loader

"Reconstituirea", de Lucian Pintilie, la TVRi

Telespectatorii TVR Internațional pot urmări un film clasic al cinematografiei românești - "Reconstituirea", de Lucian Pintilie, sâmbătă, 13 august, de la ora 23.00.

 

Considerat unul dintre regizorii europeni care au marcat arta timpului său, regretatul Lucian Pintilie este cineastul şi omul de teatru care a inspirat generaţii de regizori şi actori emblematici.

„Reconstituirea” este o ecranizare a nuvelei omonime a prozatorului şi scenaristului Horia Pătraşcu. Capodoperă a regizorului Lucian Pintilie, „Reconstituirea” a fost considerată de criticii români de film, în 2008, cea mai bună producţie din istoria cinematografiei noastre.

Subiectul urmăreşte anchetarea unui incident dintr-un local. Doi elevi la „seral” merg într-o seară să-şi sărbătorească absolvirea printr-o beție de pomină. Ceea ce începuse ca o petrecere degenerează într-o încăierare, iar tinerii îi sparg capul ospătarului care încerca să-i despartă.

Câteva zile mai târziu, anchetatorii, alături de o echipă de filmare, îi iau pe sus pe făptaşi, Ripu (Vladimir Găitan) şi Vuică (George Mihăiţă).

(w882)

Dacă s-ar fi judecat cazul, tinerii ar fi riscat doi-trei ani de închisoare. Procurorul preferă o altă pedeapsă: vinovaţii vor reconstitui evenimentele, într-un film educativ, pentru ca publicul să tragă învățăturile necesare. Prin acte de o crasă stupiditate miliţienească, adevărate scene de comedie neagră, sub ochii investigatorilor se produce o tragedie.

Realizat în alb-negru, filmul a beneficiat de interpretările de excepţie ale actorilor Vladimir Găitan, George Mihăiţă, George Constantin, Emil Botta, Ernest Maftei, Ileana Popovici, Ştefan Moisescu. Premiera a avut loc în ianuarie 1970, deşi filmările s-au desfăşurat în 1968. Lansarea a întâmpinat mari probleme, iar difuzarea a fost limitată în cinematografele de la periferie. În câteva săptămâni, producţia a fost retrasă, iar cinefilii s-au mai putut bucura de vizionare abia în 1990. Succesul la public a fost însă uriaş.

(w882)

„Reconstituirea are trei povești. Una este cea reală, care s-a petrecut în Caransebeș, în perioada în care eu eram activist la o Casă de cultură raională. Exista localul Pescăruș, pe malul Timișului, în acest loc superb care este Caransebeșul meu natal. Acolo, câțiva absolvenți de liceu, de la seral, au făcut un chef, s-au luat la bătaie, au dărâmat niște barăci. Era o nenorocire, se apropia ziua de 23 August, era prin '61-'62, autoritățile au intrat în panică, le strica festinul. I-a umflat poliția, i-a băgat în pușcărie, erau vreo 12 oameni. Ni s-a propus nouă, Casei de cultură și unui cineast amator din Oțelu Roșu să facem un film educativ, să-i aducă pe toți acești 12 oameni în fața poporului, să vadă ce au făcut la beție. La reconstituirea reală, filmată, prima reconstituire, am avut un șoc îngrozitor. Erau copii, erau niște copii. Îi obliga poliția să facă așa cum au făcut atunci. Dar acolo era plajă, un ștrand, erau puștoaice îmbrăcate în costume de baie, unii aveau legături între puștoacele alea, și ăștia îi obligau să facă ce au făcut atunci, la beție, ceea ce era absurd. Pe mine m-a înfiorat.

Au trecut niște ani, am intrat la facultate la cinematografie, mi-am adus aminte, am avut subiectul și-a ieșit proza, care este a doua reconstituire. (...) După câteva luni, mă scoate din examenul de stat Lucian Pintilie, dădeam examen cu Mihnea Gheorghiu. Prima reacție a mea a fost: Domnule Pintilie, nu vă supărați, a vrut să facă și domnul Ciulei, eu vreau să știu: moare sau nu moare Vuică în final? Asta a fost și a urmat filmul, care s-a turnat la Sinaia. Deci a ieșit filmul. Asta e a doua poveste a Reconstituirii. A avut loc un fel de premieră, ciudată, două luni de zile a înnebunit operatorul de la cinematograful „Luceafărul” din București, numai acolo a rulat. Eu mă bucuram, se spărgeau geamurile la cozi, poliție etc. Mă întâlnesc cu Pintilie, care pleca la Timișoara, la o așa-zisă premieră, fără afiș, fără nimic... . , mi-a spus el.  După aia am văzut mecanismul în țară. A rulat în câte un mare oraș, primele două zile până auzea lumea, după care se scotea de pe afiș. Deci a fost, practic, interzis. Asta este a treia poveste”, a povestit prozatorul şi scenaristul Horia Pătraşcu într-un interviu publicat în 2008.

(w882)

 

4:30 Istoriile oraşului

*Continuităţi feminine. Strada Frumoasă nr. 50-56

Povestea unei familii venite din Republica Moldova, proprietara a unui apartament in blocul proiectat de Virginia Andreescu Haret pe vechia moșie a familiei Cantacuzino, vis-a-vis de Muzeul George Enescu, fostul Palat Cantacuzino.

Realizator şi producător Raluca Bibiri

5:00 România face bine

*Satul vertical

Două povești din București despre oameni care au descoperit că un loc devine cu adevărat acasă abia atunci când ai cu cine să-l împarți.

Într-un orasș în care mii de oameni locuiesc unii lângă altii fără să se cunoască, există comunităti care încearcă să schimbe regula. La blocul Dioda, un teren gol s-a transformat într-o grădină comunitară, iar grădina a adus oamenii împreună. În complexul Citadela din Titan, locatarii au mers mai departe: au creat spatii verzi, au amenajat locuri de întâlnire si au pus în miscare activităti care îi apropie, de la ateliere si târguri până la lectii pentru copii si initiative de ajutor reciproc.

Sunt două exemple diferite, dar cu aceeasi idee la bază: comunitatea nu apare de la sine. Se construieste, om cu om, prin gesturi mici si lucruri făcute împreună. Poate că si printre blocurile Bucurestiului poate prinde viată un sat — unul vertical, în care oamenii nu doar locuiesc unii peste altii, ci învată să trăiască unii alături de ceilalti.

Prezintă Irina Luca

Realizator Ioana Muresan

(Reluare)
 
Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

publicat: vineri, 06 noiembrie 2026

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

 

#tvri