Patrimoniul Muzeului Colecțiilor de Artă din București s-a îmbogățit printr-o donație datorată doamnelor Alexandra Slavu și Marie-Marguerite Iuca, fiicele gravorului, pictorului și profesorului Simion A. Iuca.

Format în mediul artistic parizian, Simion A. Iuca (1907 - 1994) a contribuit în mod hotărâtor la dezvoltarea învățământul nostru de artă și la formarea mai multor generații de gravori și artiști români.

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVRi, a realizat un interviu cu fiicele artistului, Alexandra Slavu, istoric de artă și Marie-Marguerite Iuca, artist vizual, despre donația Colecției „Simion A. Iuca" către Muzeul Colecțiilor de Artă, secție a Muzeului Național de Artă al României, precum și despre personalitatea și creația celui care a refondat școala românească modernă de gravură. Interviul este ilustrat cu lucrări realizate de artistul Simion A. Iuca, opere care fac acum parte din circuitul expozițional al Muzeului Colecțiilor de Artă din București.

Autoportret Simion A. Iuca, gravură cu acul

Jurnalistul TVR Internațional, Sandrino Gavriloaia, a purtat o discuție, pe calea internetului, între București, Paris și Toscana, cu descendentele artistului.

Alexandra și Grigore Slavu - București, 2015

În PRIMA PARTE, vă supunem atenției dialogul cu Alexandra Slavu din Franța.

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Faceți parte dintr-o familie în care arta a fost și a rămas principala preocupare. Dumneavoastră sunteți critic și istoric de artă, sora dvs. este artist vizual, fiind o pictoriță cunoscută în Franța și Italia sub numele de Marie-Marguerite Iuca, iar soțul dvs., Grégoire Slavu, este sculptor. Dar cine a fost tatăl dvs., Simion A. Iuca?

Alexandra Slavu: Viața lui de pictor, gravor și profesor de gravură a fost un drum creator lung, perseverent și trainic pentru învățământul românesc de artă. Picturile, gravurile, desenele rămase după dispariția lui, dar și mărturiile foștilor săi studenți sau ale unor critici și colegi de breaslă – toate confirmă împlinirea năzuinței lui din tinerețe.

Când a reușit la probele de admitere la Școala de Belle-Arte din Paris în 1929, Simion Iuca i-a scris tatălui său, descriind cum s-au petrecut lucrurile și încheind cu următoarele cuvinte: „Acum, cu perseverență, nădăjduiesc să creez și eu ceva în artă”.

A plecat la Paris, ca mulți alți artiști din acei ani, spre orașul european cel mai vestit pentru viața artistică de la începutul secolului XX, pentru a se perfecționa în pictură, cu maestrul său Lucien Simon. Acolo a practicat și gravura, pe care s-a străduit s-o învețe și s-o stăpânească în toate tainele ei, căci este o tehnică grea, variată și foarte exigentă. Tata revenea regulat în țară și aici a constatat că era nevoie de cineva care să redea viață catedrei de gravură de la Școala de Belle Arte, care nu mai funcționa după plecarea lui Gabriel Popescu. Așa a hotărât să aducă la acea catedră toată experiența și știința acumulate la Paris, să-și prezinte candidatura și să „pună pe roate” un învățământ care se pierduse. Localul era într-o stare mizerabilă, uneltele și materialele specifice lipseau! A căutat sprijin material la cunoscuți (azi s-ar spune că a căutat sponsori) și când a fost nevoie, a plătit din buzunar. Iar catedra de gravură din București a cunoscut o remarcabilă dezvoltare.

Alexandra Slavu împreună cu părinții la București: Simion A. Iuca și Marie-Liliane.

