o memorie spirituală care a modelat identitatea continentului. „Europa Sacră” ...

 

#tvri