loader
Foto

Miturile comunismului: Frontieriştii

Un fenomen încă tabu pe agenda publică: fenomenul frontierist, adică fuga din ţară, prin trecerea ilegală a frontierei, în perioada comunistă. Un capitol sângeros al istoriei noastre recente: mii de fugari, prinși, au fost împușcați sau torturați în anchete, iar pentru toate acestea, după 35 de ani de democrație, nimeni nu a fost găsit vinovat.

 

Pentru autoritățile comuniste și pentru grăniceri, frontierist era echivalent cu infractor: cei prinși erau pedepsiți cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Cei care au reușit să plece sunt azi cetățeni ai lumii, iar cei care s-au întors după ‘90 au reticențe în a mărturisi.

Invitații acestei ediții sunt Marina Constantinoiu, jurnalista care împreună cu colegul ei, Istvan Deak, a creat o campanie de presă dedicată fenomenului frontierist și Cătălin Popescu, unul dintre frontieriștii care a traversat Dunărea înot. Cum privim astăzi acest fenomen pentru care nu există dreptate în justiție și nici o compensație morală pentru victime aflăm în ediția FRONTIERIȘTII.

Vă invităm să revedeți această ediție a emisiunii „Miturile comunismului” miercuri, 6 august, de la ora 12.00.

10:00 Vedeta familiei

*Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Sezonul 6 al emisiunii concurs Vedeta familiei începe la TVR. Câștigătorii se vor califica la marea competiție din toamnă, Sezonul Campionilor. Telespectatorii vor putea urmări un concurs care îi va ține cu sufletul la gură, momente muzicale susținute de cei care au câștigat trofeul de-a lungul celor 5 sezoane precedente dar și de vedete îndrăgite și copiii lor.

Sezonul al 6-lea se va bucura de un juriu extraordinar, de data acesta format din Andreea Bălan, Elena Gheorghe, Radu Bănică și Sanda Ladoși.

Prezintă Florina Constantinescu

Jurnalist Iulia Ioaniţoaia

Producător Monica Mihai

(Reluare)

11:30 Eu pot!

*Stilurile de ataşament

Invitat Sorin Lucaci, psiholog

Realizator Anca Mazilu

 
Medici pentru România - Întoarcerea care vindecă: dr. Octavian Bucur

Rând pe rând, profesioniști cu ani de experiență în spitale de prestigiu din străinătate, decid că Acasă e mai bine și pot face o diferență. Sunt ...

Eu pot!, cu Sorin Lucaci

Eu pot!, cu Sorin Lucaci

publicat: joi, 31 iulie 2025

Stilul nostru de atașament modelează felul în care iubim și ne conectăm. Sorin Lucaci, psiholog, este invitatul Ancăi Mazilu la emisiunea „Eu ...

Miturile comunismului: Frontieriştii

Miturile comunismului: Frontieriştii

publicat: miercuri, 30 iulie 2025

Un fenomen încă tabu pe agenda publică: fenomenul frontierist, adică fuga din ţară, prin trecerea ilegală a frontierei, în perioada comunistă. Un ...

 

#tvri