Trebuie să spun că, dincolo de figura Profesorului, reprezentând o autoritate în domeniu și având o ținută de o mare eleganță, Simion Iuca (în familie și în cadrul relațiilor amicale i se spunea Ony) era devotat familiei, soției și celor două fete, dar și altor membri ai familiei care aveau nevoie de sprijin și ajutor. Avea o fire generoasă și o mare disponibilitate pentru cei din jurul său. Pentru mine, care din păcate nu am avut, ca sora mea, talentul sau darul creației, alegerea studiilor de istoria artei s-a datorat tatei, fără însă ca el să-mi fi impus aceasta, ci a fost o alegere firească. Am crescut între cărți de artă, și el, și mama ne ajutau să privim operele de artă și să înțelegem ce priveam, am bătut expozițiile din București cu tata de mână, am fost „ajutorul” lui în atelierul său la imprimarea unora dintre gravuri, m-am sfătuit cu el: nu puteam alege altă cale !

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Știu că a durat câțiva ani până când donația făcută de dvs. să ajungă să fie expusă de Muzeul Colecțiilor de Artă. De ce ați recurs la acest gest?

Alexandra Slavu: În anii comunismului, valoarea sa ca artist, dar și ca profesor, a fost prea puțin recunoscută. Abia după dispariția lui din 1994 și anume în anul 2000, Mihai Oroveanu, binecunoscutul și regretatul istoric și critic de artă, a organizat la galeria de la Teatrul Național din București, o mare expoziție cu caracter retrospectiv, în care s-a putut vedea o parte din opera grafică și din pictura lui Iuca, alături de o selecție de lucrări ale studenților săi, prezența lor lângă cea a maestrului completând întreaga „operă de artist și profesor” a lui Simion A. Iuca. Evenimentul acela a avut ceva special, căci prezența publicului și câteva dintre picturile tatălui meu, mai puțin cunoscute, au generat un nou interes pentru opera lui. Apoi, în 2007, la comemorarea centenarului nașterii sale, au avut loc două manifestări la București, una organizată de Universitatea Naţională de Arte și alta la Galeria Dialog a Primăriei Sectorului 2. Și cu acea ocazie s-au adus din nou nenumărate mărturii emoționante de la cunoscuți, colegi, critici, prieteni, studenți, chiar dacă trecuseră mai mulți ani de la dispariția sa. Atunci am ajuns la convingerea că trebuie sa fac ceva pentru ca amintirea tatei şi a creaţiei sale, ca artist și ca dascăl să nu se piardă.

Vas cu bujori - Simion A. Iuca

Era posibilă alcătuirea unei colecții care să prezinte parcursul artistic al tatei. Pe de altă parte, o serie de documente pe care le mai dețineam, relative la activitatea de profesor de gravură, puteau reprezenta un interes pentru istoria Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București, devenit astăzi Universitatea Națională de Arte.

Trebuia să fac un inventar al lucrărilor de care dispuneam, sora mea și cu mine, atât în locuințele noastre din Franța, cât și în atelierul de artist al tatei din București, apoi să decidem o selecție reprezentativă pentru drumul lui artistic. Împreună cu Mărgărita, m-am pus pe treabă, ceea ce nu a fost simplu, eu locuind în Franța și venind la București o lună, două pe an, timp în care puteam amândouă lucra la acel inventar.

La umbra copacilor, monotip - Simion A. Iuca

În cele din urmă, am decis să propunem donația unor opere de gravură, pictură și desen Muzeului Colecțiilor de Artă din București, pe care îl socotesc a fi un admirabil complex muzeal de o mare bogăție artistică, în care locul creației lui Simion A. Iuca, alături de colecții de artă contemporane cu el, este evident. Propunerea am făcut-o, în scris, în iulie 2018, a fost acceptată și contractul de donație a fost semnat la notar în octombrie 2018. Deschiderea pentru public a avut loc în 11 iunie 2019 (de fapt, direcția muzeului a avut amabilitatea să organizeze deschiderea în funcție de data sosirii mele, împreună cu soțul meu, la București!).

Peisaj acvaforte - Simion A. Iuca

Echipa muzeului, condusă de doamna Liliana Chiriac, a fost la înălțime, a făcut o selecție remarcabilă a operelor expuse, lucrările au fost toate înrămate, s-au restaurat picturile, spațiul a fost bine organizat, au fost puse la dispoziția publicului fișe biografice în trei limbi. Am avut parte de o mare bucurie și de o reală satisfacție când am pătruns în sala "Colecția Simion A. Iuca"!

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Câte piese are, în total, colecția „Simion A. Iuca” și ce anume include donația dvs.? Ați adus lucrările de la Paris sau acestea se aflau în țară?

Alexandra Slavu: În total am donat 135 de lucrări. O parte dintre gravuri și desene se aflau la mine, în Franța și le-am adus în timpul inventarierii la București. Pentru câteva gravuri aveam numai câte un singur exemplar din tirajele respective. Erau opere la care țineam foarte mult și erau toate înrămate, expuse acasă. Ca să le donez fără să regret absența lor, am apelat la o fotografă de artă specializată, care mi-a reprodus lucrările respective. Am putut păstra reproducerile, iar originalele au plecat la București, cu restul colecției. Din cele zece picturi donate, eu aveam una la București și șase în Franța.

Soțul meu, sculptorul Grigore (Grégoire) Slavu, care este foarte abil în bricolaj, a făcut niște ambalaje speciale pentru a fi transportate direct la muzeu. Mi s-au părut excepționale prețuirea și colaborarea perfectă de care m-am bucurat din partea direcției Muzeului Național de Artă și cea a Muzeului Colecțiilor de Artă. Din această adevarată sinergie s-a născut și ideea de a lărgi colecția operelor lui Simion A. Iuca cu o sculptură donată de soțul meu, Grigore Slavu, și cu o gravură, operă a surorii mele, Maria Mărgărita Iuca, și ea artistă. Aceste două lucrări completează imaginea familiei de artiști din jurul tatălui meu.

Vernisajul expoziției lui Grigore Slavu - București, 2015

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Lucrările transmise printr-un act public către cel mai important muzeu de artă al țării cred că reflectă nu numai generozitatea dvs., ci și mândria de a fi român. Cum păstrați legătura cu țara? De asemenea, ce opinii aveți despre TVR Internațional, post care marchează anul acesta 25 de ani de la înființare?

Alexandra Slavu: Tata avea o concepție bine definită a datoriei pe care o avem fiecare față de țară. El descinde din familii cu personalități care au participat activ la făurirea lumii moderne românești. Întreaga sa viață a fost marcată de atașamentul față de tradițiile artei și culturii naționale. Pentru mine, nimic nu poate șterge legătura cu trecutul părinților, al familiei mele, cu locul și lumea în care m-am născut. Sunt mândră că am putut oferi Muzeului Colecțiilor de Artă din București „Colecția Simion A. Iuca”, îmbogățind astfel patrimoniul acestei importante instituții artistice.

Aș vrea să ofer și o a doua donație către Universitatea de Arte din București, unde tatăl meu a fost profesor, cu un devotament nedezmințit, timp de aproape patruzeci de ani. Aceasta ar cuprinde scrieri, documente, precum și câteva gravuri cu interes nu numai artistic, dar și tehnic.

Simion A. Iuca și Alexandra Slavu - București, 1991

Mă întrebați cum păstrez legătura cu țara: vin în fiecare an, de cele mai multe ori împreună cu soțul meu (mai puțin anul acesta, evident, din cauza pandemiei). În 2015, el a avut o expoziție personală de sculptură, în foarte bune condiții de expunere, în localul Primăriei Sectorului 2 din București, organizată de cunoscuta specialistă și critic de artă, doamna Ruxandra Garofeanu. Păstrăm o excelentă amintire a acestei expoziții, în urma căreia am fost invitați în studioul TVRi pentru înregistrarea unui interviu, fapt care ne-a bucurat.

Vernisaj - București, 2015

Consider că TVR Internațional îndeplinește o acțiune semnificativă de menținere a legăturilor dintre români. Și țin să vă felicit, domnule Gavriloaia, pentru emisiunile dumneavoastră, întotdeauna interesante și bine documentate. La această aniversare, doresc canalului TVR Internațional să continue multe sferturi de veac de aici înainte, cu mari succese și satisfacții profesionale.

***

Interviu realizat de Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional (finalul părții I)